ICCJ. Decizia nr. 2776/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2776/2006
Dosar nr. 17210/1/2005
(nr. vechi 4268/2005
Şedinţa publică din 4 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă introdusă, SC L. SA a chemat în judecată pe pârâta R.A. C. Satu Mare solicitând obligarea acesteia la 1.623.433.076 lei reprezentând penalităţi de întârziere la plata energiei electrice consumată, la valoare reactualizată, cheltuieli de executare, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că prin H.C.L. nr. 15/1999 încălzirea centrală a Municipiului Satu Mare a fost trecută de la reclamantă (care o administra în baza contractului de concesiune nr. 9125/1995) la R.A. C. situaţie în care părţile procesului au încheiat o convenţie civilă la 8 iunie 1999, pârâta obligându-se să achite furnizorului SC E. SA toate facturile refacturate de către reclamantă pentru energia electrică aferentă funcţionării sistemului de încălzire centrală a oraşului.
Cum pârâta nu şi-a îndeplinit aceste obligaţii, furnizorul a obţinut hotărâre judecătorească irevocabilă de obligare a reclamantei la plata contravalorii energiei electrice şi a penalităţilor, respectiv sentinţa nr. 1916/LC/2003 din care penalităţi de 1.352.748.949 lei şi cheltuieli de judecată de 95.493.307 lei. Pârâta a achitat contravaloarea energiei electrice, nu şi penalităţile şi cheltuielile de executare, motiv pentru care a fost pornit procesul.
Procedura concilierii directe a fost îndeplinită.
La 1 februarie 2005 reclamanta a precizat acţiunea în sensul că a solicitat suma de 1.126.543.360 lei cu titlu de majorări de întârziere, sumă rezultată în urma anulării în parte a penalităţilor în valoare de 863.002.127 lei în baza OUG nr. 37/2004 din penalităţile de 1.989.545.482 lei la zi a mai fost pretinsă suma de 270.684.127 lei reprezentând cheltuieli de executare în dosarul execuţional nr. 127/2004; 106.477.045 lei cheltuieli din dosarul execuţional nr. 390/2003; 197 milioane lei reprezentând dobânzi bancare pentru creditul luat de la B.R.D. Satu Mare pentru achitarea penalităţilor către SC E. SA; 109.767.806 lei taxă judiciară de timbru şi cheltuieli de judecată în dosarul nr. 631/2004 şi în prezentul dosar, cum şi 23.000.000 lei expertiză contabilă.
În susţinerea precizărilor la acţiune a depus minuta încheiată la 24 iunie 2004 cu pârâta prin care aceasta recunoaşte penalităţile datorate în valoare de 2.269.068.748 lei, adrese SC E. SA, somaţia executorului judecătoresc în dosarul nr. 127/2004, sentinţa civilă nr. 1916/2003, indicele de creştere a preţurilor de consum, somaţia executorului judecătoresc în dosarul nr. 390/2003, procesul-verbal, sentinţa civilă nr. 2206 din 14 octombrie 2002, contractul de credit nr. 246 din 18 noiembrie 2004, ordine de plată.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acţiunii cu privire la penalităţi ca nefondată, cu privire la cheltuielile din dosarul execuţional nr. 127/2004 a solicitat respingerea acestui capăt ca fiind inopozabilă sentinţa în baza căreia au fost acordate; cu privire la cheltuielile din dosarul execuţional nr. 390/2003 a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat întrucât prin sentinţa civilă nr. 3422/2004 irevocabilă aceste pretenţii au fost respinse faţă de pârâtă, astfel că numai pot fi solicitate din nou; tot inopozabilitate a invocat şi faţă de dobânzile bancare, respectiv că nu au calitate procesuală pasivă.
Cu privire la cheltuielile de judecată din dosarul nr. 631/2004 a arătat că cererea de chemare a sa în garanţie a fost respinsă şi ca atare, nu poate fi obligată la cheltuieli de judecată din acel proces, în ce priveşte cererea de chemare în garanţie a invocat de asemenea, excepţia autorităţii de lucru judecat. A contestat şi onorariul expertului, cerând să se fixeze un onorariu echitabil.
Tribunalul Satu Mare, prin sentinţa nr. 106/ L-C din 8 martie 2005, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la pct. 3 din acţiunea civilă precizată şi în parte cu privire la pct. 5 din acţiunea precizată vizând cheltuielile de judecată privind chemarea în garanţie a pârâtei în dosarul nr. 631/2004 al Tribunalului Satu Mare, excepţii invocate de pârâtă.
