ICCJ. Decizia nr. 2746/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2746/2006
Dosar nou nr. 27890/2/2004
Şedinţa publică din 3 octombrie 2006
Asupra recursurilor, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr. 6335 din 19 mai 2004 la Judecătoria Ploieşti, SC C.B. SA a solicitat, pe calea unei contestaţii la executare, lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării titlurilor executorii transmise de A.V.A.B. la 7 mai 2006.
În motivarea contestaţiei se arată că:
În vederea achiziţionării de utilaje SC C. SA Bucureşti a luat credite de la bănci din străinătate, creditele fiind garantate de stat prin Ministerului Finanţelor Publice.
Pentru unele din aceste utilaje primite în folosinţă, s-a încheiat cu SC C. SA Bucureşti contractul de închiriere nr. 5/6 Iv din 31 august 1998 cu Addendum.
În derularea contractului de închiriere SC C. - B SA Ploieşti avea obligaţia de a plăti periodic către C. SA Bucureşti chiria aferentă, pe care la rândul său SC C. SA Bucureşti urma să o remită Ministerului Finanţelor Publice, în baza acordurilor încheiate cu acest minister.
În anul 2003 când capacitatea de plată a SC C. SA Bucureşti a făcut obiectul unei proceduri în baza Legii nr. 64/1995, acesta a înaintat şi propus spre semnare Protocoale în care cuantumul debitului C. – B SA Ploieşti, rezultând din derularea contractului nr. 5/6 Iv/1998, era de circa patru ori mai mare decât cel ce rezultă din evidenţele contabile.
În adresa A.V.A.B. nr. 11497 din 30 aprilie 2004 se invocă protocolul din data de 04 decembrie 2003 încheiat între C. Bucureşti şi C. – B SA Ploieşti, în care cuantumul obligaţiilor de plată aferente creanţei preluate de A.V.A.B. defalcată pe utilizatorul final C. – B SA Ploieşti este de 755.029,65 dolari S.U.A. (identic cu cel din adresa A.V.A.B. nr. 8904 din 06 aprilie 2004).
Ca opinie separată a C. Bucureşti, protocolul din 04 decembrie 2003 consemnează „C. Bucureşti consideră că în sarcina C. – B SA Ploieşti se află o sumă totală de 2.575.093,33 dolari S.U.A. Faţă de cuantumul obligaţiilor de plată stabilite de comun acord la valoarea de 755.029,65 dolari S.U.A. există o diferenţă de 1.820.063,68 dolari S.U.A. provenind din majorări la plăţile pretinse de M.F.P. înainte de cesionarea la A.V.A.B. şi care se află în litigiu în curs de soluţionare în justiţie".
Acelaşi protocol evidenţiază că „OBLIGAŢIA LA PLATĂ STABILITĂ DE COMUN ACORD ESTE DE 755.029,65 dolari S.U.A." şi numai reaua credinţă a C. SA Bucureşti şi uşurinţa cu care AVAB a tratat textul protocolului au condus la extinderea obligaţiei la 2.575.093,33 dolari S.U.A.
Pentru obligaţiile de plată s-au încheiat între cele trei părţi: M.F.P., C. SA Bucureşti şi utilizatorii finali (dintre care face parte şi C. – B SA Ploieşti) acorduri privind cuantumul şi eşalonarea la plată. Aceste acorduri sunt comunicate ca titluri executorii, deşi din conţinutul lor nu rezultă suma datorată aşa cum impune art. 40 din OUG 51/1998 prin prevederea: „..titlurile executorii emise de A.V.A.B. conform legii vor avea un obiect bine determinat..".
Reclamanta a solicitat ca între aceleaşi trei părţi semnatare ale acordurilor să se stabilească întinderea obligaţiei noastre dar atât M.F.P. cât şi A.V.A.B. au considerat că aceasta este o problemă separată a C. Bucureşti şi C. – B SA Ploieşti în care nu se implică (adresa M.F.P. nr. 24688 din 20 ianuarie 2003 şi adresa A.V.A.B. nr. 1860 din 25 iulie 2003).
În vederea protejării patrimoniului societăţii s-a promovat la Judecătoria Ploieşti, în contradictoriu cu C. SA Bucureşti, o cerere de asigurare de dovezi conform art. 235 C. proc. civ., pentru evidenţierea stadiului îndeplinirii obligaţiilor C. – B SA Ploieşti în baza contractului de închiriere nr. 5/6 Iv/1998 şi a actelor adiţionale la contract; Cauza a format obiectul dosarului nr. 1054/2004, iar prin încheierea din 17 mai 2004, instanţa a admis cererea şi a constatat că debitul C. – B SA Ploieşti este de 359.456 dolari S.U.A., conform raportului de expertiză contabilă întocmit de expert Şt.G.
