ICCJ. Decizia nr. 2266/2006. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.2266/2006

Dosar nou nr. 5091/1/2006

Şedinţa publică din 20 iunie 2006

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia comercială, sub nr. 243 din 10 ianuarie 2005, reclamanţii B.A. şi B.C.D. au chemat în judecată pe pârâta SC C.T. SA Neptun Olimp solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Hotărârii nr. 5/2004 a A.G.O.A. pârâtei SC C.T. SA, referitoare la revocarea tuturor membrilor consiliului de administraţie, alegerea unui nou consiliu de administraţie, stabilirea garanţiei administratorilor şi a indemnizaţiei acestora, aprobarea şi decontarea cheltuielilor de protocol efectuate cu cazarea în anul 2004; suspendarea executării Hotărârii nr. 5/2004 a A.G.O. a SC C.T. SA, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă, a cererii de anulare a hotărârii atacate, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea pronunţată, la data de 5 aprilie 2005, tribunalul a admis excepţia privind inadmisibilitatea acţiunii formulate de B.A., împotriva acestei hotărâri a A.G.O.A., prin care a fost revocat din funcţia de administrator şi în consecinţă s-a continuat judecata doar cu privire la cererea celuilalt reclamant.

Tribunalul Constanţa, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 2347 din 11 august 2005, a admis acţiunea formulată de reclamantul B.C.D. şi a anulat H.A.G.O.A. pârâtei SC C.T. SA nr. 5 din 23 noiembrie 2004, dispunând comunicarea, după rămânerea definitivă a hotărârii, la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru efectuarea menţiunilor corespunzătoare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC C.T. SA susţinând că adunarea generală ordinară nu şi-a depăşit atribuţiile şi nici nu au fost încălcate dispoziţiile actului constitutiv.

Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 22 din 26 ianuarie 2006, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei reţinând că în ceea ce priveşte atribuţiile adunării generale, acestea sunt prevăzute de art. 111 alin. (2) din lege, fără ca între acestea să fie dată şi competenţa de modificare a numărului administratorilor ori de înlocuire a celor nominalizaţi anterior. Orice modificare a actelor constitutive cu privire la modificarea numărului de membri ai societăţii comerciale cât şi cu referire la nominalizarea acestora se adoptă prin hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor.

În temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., pârâta SC C.T. SA Neptun a declarat recurs, susţinând, în esenţă că instanţa nu a motivat în nici un fel anularea hotărârii de la punctul „e" al H.A.G.E.A. din 23 noiembrie 2004 privind aprobarea decontării cheltuielilor de protocol efectuate cu cazarea în anul 2004; curtea a considerat în mod greşit că prevederile imperative ale art. 235 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 297/2004 şi ale art. 128 alin. (2) din Regulamentul nr. 13/2004 al C.N.V.M. puteau fi încălcate de către A.G.A.

Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, constată că certificatul eliberat de Secţia Comercială de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie atestă că prin Decizia nr. 2060 din 6 iunie 2006, pronunţată în dosarul nr. 117/1/2006, s-a admis recursul declarat de pârâta SC C.T. SA Neptun împotriva deciziei civile nr. 304 din 17 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal şi s-a modificat această decizie în sensul admiterii apelului declarat de pârâta SC C.T. SA Neptun şi schimbării, în tot, a sentinţei civile nr. 1416/ COM din 11 mai 2005 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, şi respingerii acţiunii, ca rămasă fără obiect.

Din copia sentinţei civile nr. 1416/ COM din 11 mai 2005 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, pronunţată în dosarul nr. 175/COM/2005 rezultă că obiectul cauzei l-a constituit cererea formulată de reclamanta T. SA în contradictoriu cu SC C.T. SA Neptun privind anularea hotărârii nr. 5 din 23 noiembrie 2004 a A.G.O.A. de la SC C.T. SA Neptun.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că acţiunea formulată de reclamantul B.C.D. privind anularea aceleiaşi hotărâri nr. 5 din 23 noiembrie 2004 a rămas fără obiect şi în consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta SC C.T. SA Neptun împotriva deciziei nr. 22/ COM din 26 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, urmând a modifica Decizia recurată, a admite apelul declarat împotriva sentinţei nr. 2347/2005 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia comercială, şi a schimba, în tot, sentinţa în sensul respingerea acţiunii astfel: primul capăt de cerere ca fiind rămas fără obiect iar al doilea capăt de cerere, ca nefondat, deoarece la dosar nu s-au depus înscrisuri privind cheltuielile de protocol din anul 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC C.T. SA Neptun împotriva deciziei nr. 22/ COM din 26 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, modifică Decizia recurată, admite apelul declarat împotriva sentinţei nr. 2347/2005 pronunţată de Tribunalul Constanţa, schimbă în tot sentinţa şi respinge acţiunea: primul capăt de cerere ca rămas fără obiect şi al doilea capăt de cerere, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2006 .

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2266/2006. Comercial