ICCJ. Decizia nr. 2562/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2562/2006
Dosar nou nr. 9012/1/2005
(dosar vechi nr. 2157/2005)
Şedinţa publică din 21 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Reşiţa sub nr. 2810 din 30 aprilie 2004, reclamanţii A.V. şi A.T., au chemat în judecată pe pârâta SC F.C. SRL Reşiţa prin director M.F.V. şi administrator M.M.S., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună rezilierea contractului economic nr. 31 din 14 septembrie 2002, încheiat de părţi şi obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a sumei de 100.000.000 lei, reprezentând diferenţa dintre suma de 190.000.000 lei avansată de reclamanţi şi suma efectiv cheltuită de pârâtă pentru efectuarea construcţiei, cu cheltuieli de judecată.
Judecătoria Reşiţa, prin sentinţa civilă nr. 4578 din 8 octombrie 2004, a admis acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâta SC F.C. SRL Reşiţa la plata sumei de 92.820.960 lei, cu titlu de pretenţii şi la 17.247.000 lei cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 31/ A din 7 martie 2005, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins apelul declarat de reclamanţi împotriva hotărârii instanţei de fond.
Împotriva menţionatei decizii, reclamanţii au declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 5 - 10 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri, în sensul obligării în solidar a pârâţilor la plata sumei integrale de 110.067.960 lei, reactualizată, sumă datorată ca urmare a nerespectării cu rea credinţă a obligaţiilor contractuale.
În criticile formulate recurenţii reclamanţi susţin în esenţă următoarele:
- că în raport de starea de insolvenţă a pârâtei SC F.C. SRL Reşiţa, prin înscrisul din 25 august 2004, au solicitat expres obligarea în solidar şi a pârâţilor M.M.S. şi M.F.V. la plata sumei ce face obiectul recursului, cerere asupra căreia instanţa de judecată nu s-a pronunţat, încălcându-se dispoziţiile art. 1520 C. civ., având în vedere că probatoriul administrat în cauză a dovedit reaua credinţă a intimaţilor pârâţi, care au folosit sumele încredinţate în scopul achiziţionării de materiale de construcţii în scopuri personale, fapt ce a dus la nerealizarea construcţiei la termenul şi în condiţiile stipulate în contractul semnat de părţi, art. 304 pct. 8 C. proc. civ.;
- că în ceea ce priveşte cuantumul sumei datorate, eronat a reţinut instanţa că în cauză ar fi vorba numai de diferenţa de 92.820.960 lei, în raport de suma reală care se impunea a fi reactualizată şi în condiţiile în care expertiza tehnică judiciară în construcţii efectuată la 7 august 2004 de ing. O.R. viza suma lucrărilor executate, care nu a fost reactualizată, încălcându-se principiul echităţii prin devalorizarea leului faţă de Euro.
La termenul de astăzi Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a instanţelor.
Obiectul principal al litigiului de faţă îl constituie rezilierea contractului economic nr. 31 din 14 septembrie 2002, modificat prin actul adiţional din 6 decembrie 2002 şi în consecinţă obligarea pârâţilor la plata către reclamanţi a sumei de 100.000.000 lei, reprezentând diferenţa dintre suma avansată de reclamanţi şi suma efectiv cheltuită pentru demararea lucrărilor ce au făcut obiectul contractului.
Ori în speţă petitul principal, care este neevaluabil în bani, este cel care determină competenţa materială a instanţei de judecată.
În consecinţă, reţinând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că Judecătoria Reşiţa a judecat cauza în primă instanţă cu încălcarea normelor competenţei materiale, competenţa soluţionării cauzei revenind Tribunalului Caraş Severin în primă instanţă, ca instanţă comercială.
În aceste condiţii şi apelul a fost soluţionat de o instanţă necompetentă.
Aşadar, recursul urmează a fi admis în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu art. 306 alin. (2) şi art. 313 din acelaşi cod, iar Decizia din apel şi sentinţa de fond casate, fiind date de instanţe cu încălcarea normelor de competenţă, cauza urmând a fi trimisă spre soluţionare în primă instanţă Tribunalului Caraş Severin, ca instanţă comercială.
Cu ocazia judecării fondului urmează a se avea în vedere şi criticile şi apărările părţilor, invocate în recurs, cererile acestora nemaiputând fi analizate în această fază procesuală având în vedere motivul casării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia necompetenţei materiale a instanţelor invocată din oficiu.
Admite recursul reclamanţilor A.V. şi A.T.
Desfiinţează Decizia nr. 31/ A din 7 martie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi sentinţa nr. 4578 din 8 octombrie 2004 a Judecătoriei Reşiţa şi trimite cauza spre soluţionare în primă instanţă la Tribunalul Caraş Severin.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2561/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2628/2006. Comercial → |
|---|