Judecătoria Ploieşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 6838 din 3 septembrie 2004, în dosarul nr. 6335/2004, prin care a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, unde s-a format dosarul nr. 2068/2004.
În acest dosar, la data de 18 iunie 2004, contestatoarea a formulat o cerere completatoare solicitând să se dispună şi anularea tuturor formelor de executare, inclusiv a procesului verbal prin care s-a aplicat sechestrul, înregistrat la nr. 11497 din 10 iunie 2004 precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
S-au formulat în cauză şi cereri de intervenţie, în interes propriu, de către E.C., D.R.F., S.M., D.M. şi SC C. SA având acelaşi obiect ca acţiunea principală, astfel cum a fost completată.
Prin sentinţa civilă nr. 167 din 13 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de SC C.B. SA cu sediul în Ploieşti, în contradictoriu cu intimata cesionată A.V.A.S. (Fostă A.V.A.B.) cu sediul în Bucureşti.
S-a respins cererea de intervenţie formulată de SC C. SA cu sediul în Bucureşti, precum şi cererile de intervenţie în nume propriu formulate de C.E., D.R.F. şi D.M.
S-a anulat, ca netimbrată, cererea de intervenţie formulată de S.M.
Pentru a pronunţa această sentinţă, curtea a reţinut, în esenţă, că urmare a convenţiilor şi acordurilor încheiate de Ministerul Finanţelor Publice cu utilizatorii finali contestatoarea s-a obligat, în solidar, cu SC C. SA Bucureşti debitorul principal, la plata obligaţiilor rezultate din contractele de credit extern garantate de Ministerul Finanţelor Publice şi în consecinţă cererea contestatoarei, de a se constata că nu mai are nici un debit, este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs intervenienţii SC C. SA Bucureşti, C.E. şi D.R.F. precum şi reclamanta SC C.B. SA Ploieşti criticând-o pentru nelegalitate.
Intervenienţii C.E. şi D.R.F. nu au timbrat recursul, deşi au fost citaţi în acest sens, iar intervenienta SC C. SA Bucureşti, deşi a fost citată (fila 44 dosar) cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în contul deschis la Trezoreria Sectorului 2 Bucureşti deoarece achitase această taxă, nelegal, la C.E.C., a refuzat să se conformeze dispoziţiei instanţei.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, cu excepţiile prevăzute de lege, se timbrează în raport cu criteriile stabilite de art. 2 şi 3.
Art. 11 din aceeaşi lege, statuează criteriile de stabilire a taxei judiciare de timbru pentru cererile prin care se exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.
În fine art. 20 din Legea privind taxele judiciare de timbru prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau cererii.
Astfel fiind, şi întrucât recurenţilor li s-a comunicat odată cu citaţia obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru şi cuantumul acesteia, precum şi cuantumul timbrului judiciar, dar nu s-au conformat acestei obligaţii, recursurile urmează a fi anulate ca netimbrate, şi respectiv ca insuficient timbrate în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Reclamanta susţine, în esenţă, în motivele de recurs, că „dacă instanţa ar fi analizat pe fiecare din cele 9 acte indicate ca având valoare juridică de titlu executoriu, ar fi constatat nelegalitatea unora dintre acestea pe motiv că nu privesc SC C. – B SA Ploieşti, şi în consecinţă nu-i pot fi opozabile" respectiv: convenţia nr. 42748 din 08 noiembrie 1999 cu amendamentul nr. 1 din 15 mai 1995; convenţia nr. 81754 din 15 mai 1995; acordul nr. 227256 din 01 iunie 1998; acordul nr. 22.8940 din 02 noiembrie 1998; acordul nr. 340778 din 16 februarie 1999; procesul verbal de conciliere din 20 februarie 1997. Pentru stabilirea, cu exactitate a sumelor achitate de către SC C. SA, reclamanta susţine că era necesară efectuarea a expertizei contabile.
De asemenea, reclamanta susţine că în mod greşit curtea a reţinut că protocolul încheiat între SC C. SA Bucureşti şi SC C.B. SA Ploieşti la data de 4 decembrie 2003 constituie temeiul obligaţiei de plată a reclamantei către A.V.A.S. deoarece nu este menţionat de A.V.A.S. în adresa de comunicare a titlurilor executorii cu nr. 11497 din 30 aprilie 2004 şi în consecinţă instanţa s-a pronunţat asupra unui act fără a fi investită în acest sens.
