ICCJ. Decizia nr. 2421/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2421/2006
Dosar nr. 16530/1/2005
(nr. vechi 4044/2005)
Şedinţa publică din 29 iunie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 267 la data de 16 aprilie 2003, reclamanta SC M.P. SRL Turda a chemat în judecată pârâta SC G. SRL Turda, solicitând instanţei rezilierea contractului de închiriere nr. 2/2000 având ca obiect transmisiunea dreptului de folosinţă asupra unei porţiuni de teren în suprafaţă de 19 mp situat în Turda, fără număr, desfiinţarea construcţiei cu destinaţia de spaţiu comercializare produse de uz casnic şi gospodăresc şi cheltuieli de judecată.
Tribunalul comercial Cluj, prin sentinţa comercială nr. 261 din 22 februarie 2005, a respins acţiunea formulată de reclamant şi a admis acţiunea reconvenţională formulată de pârâta SC G. SRL şi în consecinţă a obligat reclamanta SC M.P. SRL să recunoască dreptul de proprietate al pârâtei asupra imobilului având destinaţia „spaţiu comercial" compus din 2 încăperi constând în sifonărie şi magazin produse industriale, în suprafaţă de 20 mp, edificat asupra imobilului înscris sub A + 1 din CF nr. 7929 Oprişani, dispunând intabularea în CF a dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilului construcţie arătat mai sus cu titlu de drept construcţie proprie şi intabularea dreptului de superficie asupra imobilului înscris sub A + 1 din CF nr. 7923 Oprişani în favoarea pârâtei şi obligând reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 16.671.000 lei, către pârâtă.
Prin încheierea nr. 663 din 17 mai 2005 s-a dispus completarea dispozitivului sentinţei comerciale nr. 261 din 22 februarie 2005 pronunţată în dosarul nr. 267/29004 al Tribunalului Comercial Cluj în sensul că dispune rezilierea contractului de închiriere încheiat între părţi la data de 1 ianuarie 2000 având ca obiect terenul în suprafaţă de 19 mp.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim grad a reţinut că între părţi s-a încheiat, la data de 9 octombrie 1997, un contract de închiriere având a obiect transmiterea dreptului de folosinţă asupra unei porţiuni de teren în suprafaţă de 19 mp situată în Turda, str. Rapsodiei, fără număr, proprietatea reclamantei, în beneficiul pârâtei, dată la care a intervenit între părţi şi actul adiţional intitulat „Convenţie".
La data de 1 ianuarie 2000 între părţi s-a încheiat un nou contract de închiriere pentru aceeaşi suprafaţă de 19 mp, contract care reglementa drepturile de locaţiune dintre cele două părţi până la data introducerii acţiunii.
Potrivit art. 12 din contractul de închiriere „la expirarea termenului chiriaşul poate cere reînnoirea contractului şi locatorul se obligă să-l reînnoiască fără alte condiţii dacă au fost respectate clauzele din prezentul contract". Deşi pârâta – reclamantă a achitat obligaţiile contractuale, respectiv a achitat chiria însuşită de reclamantă, aceasta a refuzat încheierea unui nou contract de închiriere.
Potrivit convenţiei încheiate între părţi, reclamanta-pârâtă a construit din fonduri proprii construcţiile cu destinaţia sifonărie şi magazin, iar la terminarea construcţiei, prin aceeaşi convenţie reclamanta şi-a asumat obligaţia să facă toate demersurile ca acestea să fie intabulate în favoarea pârâte-reclamante.
În cauză s-a efectuat o expertiză tehnică având ca obiective: identificarea cu date administrative şi de carte funciară a imobilului construcţie edificat de pârâtă pe terenul reclamantei; efectuarea operaţiunilor de carte funciară necesare intabulării dreptului de proprietate al pârâtei asupra construcţiei şi întocmirea releveului construcţiilor, a tabelului de mişcare parcelară şi a schiţei de plan al imobilului.
Apelul reclamantei SC M.P. SRL Turda a fost admis de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, care, prin Decizia civilă nr. 223 din 14 septembrie 2005, a schimbat sentinţa tribunalului, în sensul că, a admis în parte acţiunea reclamantei, dispunând rezilierea contractului de închiriere nr. 2 din 1 ianuarie 2000 privind spaţiul-teren situat în Turda, str. Republicii, fără număr, în suprafaţă de 19,5 mp şi respingând cererea privind desfiinţarea construcţiei edificată de pârâtă pe terenul închiriat; a respins acţiunea reconvenţională formulată de pârâta SC G. SRL faţă de reclamantă şi STATUL ROMÂN prin Consiliul Local al municipiului Turda şi a obligat intimata SC G. SRL să plătească apelantei SC M.P. SRL Turda 446,25 RON cheltuieli de judecată în ambele instanţe.
