ICCJ. Decizia nr. 246/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.246/2006
Dosar nou nr. 6067/1/2005
Dosar vechi nr. 1416/2005
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.P.I. a solicitat obligarea pârâtului S.V. la plata sumei de 15.459.751 lei, din care 10.324.100 lei chirie aferentă perioadei noiembrie 2001 – aprilie 2002 şi majorări de întârziere de 5.135.551 lei cât şi evacuarea pârâtului din spaţiul situat în Oradea.
Cererea a fost înregistrată iniţial sub nr. 6820 din 19 august 2002 la Tribunalul Bihor, iar în urma casării cu trimitere, reînregistrată sub nr. 3781 din 5 mai 2003.
Motivându-şi cererea reclamanta arată că a încheiat cu pârâtul contractul de închiriere din 27 aprilie 2000, stabilind ca sancţiune penalităţi de întârziere de 12 % pe zi de întârziere şi posibilitatea denunţării unilaterale a contractului dacă nu se plăteşte chiria mai mult de 2 luni consecutiv, potrivit art. 9 alin. (6) lit. f) din contract.
Tribunalul Bihor, prin sentinţa comercială nr. 1885 din 18 septembrie 2003 a respins acţiunea reclamantei reţinând că a fost achitată chiria, iar întârzierea s-a datorat majorării unilaterale a cuantumului chiriei pentru spaţiu.
S-a apreciat că nu există o neexecutare culpabilă a obligaţiilor asumate având în vedere că s-a achitat chiria.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta susţinând că hotărârea este nelegală întrucât acumulându-se restanţa la chirie contractul a fost denunţat conform art. 9 alin. (6) din contract, achitarea chiriei pe parcursul procesului neputând influenţa această denunţare, iar lipsa titlului impunea evacuarea pârâtului din spaţiu.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 21 din 12 februarie 2004 a respins ca nefondat apelul reclamantei apreciind că reclamanta a majorat unilateral chiria cu 300 %, cuantumul achitat a fost acceptat iar locatarul a făcut şi investiţii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 3626 din 13 octombrie 2004, a admis recursul declarat de reclamanta A.P.I. Oradea împotriva deciziei nr. 21 din 12 februarie 2004 a Curţii de Apel Oradea pe care a modificat-o, a admis apelul şi a schimbat sentinţa Tribunalului Bihor în sensul că a admis în parte acţiunea şi a dispus evacuarea pârâtului din imobil, menţinând celelalte dispoziţii.
Această decizie a fost anulată în urma admiterii contestaţiei în anulare formulată de contestatorul S.V. şi s-a fixat termen pentru judecarea recursului.
În recursul său, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta A.P.I. Oradea arată că în contractul dintre părţi, în art. 9 alin. (6) lit. f), era prevăzut un pact comisoriu de gradul IV, astfel încât contractul fiind denunţat el nu mai poate produce efecte. Se arată de asemenea că acceptarea de către ea a chiriei achitate de pârât nu reprezintă o tacită relocaţiune pentru simplul fapt că pârâtul trebuia să plătească pentru perioada cât a ocupat spaţiul în cauză. Se solicită să se constate că nu au fost dovedite investiţiile invocate de pârât şi se susţine că respingerea cererii de evacuare este nelegală în condiţiile în care nu mai exista un titlu în baza căruia pârâtul să deţină spaţiul.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Aşa cum, rezultă din art. 9 alin. (6) lit. f) din contractul de închiriere încheiat de ele (dosar de fond), părţile au stabilit un pact comisoriu expres de gradul IV. Existând acest pact comisoriu expres contractul a fost reziliat de plin drept, fără intervenţia instanţei, prin voinţa contractuală a părţilor şi intervenţia faptului vizat de ele prin pact: neplata chiriei mai mult de două luni.
Aşa fiind instanţa nu poate examina culpa părţilor în neplata chiriei ci poate doar să constate rezilierea contractului ca urmare a pactului stipulat de părţi şi intervenţiei faptului neplăţii chiriei.
Majorarea chiriei de către reclamantă s-a făcut în condiţiile contractuale acceptate de pârât (art. 6 alin. (13)) şi drept urmare pârâtul nu putea să refuze plata ci, pentru a nu da eficienţă pactului comisoriu, trebuia să achite chiria majorată şi, în prealabil, că o conteste.
Faptul că reclamanta a acceptat şi după rezilierea de plin drept a contractului plata făcută de pârât nu echivalează cu o tacită relocaţiune întrucât contractul a încetat şi nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1452 C. civ. Acceptarea plăţii s-a făcut având în vedere utilizarea spaţiului de pârât şi după rezilierea contractului executarea evacuării sale a fost suspendată.
Faţă de cele de mai sus Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., să admită recursul reclamantei, să modifice Decizia în sensul admiterii apelului reclamantei şi, drept urmare, să schimbe sentinţa instanţei de fond în sensul admiterii în parte a acţiunii şi evacuării pârâtului din spaţiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta A.P.I. Oradea, împotriva deciziei nr. 21 din 12 februarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Oradea pe care o modifică în sensul că admite apelul, schimbă sentinţa nr. 1885 din 18 septembrie 2003 a Tribunalului Bihor.
Admite în parte acţiunea, dispune evacuarea pârâtului S.V. din imobilul situat în Oradea.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 250/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 241/2006. Comercial → |
|---|
