ICCJ. Decizia nr. 253/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.253/2006
Dosar nr. 6656/1/2005
Dosar vechi nr. 1564/2005
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC R.P.O. SA Constanţa a chemat-o în judecată pe pârâta SC E. SRL Constanţa, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei către reclamantă la plata sumei de 140.295.763 lei, reprezentând contravaloare produse achiziţionate necorespunzătoare şi a sumei de 219.330.991 lei, reprezentând contravaloare produse achiziţionate ca urmare a necorespunderii celor dintâi, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 2490/ COM din 23 martie 2004, Tribunalul Constanţa, secţia comercială a respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, ca nefondate, precum şi cerere de modificare a acţiunii iniţiale, formulate de reclamantă;
A admis în parte cererea iniţială formulată de reclamantă şi a dispus rezoluţiunea vânzării-cumpărării, încheiate între părţi, sub forma contractului în forma simplificată a comenzii din 27 februarie 2001, urmată de executare;
A obligat-o pe pârâtă către reclamantă la plata sumei de 140.295.763 lei, reprezentând preţul produselor livrate, necorespunzătoare şi a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei către reclamantă la plata sumei de 219.330.991 lei cu titlu de daune;
A fost obligată pârâta către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 29.913.535 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că pârâta vânzătoare nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, întrucât oferta sa conţine greşeli tehnice, pompele livrate neatingând parametrii oficiali şi neputând fi folosite ca pompe circulaţie ulei, fiind incidente dispoziţiile art. 969 şi art. 1020 C. civ., iar în ce priveşte al II-lea capăt de cerere a reţinut că cele 20 de pompe nu au avut destinaţia pretinsă de reclamantă, iar cuantumul pretenţiilor nu a fost dovedit.
Prin Decizia civilă nr. 29/ COM din 17 februarie 2005, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate apelurile formulate de reclamantă şi pârâtă împotriva sentinţei tribunalului.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut, privind apelul reclamantei, că sumele solicitate cu titlu de daune interese şi care reprezintă diferenţa plătită pentru a achiziţiona un număr mai mic de pompe din Olanda, ce corespund scopului reclamantei, dar mai scumpe decât cele vândute de pârâtă (fabricate în Danemarca) nu pot fi acordate, pe de o parte pentru că, urmare a rezoluţiunii vânzării prejudiciul creat reclamantei a fost reparat prin restituirea preţului, iar pe de altă parte, între neîndeplinirea obligaţiei de a preda pompele cu caracteristicile tehnice indicate de către pârâtă şi achiziţionarea altor pompe mai scumpe nu există legătură de cauzalitate.
În ce priveşte apelul pârâtei, instanţa a reţinut că, faţă de concluziile expertului tehnic, corect s-a apreciat de prima instanţă că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală asumată, respectiv predarea utilajelor individualizate de caracteristicile tehnice indicate în ofertă, ci altele, ce nu au fost folosite corespunzător scopului beneficiarului.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs ambele părţi.
În recursul său, reclamanta critică hotărârea atacată pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 teza II şi solicită admiterea acestuia, casarea deciziei curţii de apel, admiterea apelului său, iar pe fond, admiterea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 219.330.991 lei către reclamantă, cu cheltuieli de judecată, din apel şi din recurs.
Recurenta-reclamantă susţine astfel că intimata-pârâtă a livrat alt produs decât cel comandat şi, urmare rezoluţiunii vânzării-cumpărării, se impunea aplicarea dispoziţiilor art. 1073 C. civ. şi admiterea integrală a acţiunii şi obligarea pârâtei şi la plata daunelor în sumă de 219.330.991 lei, deoarece, prin soluţiile instanţelor, neacordându-se aceste daune, s-a încălcat regimul juridic al rezoluţiunii urmate de repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea părţii în culpă la daune, dacă sunt dovedite, ori, prin probatoriile administrate au fost dovedite daunele suferite prin nelivrarea produsului comandat şi refuzul categoric al vânzătorului de a-l înlocui.
Recurenta-pârâtă îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicită admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate, ca fiind netemeinică şi nelegală, iar pe fond respingerea cererii reclamantei.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă invocă în primul rând, mai multe excepţii de ordine publică şi anume:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC E. SRL Constanţa, determinat de faptul că între părţi nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, ci unul de intermediere, vânzător şi proprietar fiind societatea daneză prin reprezentantul său din România;
Excepţia tardivităţii cererii modificatoare a reclamantei, având în vedere că, iniţial, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat doar restituirea preţului şi nu şi rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare, precizându-şi doar ulterior primei zi de înfăţişare cererea de rezoluţiune a contractului, deci tardiv.
Excepţia inadmisibilităţii cererii, deoarece se invocă cauze concomitente cu momentul încheierii contractului şi reclamanta nu a solicitat anularea contractului de vânzare cumpărare, cum s-ar fi impus, ci rezoluţiunea acestuia.
