ICCJ. Decizia nr. 2417/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2417/2006
Dosar nou nr. 13371/1/2005
(nr. vechi 3248/2005(
Şedinţa publică din 29 iunie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 13530 din 17 decembrie 2004, Judecătoria Constanţa, respinge contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC E. SA, în contradictoriu cu B.R.D. – G.S.G. – Centrale Bucureşti, precum şi cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 199 din 22 aprilie 1998 a Tribunalului Constanţa s-a constatat nulitatea absolută a contractului de societate autentificat sub nr. 6746 din 16 martie 1992 la notariatul de Stat judeţean Constanţa, privind constituirea SC B. SRL, s-a dispus dizolvarea societăţii B. şi s-a respins capătul de cerere privind lichidarea SC B. SRL.
Sentinţa civilă nr. 199/1998 a Tribunalului Constanţa a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de pârâta SC A. SRL, în Decizia civilă nr. 181/ COM din 11 martie 1999 a Curţii de Apel Constanţa şi a devenit irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4055 din 16 noiembrie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie.
Potrivit art. 58 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, modificată, „pe data la care hotărârea judecătorească de declarare a nulităţii a devenit irevocabilă, societatea încetează fără efect retroactiv".
Raportând textul de lege citat la speţă, instanţa constată că la data de 16 noiembrie 1999 SC B. SRL a încetat fără efect retroactiv, condiţiile lichidării societăţii urmând a fi stabilite prin procedura reorganizării judiciare.
Astfel, apar ca neîntemeiate argumentele contestatoarei potrivit cărora principiul retroactivităţii efectelor nulităţii acţionează în cauză, în sensul că nulitatea actului juridic îşi produce efectele retroactiv din chiar momentul încheierii lui, pentru că legea specială care guvernează actul juridic a cărei nulitate s-a constatat derogă de la acest principiu.
Nu este întemeiat motivul de nelegalitate a actelor de executare silită, respectiv tabelul intitulat estimarea valorii bunurilor în care se precizează că „prin proprietate se înţelege ansamblul teren şi construcţie", tabel ce prezintă o situaţie diferită de cea cuprinsă în procesul verbal de situaţie şi publicaţia de vânzare având ca argument că terenul a devenit proprietatea SC E. SA în anul 2003, întrucât prin chiar certificatul de atestare a dreptului de proprietate se recunoaşte în temeiul HG nr. 834/1991, că terenul se află în patrimoniul SC E. SA, înfiinţată prin HG nr. 1041/1990.
Apelul contestatoarei SC T.H.R. Marea Neagră SA (fosta SC E. SA) a fost respins de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, care, prin Decizia nr. 213 din 4 iulie 2005, a reţinut corecta aplicare a dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 31/1990 de către instanţa de prim grad, precum şi faptul că prin certificatul de atestare emis în temeiul HG nr. 834/1991 s-a recunoscut că terenul aferent vilei Mimoza, este proprietatea deţinătorului activului din 1990 (înfiinţat prin HG nr. 1041/1990).
Hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea SC B. nu este opozabilă intimatei pârâte. În sprijinul celor susţinute este şi art. 59 din Legea nr. 31/1990, legea specială, care reglementează efectele unei astfel de hotărâri faţă de terţi.
În ceea ce priveşte titlul executoriu, acesta nu a fost emis în contradictoriu cu SC E. SA respectiv SC T.H.R. Marea Neagră, dar executarea priveşte un bun al SC B. SRL, împotriva căruia există titlu, apelanta contestatoare având calitatea de terţ, faţă de titlu executoriu.
Prin recursul declarat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., contestatoarea a susţinut, prin expunerea întregii situaţii de fapt, că atât instanţa de fond cât şi cea de apel au încălcat şi au aplicat în mod greşit legislaţia care reglementează materia în litigiu, considerând fără temeiuri de fapt şi de drept, că bunul asupra căruia s-a început executarea silită, este în mod valabil în proprietatea B. SRL şi, că poate forma, în mod legal, obiectul unei executări silite pornite de către un terţ.
De precizat că a fost invocată de recurentă excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca instanţă de recurs, instanţa pronunţându-se prin încheiere interlocutorie, respingând excepţia şi continuând judecata.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, analizând hotărârea în raport de motivul invocat, de înscrisurile dosarului şi de dispoziţiile incidente constată că situaţia expusă nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii; recurenta nu a făcut distincţie între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită, critica având caracter general cu referire la „aplicarea în mod greşit a legislaţiei care reglementează materia în litigiu".
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de contestatoarea SC T.H.R. Marea Neagră SA (fosta E. SA) Eforie Nord împotriva deciziei nr. 213 din 4 iulie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială şi contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatoarea SC T.H.R. Marea Neagră SA (fostă E. SA) Eforie Nord împotriva deciziei nr. 213 din 4 iulie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială şi contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2419/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2338/2006. Comercial → |
|---|
