ICCJ. Decizia nr. 249/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.249/2006
Dosar nr. 153/2005
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune reclamantul A.C., în contradictoriu cu SC C. SA şi A.P.C. Sibiu a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunţa să de dispună obligarea pârâtei SC C. SA la plata sumei de 302.644.713 lei dividende actualizate pe anii 1998, 1999 şi 2001, la predarea unui număr de 165 de acţiuni nominative şi la daune cominatorii pentru neachitarea sumei datorate cu titlu de dividende precum şi pentru nepredarea acţiunilor, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Sibiu prin sentinţa nr. 2144 din 16 iunie 2004, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind dividendele pe anul 1998, a admis în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâta SC C. SA la plata către reclamant a sumei de 18.144.369 lei, reprezentând dividende pe anii 1999 şi 2001, actualizate la data plăţii şi a respins celelalte capete de cerere. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că dreptul la acţiune pentru plata dividendelor se prescrie în termen de 3 ani, conform art. 67 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 şi că în raport de data introducerii acţiunii, dreptul de a pretinde dividendele pe anul 1998 a intrat sub incidenţa prescripţiei.
Pentru anii 1999 şi 2001, suma datorată cu titlu de dividende a fost stabilită de expertiza contabilă efectuată în cauză. Cât priveşte obligaţia de remitere a acţiunilor nominative, instanţa de fond a respins atât capătul principal de cerere cât şi daunele cominatorii solicitate. De asemenea s-au respins pretenţiile pentru daune cominatorii aferente obligaţiei de plată a dividendelor cu motivarea că acestea se acordă numai în cazul obligaţiilor de a face care implică faptul personal al debitorului care nu se poate executa silit.
Sentinţa a fost apelată de reclamant, iar Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia nr. 270/2004 a respins apelul acestuia ca nefondat.
Apelantul a criticat sentinţa în partea care priveşte aplicarea prescripţiei pentru dividendele din anul 1998 cât şi în partea care priveşte respingerea capătului de cerere referitor la predarea acţiunilor nominative.
S-a stabilit de instanţa de apel faţă de criticile formulate de reclamant, că dispoziţiile art. 67 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 au fost corect aplicate şi că în lipsa unor dovezi din care să rezulte că acţiunile s-au emis în formă materializată pretenţiile reclamantului au fost corect respinse.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs, reclamantul A.C. prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în argumentarea căruia a susţinut că:
a) În mod greşit s-a respins ca nefondat apelul său prin care a criticat greşita admitere a excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune. În concret, recurentul a susţinut că termenul de prescripţie de 3 ani nu a început să curgă de la data de 15 aprilie 1999 ci de la data de 25 februarie 2002 când s-a pronunţat Decizia nr. 228/2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, prin care i s-a atestat calitatea de acţionar. În drept a invocat art. 7 alin. (3) din decretul nr. 167/1958, apreciind că dreptul său a fost afectat de o condiţie suspensivă şi ca urmare termenul de 3 ani se împlinea la 25 februarie 2005.
b) A doua critică vizează respingerea capătului de cerere privind predarea celor 165 de acţiuni nominative, iar în sprijinul acestei critici a invocat art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut că nu a existat o hotărâre de anulare a acţiunilor pe care le deţine ci doar o redistribuire a acestor acţiuni, că suplimentul la raportul de expertiză a conchis în mod clar că redistribuirea nu a vizat acţiunile sale şi că potrivit fişei de identificare din 28 noiembrie 2000 figurează pe lista acţionarilor cu un aport de 165 de acţiuni nominative. În acest sens a făcut trimitere la prevederile art. 10 din statutul A.P.C., prin care se stipulează că asociaţia remite acţiunile participanţilor imediat după cumpărare, adică la 4 aprilie 1994 şi respectiv 9 aprilie 1994.
Recursul este nefondat.
a) Prima critică încadrată de recurent în prevederile art. 304 alin. (9) C. proc. civ., vizează aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor legale privind prescripţia dreptului de a pretinde dividendele, care îşi găseşte reglementarea într-o lege specială, Legea nr. 31/1990.
Anterior modificării textului art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care constituie sediul materiei în problema analizată, obligaţia de plată a dividendelor devenea exigibilă după aprobarea exerciţiului financiar încheiat pe anul precedent, de către adunarea generală sau la termenul stabilit de adunarea generală.
Prin urmare, analiza momentului de la care s-a născut dreptul de a obţine dividendele, prin valorificarea acestui drept în instanţă a fost corect stabilit de instanţa de apel ca fiind 15 aprilie 1999, data aprobării situaţiei financiare pentru anul 1998.
Nu există nici un argument care să justifice susţinerea recurentului în legătură cu existenţa unei condiţii suspensive legată de confirmarea calităţii sale de acţionar. În acest sens, art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 stabilea expres că dividendele se plătesc proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Din actele dosarului nu rezultă că i-a fost contestată calitatea de acţionar, ci, dimpotrivă rezultă că şi-a valorificat în instanţă dreptul de a pretinde dividende încă din anul 1994, dividende pe care le-a obţinut. Aşadar, termenul pe care îl invocă recurentul nu a fost afectat de o condiţie suspensivă aşa cum susţine neîntemeiat în primul motiv de recurs. Mai mult recurentul însuşi a precizat în ultimul alineat din recursul său că prin actul adiţional din 30 august 1994 încheiat la notariat şi înregistrat la C.C.I.A. Sibiu acesta figura în lista acţionarilor cu un aport aferent unui număr de 165 de acţiuni nominative.
b) Prin al doilea motiv, se invocă art. 304 alin. (10) C. proc. civ., în vigoare la data promovării recursului, potrivit căruia se poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri atunci „când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii".
Examinând argumentele aduse în sprijinul acestui motiv se constată că, în realitate, recurentul face un comentariu privind raportul de expertiză cu trimitere apoi la pag. 5 din supliment în legătură cu faptul că acţiunile sale nominative nu au fost anulate ci a avut loc o redistribuire a unui număr de 2053 de acţiuni. Aşadar nu s-a adus nici un argument în legătură cu cerinţa punctului 10 din art. 304 C. proc. civ.
Mai este de reţinut că atât instanţa de apel cât şi cea de fond au respins capătul de cerere privind predarea celor 165 acţiuni nominative cu motivarea că, în speţă, nu s-a dovedit faptul că acţiunile au fost emise în formă materializată. Aceste constatări ale instanţelor nu au fost criticate ci se aduc argumente în legătură cu faptul că reclamantul este acţionar, calitate care nu i-a fost contestată ci, dimpotrivă, reconfirmată prin obligarea societăţii la plata dividendelor.
În consecinţă, întrucât şi această critică este nefondată, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul reclamantului va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A.C. împotriva deciziei nr. 270/ A din 29 octombrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 196/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 262/2006. Comercial → |
|---|