A respins celelalte excepţii şi în consecinţă:
A admis în parte acţiunea civilă precizată de reclamanta SC L. SA Satu Mare în contradictoriu cu pârâta R.A. C. SA Stu Mare şi:
A obligat pârâta la plata sumei de 1.126.543.360 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, 197.000.000 lei cu titlu de dobânzi bancare, 270.684.124 lei cheltuieli în dosarul execuţional nr. 127/2004 al executorului V.A.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 102.825.000 lei.
A respins celelalte pretenţii.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că între reclamantă şi pârâtă s-a încheiat o convenţie civilă la 8 iunie 1999, reclamanta obligându-se să asigure intermedierea furnizării energiei electrice pentru centralele termice aflate în administrarea pârâtei şi să trimită în termen de două zile de la primire, în copie, facturile emise de furnizorul energiei electrice SC E. SA şi apoi să le refactureze în termen de două zile. Pârâta s-a obligat să achite facturile la scadenţă în caz contrar să suporte majorările stabilite de SC E. SA (art. 6 din contract).
Având în vedere că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate, reclamanta a fost obligată prin sentinţa nr. 1916 din 23 septembrie 2003 a tribunalului la plata sumei de 6.739.830.720 lei către SC E. SA din care 1.352.748.944 lei penalităţi de întârziere şi 95.543.307 lei cheltuieli de judecată. SC E. SA a pornit executarea silită împotriva reclamantei, situaţie în care aceasta a contractat un credit de la BRD pentru plata titlului executoriu şi a efectuat plăţile prin virament către SC E. SA în luna noiembrie 2004, executarea vizând cheltuieli de judecată şi de executare.
Împotriva sentinţei nr. 106 din 8 martie 2005, în termen legal a declarat apel pârâta R.A. C. Satu Mare solicitând schimbarea ei în parte, în sensul respingerii acţiunii precizate a reclamantei SC L. SA cu menţinerea dispoziţiilor referitoare la excepţia autorităţii de lucru judecat reţinute cu privire la punctul 3 şi parţial la punctul 5 din acţiunea precizată.
Prin motivele de apel formulate pârâta susţine că din probatoriul administrat în cauză nu ar datora suma solicitată cu titlu de penalităţi, aceasta fiind calculată la facturi ce conţin şi alte puncte de consum ce aparţin SC L. SA.
Mai arată apelanta-pârâtă că, temeiul de drept, în baza căruia instanţa a obligat-o la plata penalităţilor, nu este aplicabil, deoarece convenţia încheiată între părţi îşi încetase efectele la data de 30 ianuarie 2003.
Cu privire la cheltuielile din dosarul execuţional nr. 127/2004 cheltuieli rezultate din sentinţa nr. 1916/2003 a Tribunalului Satu Mare, apelanta arată că nu-i sunt opozabile întrucât în acest dosar nu a fost parte.
Apelanta a mai invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ce priveşte capătul de cerere vizând obligarea sa la plata sumei de 197 milioane lei reprezentând credit solicitat de SC L. SA, întrucât nu a fost parte în contractul de acordare a creditului iar în ce priveşte suma de 12.981.810 lei reprezentând cheltuieli de judecată în dosarul nr. 631/2004 a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, câtă vreme prin sentinţa nr. 1533 din 3 noiembrie 2004 s-a respins cererea de chemare în garanţie promovată împotriva sa, nefiind obligată astfel la cheltuieli de judecată.
A mai criticat apelanta şi cuantumul onorariului de expert în sumă de 23 milioane lei acordat în opinia sa, exagerat în raport de volumul de muncă.
Curtea de apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 117/C/2005/A din 18 octombrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă, obligând-o să plătească părţii adverse suma de 4000 RON cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că prin H.C.L. nr. 15/1999 încălzirea centrală a Municipiului Satu Mare a fost trecută de la reclamanta SC L. SA la pârâta RA C. Satu Mare situaţie în care părţile au încheiat o convenţie civilă la 8 iunie 1999, pârâta obligându-se să achite furnizorului SC E. SA toate facturile refacturate de reclamantă pentru energia electrică aferentă funcţionării sistemului de încălzire centrală a oraşului. Cum pârâta nu şi-a îndeplinit aceste obligaţii, furnizorul a obţinut o hotărâre judecătorească irevocabilă de obligare a reclamantei la plata contravalorii energiei electrice şi respectiv a penalităţilor, respectiv sentinţa civilă nr. 1918/LC/2003 din care penalităţi de 1.352.748.949 lei şi cheltuieli de judecată de 95.493.307 lei. Pârâta a achitat contravaloarea energiei electrice nu şi penalităţile şi cheltuielile de executare, motiv pentru care a fost pornit procesul.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, obligaţia de plată izvoreşte din convenţia părţilor.
