ICCJ. Decizia nr. 227/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.227/2006
Dosar nou nr. 3345/1//2005
Dosar vechi nr. 3241/2005
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2006
Deliberând asupra recursului de faţă constată:
Prin cererea înregistrată la data de 1 aprilie 2004 la Tribunalul Constanţa, secţia comercială, reclamantul M.A.I. D.G.R.J.C. a solicitat obligarea pârâtei SC R.R. SA, la plata sumei totale de 6.112.237.191 lei, din care suma de 247.321.027 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de pază prestate în perioada aprilie-noiembrie 2003 şi suma de 864.916.164 lei, reprezentând penalităţi de întârziere.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta a susţinut că în baza contractului din 20 martie 1991, aşa cum a fost modificat prin actul adiţional din 22 aprilie 1999, U.M. Constanţa a prestat pârâtei servicii de pază militară. Se susţine că întrucât, beneficiarul prestaţiei nu a achitat contravaloarea serviciilor de pază în perioada aprilie-noiembrie 2003, care se ridică la suma de 5.247.321.027 lei, iar potrivit art. 6 capitolul IV din contract, au fost calculate şi penalităţi de întârziere în cuantum de 864.916.164 lei.
În drept, acţiunea a fost motivată în drept pe art. 969, art. 1073 C. civ., Legea nr. 500/2002, Legea nr. 18/1996, HG nr. 523/1997.
La data de 6 mai 2004 reclamanta a formulat cerere de modificare a câtimii obiectului acţiunii, solicitând contravaloarea serviciilor de pază până la data de 1 martie 2004 şi penalităţi de întârziere până la data de 30 aprilie 2004, ceea ce reprezintă suma de 7.101.118.963 lei servicii şi 1.381.741.470 lei penalităţi contractuale.
Prin sentinţa civilă nr. 596/COM/2005, pronunţată în dosar nr. 2876/COM/2004 Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a admis în parte cererea, a obligat pârâta la plata sumei de 4.002.102.707 lei, reprezentând preţ pentru servicii de pază aferente perioadei aprilie - 3 octombrie 2003 şi a sumei de 536.078.161 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, aferente debitului. În consecinţă a fost respinsă ca prescrisă suma de 11.400.643 lei, reprezentând penalităţi de întârziere şi suma de 1.245.218.320 lei, reprezentând preţ servicii de pază şi 158.718.680 lei penalităţi de întârziere ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a avut în vedere că pentru sumele de 1.245.218.320 lei şi 158.716.680 lei nu s-a îndeplinit procedura concilierii prealabile, iar pentru suma de 11.400.643 lei dreptul material la acţiune este prescris. În ceea ce priveşte sumele admise, s-a stabilit că ele sunt datorate în baza contractului încheiat între părţi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul M.A.I. D.G.R.J.C., criticând-o pentru netemeinicie, întrucât sumele solicitate prin acţiune au caracterul de creanţe bugetare, putând fi urmărite în cadrul termenului de prescripţie de 5 ani, prevăzut de Cod Fiscal, iar inadmisibilitatea nu are temei legal întrucât au fost respectate dispoziţiile concilierii prealabile.
Prin Decizia nr. 189 din 24 iunie 2005, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul reclamantei, motivând aplicabilitatea termenului general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de decretul nr. 167/1958, faţă de suma de 11.400.643 lei penalităţi de întârziere, iar în ceea ce priveşte inadmisibilitatea sumele solicitate în plus faţă de cele care au făcut obiectul concilierii sunt inadmisibile în raport de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate. A solicitat recurenta, admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului si pe fond a cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată şi modificată.
În primul motiv de recurs, în esenţă se susţine că potrivit dispoziţiilor Legii nr. 500/2002, privind finanţele publice, sumele solicitate prin prezenta acţiune reprezintă creanţe bugetare, motiv pentru care recuperarea acestor sume este posibilă în cadrul termenului de 5 ani prevăzut de art. 81 alin. (1) C. proCod Fiscal
În al doilea motiv de recurs, reclamanta susţine că excepţia inadmisibilităţii în parte a acţiunii este nelegală, întrucât pretenţiile sunt identice atât în cererea de chemare în judecată, cât şi în procedura concilierii, întrucât s-au solicitat contravaloarea neachitată a prestaţiei şi penalităţi de întârziere, sumele neincluse în concilierea prealabilă nefiind scadente la acel moment. Mai mult, apreciază că art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. prevede că nu se consideră modificată o cerere atunci când reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii.