De altfel, apreciază recurenta, acest Protocol nu figurează în actele menţionate în Capitolul VII intitulat „Debitori Titluri executori" din OUG nr. 51/1998 modificată şi în consecinţă dacă legea nu prevede că protocolul constituie titlu executoriu, instanţa nu poate să se subroge legiuitorului.
În raport de aceste motive reclamanta solicită admiterea recursului, casarea sentinţei nr. 167/2005 şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 304 pct. 6 şi 9 coroborate cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
Pârâta A.V.A.S. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor, ca nefondate, întrucât a preluat de la Ministerul Finanţelor Publice o creanţă în valoare de 2.575.093,34 dolari S.U.A. faţă de reclamantă, conform titlurilor de creanţă menţionate şi anexate adresei nr. 11497 din 30 aprilie 2004 trimisă reclamantei.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele de recurs şi de susţinerile din întâmpinare, constată că prin adresa nr. 11497 din 30 aprilie 2004 A.V.A.S. a comunicat reclamantei titlurile executorii pentru o creanţă în sumă de 2.575.093,34 dolari S.U.A., preluate de la Ministerul Finanţelor Publice conform contractului de cesiune de creanţă înregistrat la nr. 2 din 28 iunie 2002, încheiat potrivit prevederilor OUG nr. 51/1998 şi dispoziţiilor art. 1391 C. civ.
Creanţa se referă la sumele datorate de debitorul cedat SC C. SA Bucureşti şi SC C. - B SA Ploieşti în calitate de debitor, utilizator final.
Reclamanta a formulat, la Judecătoria Ploieşti o cerere de asigurare de dovezii solicitând să se stabilească suma datorată, mai mică, în opinia reclamantei, decât cea pretinsă de A.V.A.S. Prin încheierea din 17 mai 2004 pronunţată în dosarul nr. 1054/2004 al Judecătoriei Ploieşti s-a constatat că debitul reclamantei este în sumă de 359.456 dolari S.U.A., potrivit expertizei contabile dispusă de instanţă. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs SC C. SA Bucureşti şi în consecinţă s-a formulat dosarul nr. 4409/2004 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia civilă; în acest dosar reclamanta SC C. – B SA Ploieşti a depus, la data de 06 august 2004 un înscris prin care declară că este de acord cu admiterea recursului şi că renunţă la judecata acestei cereri de asigurare de dovezi, după care tribunalul a pronunţat Decizia nr. 230 din 06 august 2004 prin care s-a admis recursul declarat de SC C. SA Bucureşti, s-a modificat în tot încheierea pronunţată la data de 17 mai 2005 în dosarul nr. 1054/2004 al Judecătoriei Ploieşti în sensul că s-a luat act de renunţarea reclamantei SC C. – B SA Ploieşti la judecarea cererii de asigurare de dovezi.
Astfel fiind, rezultă că reclamanta a recunoscut cuantumul debitului comunicat de A.V.A.S.
Potrivit acordurilor şi convenţiilor încheiate între părţi, obligaţia de plată a debitului revine în primul rând utilizatorilor finali ai importurilor respective, în speţă reclamantei.
Faţă de cele ce preced, criticile reclamantei referitoare la legalitatea deciziei sunt nefondate deoarece cum s-a arătat mai sus pe de o parte reclamanta a recunoscut debitul iar pe de altă parte a solicitat Ministerului Finanţelor Publice aprobarea unor plăţi eşalonate ale debitului.
De altfel, reclamanta a avut pe parcursul judecării cauzei o poziţie procesuală oscilantă deoarece iniţial în cererea introductivă de instanţă (la data de 19 mai 2004) solicită să se constate că debitul este în sumă de 359.456 dolari S.U.A., după care la data de 22 noiembrie 2005 cu ocazia soluţionării apelului precizează că a achitat sumele înscrise în titlurile executorii şi că nu datorează nici o sumă, fără a proba aceste afirmaţii.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate şi potrivit art. 312 C. proc. civ., urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C.B. SA Ploieşti împotriva sentinţei comerciale nr. 167 din 13 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Anulează, ca insuficient timbrat, recursul declarat de intervenienta SC C. SA Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe şi, ca netimbrat, recursul declarat de intervenienţii în interes propriu C.E. şi D.R.F. împotriva sentinţei menţionate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2776/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2730/2006. Comercial → |
|---|