Curtea a reţinut că potrivit ultimului contract încheiat între părţi, acestea au prevăzut drepturile şi obligaţiile, statuând că plata chiriei în sumă de 1.024.000 lei plus TVA să fie făcută anticipat, cel târziu până la data de 20 ale lunii în curs, neîndeplinirea acestei obligaţii dând posibilitatea rezilierii contractului fără nici o formalitate (art. 4, 7 şi 8).
Aşadar, din clauzele contractului rezultă că principala obligaţie a apelantei era de a pune la dispoziţie spaţiul, iar intimata să achite chiria anticipat până la data de 20 ale fiecărei luni.
În atare circumstanţe, neachitarea chiriei, în conformitate cu clauzele contractuale, cu prevederile Codului civil care stipulează că „principala obligaţie a chiriaşului constă în achitarea la termen a chiriei, dă dreptul apelantei să ceară rezilierea.
Potrivit art. 14 din contract părţile au prevăzut că la expirarea termenului chiriaşul poate cere reînnoirea contractului şi locatorul se obligă să-l reînnoiască fără alte condiţii dacă au fost respectate clauzele din contract.
Din clauza enunţată rezultă că pentru a opera reînnoirea este necesar ca aceasta să fie cerută şi să fi fost respectate clauzele enunţate, respectiv plata chirie anticipat până la 20 ale lunii în curs.
Deci, apelanta se obligă la reînnoirea contractului doar dacă se respectă obligaţiile contractuale de către intimată, ori aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a plăti chiria anticipat pe luna decembrie 2001.
Intimata nu se poate prevala nici de actele depuse în probaţiune pentru a invoca dreptul său de superficie faţă de apelantă, întrucât acest drept poate fi dobândit doar în contradictoriu cu proprietarul, în măsură să exercite prerogativele conferite de art. 480 C. civ. În cauză, probaţiunea administrată, respectiv extrasul CF atestă că proprietarul terenului este Statul Român şi nu apelanta care este titulara unui drept de folosinţă conferit de contractul de concesiune. Astfel, apelanta nu putea acţiona decât în limitele conferite dreptului său şi nu-i putea recunoaşte sau institui un drept de superficie intimatei în afara raporturilor convenite şi cu încălcarea prerogativelor, de a dispune, a proprietarului.
Prin recursul declarat în temeiul art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., pârâta a susţinut că instanţa de apel în mod greşit a interpretat probele administrate în cauză, reţinând că nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin contractul de închiriere nr. 1 din data de 1 ianuarie 2000, respectiv nu a plătit chiria din luna decembrie 2001, precum şi faptul că nu poate invoca dreptul de superficie faţă de apelantă, apreciindu-se că acest drept poate fi invocat doar faţă de proprietarul terenului; instanţa de apel nu face nici o referire expresă la motivul care a stat la baza respingerii petitului 2 din cererea reconvenţională, respectiv obligarea apelantei la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra construcţiei edificate de pârâtă pe terenul concesionat de apelantă, având destinaţia spaţiu comercial, compus din 2 încăperi constând în sifonărie şi magazin produse industriale, în suprafaţă construită de 20 mp.
Recursul nu este fondat.
Înalta curte, analizând hotărârea în raport de motivele invocate de recurentă, de actele dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că, în cauză nu este întrunită nici una din situaţiile prevăzute de dispoziţiile invocate.
Criticile formulate vizează netemeinicia deciziei atacate, ce nu pot fi primite, întrucât susţinerile recurentei sunt apărări ce au fost avute în vedere de instanţa de apel, a cărei motivare este clară, precisă, în concordanţă cu probele administrate în cauză, răspunzând în fapt şi în drept la toate pretenţiile formulate, conducând în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.
Privitor la primul motiv de recurs, art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, nu este incident în cauză. Instanţa de apel a lămurit toate aspectele cu privire la raporturile şi drepturile părţilor, reţinând corect natura juridică a actului dedus judecăţii.
Referitor la cea de a doua critică, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greşită a legii, recurenta nu a făcut distincţie între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită.
În ceea ce priveşte pct. 10 al art. 304 acesta a fost abrogat prin art. 1 pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. 1 pct. 49 din Legea nr. 219/2005.
Concluzionând, modificarea sau casarea hotărârii se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în recurs judecându-se hotărârea recurată şi nu pretenţia propriu-zisă, ori recursul declarat priveşte aspecte de netemeinicie.
Pentru aceste considerente, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va respinge recursul declarat de pârâta SC G. SRL Turda împotriva deciziei nr. 223 din 14 septembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC G. SRL Turda împotriva deciziei nr. 223 din 14 septembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2525/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2379/2006. Comercial → |
|---|