Pe fond, arată că greşit s-a reţinut neîndeplinirea conformă şi corectă a obligaţiilor ce-i incumbau potrivit contractului, atât timp cât nu poate fi vorba de o ofertă incompletă sau de o acceptare cu alte condiţii decât cele stipulate expres în ofertă, iar privind consideraţiile expertului numit de instanţă, acestea au depăşit obiectivele stabilite; tot greşit s-a reţinut că reclamanta poate cere rezilierea contractului ulterior efectuării recepţiei utilajelor, în astfel de condiţii neputându-se vorbi decât cel mult de o culpă comună, împrejurare în care acţiunea reclamantei ar fi blocată de aplicarea principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
Recursurile nu sunt fondate şi vor fi respinse potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.
În ce priveşte recursul reclamantei, se constată că în mod greşit aceasta consideră că nu au fost aplicate corect dispoziţiile art. 1073 C. civ., neadmiţându-i-se integral acţiunea, prin obligarea pârâtei şi la plata daunelor în sumă de 219.330.991 lei, reprezentând contravaloarea produselor achiziţionate ca urmare a livrării de către pârâtă a unor produse necorespunzătoare caracteristicilor indicate de reclamantă.
Se reţine astfel că, în raport de executarea necorespunzătoare a obligaţiei de livrare de către pârâtă şi a refuzului expres al acesteia de a înlocui produsul livrat cu unul corespunzător aplicaţiei tehnice pentru care fusese comandat, instanţa de fond a dispus corect rezoluţiunea vânzării-cumpărării, încheiate între părţi, sub forma simplificată a comenzii urmate de executare şi, în aplicarea dispoziţiilor art. 969 C. civ., ca efect al rezoluţiunii, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia avută anterior încheierii contractului, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 140.295.763 lei, reprezentând preţul produselor livrate, necorespunzătoare.
În aceste condiţii, suma de 219.330.991 lei, pretinsă cu titlu de daune interese, reprezentând diferenţa plătită de reclamantă pentru achiziţionarea unor produse corespunzătoare, dar la un preţ mai mare, de la o firmă olandeză, motivat de necesitatea înlocuirii celor livrate de pârâtă nu se justifică a fi acordată, întrucât nu există legătură de cauzalitate între neîndeplinirea obligaţiei de către pârâtă şi achiziţionarea de către reclamantă a unor produse mai scumpe, cu atât mai mult cu cât, aşa cum rezultă din actele dosarului, celor din urmă produse nu li s-a dat destinaţia pretinsă de reclamantă.
În consecinţă, recursul reclamantei va fi respins, ca nefondat.
Privind recursul pârâtei, mai întâi, în ce priveşte excepţiile formulate, se constată următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC E. SRL Constanţa nu este fondată, având în vedere că instanţa de fond a clarificat raporturile juridice dintre părţi, stabilind expres că izvorul raportului juridic obligaţional îl constituie forma simplificată a contractului, respectiv comanda urmată de executare, iar din actele contabile depuse la dosar rezultă fără dubiu că pârâta a fost proprietara lucrului vândut, respectiv a produselor în discuţie, acestea fiind cumpărate în nume propriu de la SC D.I. SRL.
Excepţia tardivităţii cererii modificatoare a reclamantei nu este nici ea fondată, întrucât nu este o excepţie de ordine publică şi, ca atare, nu poate fi invocată pentru prima dată în recurs, iar pe de altă parte, faţă de caracterul dispozitiv al prevederilor art. 132 C. proc. civ., se impunea ca pârâta să invoce decăderea la primul termen de judecată, după cunoaşterea motivului decăderii, ceea ce nu a făcut.
Excepţia inadmisibilităţii cererii este de asemenea nefondată, deoarece s-a cerut rezoluţiunea pentru neîndeplinirea obligaţiei de a preda produsele contractate şi comandând produsele ce au făcut obiectul ofertei nu se poate susţine că reclamanta, în calitate de cumpărătoare s-a aflat în eroare pentru a solicita anularea actului de vânzare-cumpărare.
Pe fondul cauzei, criticile recurentei-pârâte sunt nefondate.
Astfel, rapoartele de expertiză întocmite în cauză, ale căror concluzii au fost corect însuşite de instanţe au stabilit că SC E. SRL Constanţa nu a predat utilajele individualizate de caracteristicile tehnice indicate în ofertă, ci altele ce nu au putut fi folosite corespunzător scopului, de către beneficiar.
În acest sens, şi din întregul probatoriu administrat, rezultă că după ce produsele au fost recepţionate, fiind supuse probelor de funcţionare s-a constatat că nu ating parametrii ofertaţi.
Astfel fiind, se reţine că în mod corect instanţele au apreciat că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată şi, drept urmare, faţă de cele mai sus arătate, se constată că pârâta nu a formulat în recurs nici o critică întemeiată în condiţiile art. 304 C. proc. civ. şi recursul acesteia se va respinge, de asemenea ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC R.P.O. SA Constanţa şi pârâta SC E. SRL Constanţa, împotriva deciziei nr. 29/ COM din 17 februarie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 25 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 257/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 252/2006. Comercial → |
|---|