În termen legal pârâta RA C. Satu Mare a declarat recurs împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel solicitând în principal în temeiul art. 313 C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei şi a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Satu Mare şi în subsidiar în temeiul art. 314 C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului şi schimbarea sentinţei în sensul respingerii ca nefondată a acţiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată pentru acest capăt de recurs.
Prin motivele de recurs invocate, pârâta a arătat că în dosarul nr. 1300/2002 al Tribunalului Satu Mare acţiunea SC E. SA împotriva pârâtei SC L. SA a fost admisă pentru plata contravalorii energiei electrice livrate acesteia precum şi contravalorii penalităţilor de întârziere aferente.
Recurenta arată că s-a facturat şi s-a solicitat plata întregii cantităţi de energie electrică consumată de SC L. SA Satu Mare şi cea parţial consumată de R.A. C. în baza convenţiei, astfel că în opinia sa se impunea efectuarea unei expertizte contabile pentru a evalua şi stabili consumul aferent ce revine fiecăreia şi în consecinţă şi recalcularea penalităţilor în raport de consumul curentului electric.
Se mai susţine că prin acţiunea precizată SC L. SA a pretins suma de 1.126.443.360 lei reprezentând penalităţi de întârziere, fără să indice facturile asupra cărora sunt calculate şi să depună în probaţiune facturile de penalităţi comunicate către ea în termen de două zile lucrătoare.
În contextul acestui motiv, recurenta arată că facturile şi celelalte înscrisuri la care se face referire în expertiza contabilă nu sunt depuse la dosarul cauzei şi în consecinţă se impunea respingerea acţiunii ca nedovedită, iar expertul a săvârşit grave erori de calcul care au fost indicate în obiecţiunile la expertiză astfel că apreciază că expertiza efectuată nu poate avea înrăurire asupra soluţionării pricinii.
Recurenta menţionează că din probatoriul administrat de intimată nu reese că ar datora suma de 1.126.543.360 lei penalităţi, acestea fiind calculate la facturi emise de SC E. SA către intimată, care conţin pe lângă contravaloarea energiei electrice consumată la punctul denumit „centrală termică" şi contravaloarea energiei electrice de la alte puncte de consum aparţinând SC L. SA cum ar fi „atelier ascensoare", „birouri sediu L.", „sediu L.", „ŞIefuit sticlă".
Prin motivele de recurs, recurenta mai susţine că:
- art. 969 C. civ., nu-i aplicabil în speţă întrucât convenţia civilă şi-a încetat efectele;
- în mod greşit şi nelegal instanţele i-au obligat la plata sumelor de 270.688.127 lei cheltuieli în dosarul execuţional nr. 127/2004 al executorului judecătoresc pentru executarea silită a sentinţei nr. 1916/2003 pronunţată în dosarul nr. 2110/2003 a Tribunalului Satu Mare;
- greşit i s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată cu privire la obligarea sa la plata sumei de 197.000.000 lei reprezentând credit solicitat de intimată, motivat de faptul că nu a fost parte în contractul de credit;
- greşit i-a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată cu privire la plata cheltuielilor de judecată din dosarul nr. 631/2004, fapt ce a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr-1523 din 3 noiembrie 2004 pronunţată în dosarul menţionat;
- suma de 23.000.000 lei reprezentând onorariu de expert este exagerat de mare raportat la volumul de muncă depus de acesta;
- instanţa de fond a calculat greşit cheltuielile de judecată, întrucât acţiunea reclamantei a fost admisă numai în parte, deci avea obligaţia să acorde cheltuielile de judecată calculate asupra sumelor la care a fost obligată.
Analizând Decizia recurată în raport de actele şi lucrările aflate la dosar cât şi din motivele invocate, Înalta Curte o apreciază ca fiind nelegală.
Din probele existente la dosar, nu rezultă situaţia de fapt potrivit cu care să se stabilească modul de livrare a energiei electrice, cât şi modul de facturare a acesteia având în vedere că SC E. SA a livrat energie pârâtei dar şi reclamantei.
Astfel, din examinarea raportului de expertiză efectuat în cauză aflat la dosar nr. 1751/2004, nu rezultă o situaţie clară a derulării convenţiei părţilor în sensul stabilirii exacte modului de livrare şi a cantităţii de energie livrată, consumului efectiv, defalcarea facturilor şi deci proba efectuată în cauză nu este concludentă şi pertinentă, fapt ce a condus la stabilirea unei situaţii de fapt ambigue.
Procedând astfel, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, fapt pentru care se va admite recursul pârâtei, se va casa Decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă în vederea stabilirii unei situaţii de fapt exactă în raport de convenţia părţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC R.A. C. SATU MARE, împotriva deciziei nr. 117/C/2005/A din 18 octombrie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza aceleaşi instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2784/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2746/2006. Comercial → |
|---|
