ICCJ. Decizia nr. 2535/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2535/2006
Dosar nr. 33407/2/2005
Şedinţa publică din 20 septembrie 2006
Asupra cererii de recurs de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin Decizia nr. 87 din 17 februarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în dosarul 33407/2/2005, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta A.F.P. Sector 3 Bucureşti împotriva sentinţei nr. 3416 din 2 septembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 11818/2004, în contradictoriu cu intimata SC R.C.I. SRL.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond a reţinut în mod corect că la data pronunţării încheierii nr. 5346 din 8 mai 2002 de către judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin care s-a constatat dizolvarea de drept a societăţii pârâte şi s-a dispus radierea acesteia, Legea nr. 428/2002 nu era în vigoare, acest fapt realizându-se în data de 10 iulie 2002, prin publicarea în M. Of. nr. 497. Instanţa de apel a mai apreciat că, deşi este corectă susţinerea apelantei, în sensul că nulitatea intervine doar pentru sancţionarea încălcării unor condiţii legale imperative la încheierea actului juridic şi operează retroactiv, este necesar ca sancţiunea să fie prevăzută de un act normativ aflat în vigoare la momentul producerii actului anulabil. Altfel, s-ar înfrânge principiul neretroactivităţii legii civile consacrat de art. 1 C. civ. şi de art. 15 din Constituţie.
Împotriva deciziei mai sus menţionate a formulat recurs A.F.P. Sector 3 Bucureşti.
Recurenta a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, iar pe fond admiterea acţiunii şi constatarea nulităţii de drept a menţiunii de radiere.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a susţinut că Decizia instanţei de apel este netemeinică şi nelegală deoarece Legea nr. 428/2002 nu are menţiuni din care să rezulte că s-ar aplica doar pentru societăţile care au fost radiate anterior intrării ei în vigoare, scopul apariţiei legii fiind tocmai îndreptarea şi completarea deficienţelor Legii nr. 314/2001 şi ale OUG nr. 181/2001, respectiv pentru a se da posibilitatea recuperării creanţelor statului şi ale altor creditori de la societăţile radiate pentru faptul că nu au procedat la majorarea capitalului social. Se mai susţine că acţiunea recurentei are natura juridică a unei acţiuni în constatarea unui fapt dispus în mod imperativ prin lege, în condiţiile în care societatea figurează în evidenţele fiscale ale instituţiei.
Recurenta a invocat în drept dispoziţiile Legii nr. 314/2001, OUG nr. 181/2001, Legea nr. 428/2002, OG nr. 68/1997 şi art. 115 şi 120 C. proCod Fiscal
Analizând Decizia atacată prin prisma motivului de recurs invocat şi a criticilor formulate, nu rezultă că instanţa de apel a recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile speţei sau că a aplicat greşit dispoziţii legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat.
Astfel, prin Legea nr. 428/2002 pentru aprobarea OUG nr. 181/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale (M. Of. nr. 497/10.07.2002), printr-un articol unic se aprobă OUG nr. 181/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale (M. Of. nr. 844/28.12.2001), cu următoarea completare:
- La articolul unic pct. 2, la art. 5, după alin. (3) se introduce alin. (4) cu următorul cuprins:
„(4) Radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societăţile comerciale cu datorii faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum şi faţă de alţi creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti."
În speţă, societatea a fost radiată prin încheierea nr. 5346 din 8 mai 2002, deci anterior adoptării şi publicării în M. Of. a textului sancţionator invocat de către recurentă. În consecinţă, instanţa de apel a aplicat corect art. 15 alin. (2) din Constituţia României potrivit căruia: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile."
Pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute mai sus, se va respinge recursul declarat de A.F.P. Sector 3 Bucureşti împotriva deciziei nr. 87 din 17 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în dosarul 33407/2/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.F.P. Sector 3 Bucureşti împotriva deciziei nr. 87 din 17 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică azi 20 septembrie 2006
| ← ICCJ. Decizia nr. 2536/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2525/2006. Comercial → |
|---|