Prin întâmpinarea formulată pârâta SC R.R. SA, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârilor pronunţate de instanţa de fond şi apel, invocând pe cale de excepţie prescripţia dreptului material la acţiune pentru suma de 11.400.643 lei, care constituie, în opinia sa venit extrabugetar şi în consecinţă, urmează a se aplica termenul general de prescripţie de 3 ani. Tot pe cale de excepţie invocă inadmisibilitatea recursului cu privire la sumele care nu au fost solicitate anterior prin convocarea la concilierea directă.
Recursul este fondat, urmând a fi admis conform art. 312 C. proc. civ. pentru următoarele considerente:
1. În ceea ce priveşte neîndeplinirea procedurii prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., urmează a se reţine că, interpretarea dată de instanţă probatoriului administrat în cauză este nelegală, atât timp cât procedura prealabilă instituită de legiuitor, reprezintă un ansamblu de norme şi reguli în baza cărora părţile unui conflict procedează la soluţionarea conflictului dintre ele, având un obiect patrimonial, pe calea înţelegerii şi care se poate concretiza în două modalităţi principale, forma directă şi forma mediată. Astfel, prin convocarea la conciliere directă, existentă la dosarul de fond, reclamanta a solicitat plata sumelor restante, aferente perioadei aprilie-30 septembrie 2003, reprezentând preţ servicii de pază, conform contractului din 20 martie 1991 încheiat între părţi şi modificat prin actul adiţional din 22 aprilie 1999, precum şi penalităţi de întârziere conform clauzei penale prevăzută în contract la art. 6. adresa din 16 octombrie 2003, privind convocarea la conciliere directă, a fost primită de către pârâta SC R.R. SA la data de 20 octombrie 2003, ulterior primirii acesteia, a continuat să nu îşi aducă la îndeplinire obligaţia de plată prevăzută de contract. În conformitate cu rezerva luată prin cererea de chemare în judecată, reclamanta la primul termen de judecată a formulat cerere de modificare a câtimii obiectului acţiunii, solicitând obligarea pârâtei şi la plata serviciilor de pază prestate până la data de 1 martie 2004 şi penalităţi contractuale până la data de 30 aprilie 2004.
În raport de situaţia de fapt, trebuie să se facă o interpretare logică şi realistă a prevederilor art. 7201 C. proc. civ., pentru că acestea să îşi atingă scopul avut în vedere de legiuitor, fără însă a se îngreuna nejustificat activitatea comercianţilor şi acţiunile reclamantului pentru realizarea drepturilor sale.
În speţa de faţă, reclamanta a făcut dovada convocării la conciliere directă la sediul său a pârâtei, motivat de faptul că aceasta nu a achitat contravaloarea serviciilor de pază prestate în temeiul contractului din 20 martie 2003, modificat prin act adiţional din 22 aprilie 1999, iar împrejurarea că faţă de data convocării la conciliere directă şi data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 1 aprilie 2004 şi data modificării câtimii obiectului acţiunii, debitul solicitat iniţial a fost majorat cu sumele neachitate în continuare de către pârâtă, nu este de natură a conduce la neîndeplinirea cerinţelor art. 7201 C. proc. civ.
De altfel, în scopul îndeplinirii formale a acestor cerinţe, art. 2 al art. 7201 dispune că, în scopul arătat la alin. (1), reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal …. " situaţie îndeplinită în speţa de faţă de către reclamantă, prin invocarea ca temei legal a contractului încheiat între părţi şi necontestat de către pârâtă, precum şi a prestaţiilor efectuate de către reclamantă şi de asemenea, necontestate de către pârâtă.
În sprijinul celor arătate sunt şi dispoziţiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., care permit posibilitatea modificării câtimii obiectului cererii de chemare în judecată, la prima zi de înfăţişare, ceea ce în procesele şi cererile în materie comercială înseamnă că această posibilitate există în situaţia în care aceste pretenţii au acelaşi temei juridic.
Aşa fiind, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. şi având în vedere că instanţa de apel a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, cu referire la suma de 1.245.218.320 lei, reprezentând preţ servicii de pază şi 158.716.680 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, admiţându-se recursul se va casa Decizia atacată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul M.A.I. D.G.R.J.C., împotriva deciziei nr. 189 din 24 iunie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 228/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 218/2006. Comercial → |
|---|
