ICCJ. Decizia nr. 264/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.264/2006
Dosar nr. 3642/2005
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune reclamanta SC C. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC E.G. SA şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 807.754.000 lei, reprezentând diferenţă din contravaloarea lucrărilor executate conform contractului, la restituirea mijloacelor fixe proprietatea societăţii sale folosite la executarea lucrărilor de construcţie precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În cauză pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat să se constate reziliat contractul din 31 mai 2001, iar reclamanta să fie obligată la plata sumei de 1.364.090.910 lei, reprezentând plăţi făcute în plus şi plăţi pentru cheltuieli de organizare de şantier.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 9533 din 21 iulie 2004 a respins ca neîntemeiată cererea principală, a admis cererea reconvenţională aşa cum a fost precizată şi în consecinţă a fost obligată reclamanta să-i restituie pârâtei suma de 1.935.346.818 lei plăţi făcute în plus. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus rezilierea contractului din 31 mai 2004.
Soluţia primei instanţe a avut în vedere probele administrate în cauză, concluziile raportului de expertiză prin care s-au verificat lucrările efectuate şi costul lor şi a stabilit că reclamanta a făcut o plată nedatorată dispunând în conformitate cu art. 1092 C. civ., restituirea sumei astfel determinată. S-a mai constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1021 C. civ. şi, în consecinţă a dispus rezilierea contractului.
Sentinţa a fost apelată de reclamanta SC C. SRL, iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială prin Decizia nr. 291 din 11 aprilie 2005 a respins ca nefondat apelul apreciind că instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt în raport de probele administrate în cauză. În concret, a reţinut că nu era necesar să se dispună o nouă expertiză în cauză, că părţile au stabilit prin minuta, manopera directă per unitate de măsură şi că prin minuta întocmită la data de 19 aprilie 2004 s-a consemnat că reprezentanţii celor două părţi au fost de acord cu raportul de expertiză fără modificări. În fine, s-a stabilit că valoarea lucrărilor şi a sumei care trebuia restituită a fost determinată după efectuarea de măsurători, iar calculele au fost întocmite conform cataloagelor.
Împotriva deciziei nr. 291 din 11 aprilie 2005 a declarat recurs reclamanta SC C. SRL prin care a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., recurenta a susţinut că expertiza tehnică este contrazisă în totalitate de expertul parte şi expertul agreat şi că în aceste condiţii era absolut necesar să se dispună o nouă expertiză tehnică şi să se administreze proba cu interogatoriu.
Al doilea motiv de recurs, vizează nepronunţarea asupra dovezilor administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. În dezvoltarea acestui motiv recurenta a susţinut că deşi intimatei i s-au pus la dispoziţie toate situaţiile de lucrări, aceasta din urmă nu şi-a îndeplinit obligaţiile, rămânând un rest de plată de 807.759.000 lei.
Prin acelaşi motiv se critică şi soluţia de menţinere a rezilierii contractului din vina sa exclusivă, singura probă care ar fi putut atesta acest lucru fiind, în opinia recurentei, efectuarea unui nou raport de expertiză. În ce priveşte bunurile folosite la realizarea sediului administrativ şi a halei de producţie, recurenta a susţinut că acestea sunt bunuri proprii ale executantului.
În concluzie, autoarea consideră că obligarea sa la plata sumei de 1.935.341.841 lei se bazează pe un raport de expertiză care a ajuns la concluzii greşite.
Recursul este nefondat.
Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere, în situaţiile prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., numai pentru motive de nelegalitate. Examinând motivele de recurs prin prisma celor arătate mai sus se constată că recurenta şi-a întemeiat prima critică pe dispoziţiile punctului (9) care permite modificarea unei hotărâri atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Din expunerea acestui motiv rezultă că nu s-a invocat nici un text de lege pe care instanţele care au soluţionat litigiul l-au încălcat astfel că acest motiv nu poate fi primit. În realitate recurenta a pus în discuţie prin acest motiv chestiuni de fond care vizează netemeinicia nu şi nelegalitatea. În actuala reglementare în care recursul este o cale extraordinară de atac, iar recurenta a avut accesul la o cale de atac devolutivă, nu se mai poate rediscuta fondul decât din perspectiva nelegalităţii. Cum nu a fost invocată o încălcare a legii care să ducă şi la netemeinicie, critica respectivă va fi respinsă.
Cel de-al doilea motiv se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 alin. (10) C. proc. civ., care va fi analizat întrucât recursul a fost promovat anterior abrogării. Acest motiv vizează nepronunţarea asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Din cuprinsul argumentelor aduse în sprijinul acestui motiv se constată că s-au invocat motive de netemeinicie care vizează modul de apreciere a probelor existente la dosar.
Expertiza efectuată în cauză a fost analizată de instanţa de apel, care a stabilit că existau suficiente elemente pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt. Faptul că nu s-a mai considerat utilă o nouă expertiză nu constituie motiv de nelegalitate întrucât art. 212 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte expres că „instanţa poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză atunci când nu este lămurită prin expertiza făcută". De altfel, textul art. 304 pct. 10 C. proc. civ. vizează nepronunţarea asupra dovezilor administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Ori, în speţă instanţele s-au pronunţat pe dovezile administrate pe care le-a considerat suficiente pentru lămurirea situaţiei de fapt.
În fine, recurenta nu a demonstrat că proba solicitată a fost omisă şi că ar fi dus cu certitudine la o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de instanţă.
Celelalte argumente privind rezilierea contractului şi cuantumul sumei la care a fost obligată recurenta vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea aşa încât pentru motivele arătate anterior, critica va fi respinsă.
În consecinţă, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 291 din 11 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 262/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 353/2006. Comercial → |
|---|
