ICCJ. Decizia nr. 2569/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2569/2006
Dosar nou nr. 17096/1/2005
(dosar vechi nr. 4230/2005)
Şedinţa publică din 21 septembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă din 3 martie 2005, reclamanta SC M.I. SRL Băileşti, jud. Dolj a chemat în judecată pe pârâta SC C.S.R. SA Reşiţa, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.286.283.656 lei actualizată în raport cu rata inflaţiei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamanta a susţinut că i-a livrat pârâtei marfă în valoare de 2.005.047.660 lei cu facturile nr. 1825079 din 20 noiembrie 2000, nr. 1825087 din 9 februarie 2001 şi nr. 1825088 din 12 februarie 2001, că s-a stins o parte din datorie prin compensare, rămânând de achitat suma de 1.286.283.656 lei.
Că ulterior, împotriva pârâtei la 18 iulie 2001 prin sentinţa civilă nr. 949 din 18 iulie 2002, judecătorul sindic numit în dosarul nr. 3365/COM/2001 a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare conform Legii nr. 64/1995 şi că prin încheierea nr. 397 din 1 octombrie 2001 a judecătorului sindic, rămasă definitivă prin nerecurare, s-au verificat şi analizat creanţele declarate de creditori, reclamanta fiind înscrisă în tabelul creditorilor cu suma de 1.286.283.636 lei.
Prin încheierea nr. 3/ F-S/9 ianuarie 2004, judecătorul sindic în baza art. 9 alin. (2) din OUG nr. 172/2001, constată înscrisă procedura reorganizării judiciare împotriva debitoarei SC C.S.R. SA şi că începând cu data pronunţării acesteia se instituie procedura de supraveghere specială a debitoarei de către A.P.A.P.S. Bucureşti.
La 22 martie 2005, pârâta a invocat excepţia prescripţiei acţiunii reclamantei, iar la 13 aprilie 2005, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a acesteia, în raport de convenţia cesiunii de creanţă nr. 1058/2002 încheiată între SC M.I. SRL Băileşti şi SC V. SRL Dr. Tr. Severin.
Tribunalul Dolj, prin sentinţa nr. 429 din 21 iunie 2005, a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 1.286.283.656 lei, precum şi la plata dobânzii legale la această sumă de la data de 9 ianuarie 2002 şi până la achitarea integrală a datoriei.
Instanţa de fond, pentru a hotărî astfel, a apreciat că excepţia de prescripţie invocată de pârâtă este nefondată întrucât prin depunerea declaraţiei de creanţă în procedura insolvenţei în care s-a aflat pârâta s-a suspendat cursul prescripţiei, atât pe perioada desfăşurării procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995, cât şi pe perioada procedurii administrative reglementate de OUG nr. 172/2001. Ca urmare prescripţia se împlinea la data de 9 aprilie 2005 iar reclamanta a formulat acţiunea anterior, respectiv la data de 3 martie 2005.
Instanţa de fond a respins şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei invocată de pârâtă, întemeiată pe cesiunea creanţei, cu motivarea că cesiunea a fost revocată prin acordul părţilor din contractul de cesiune.
În ce priveşte fondul, instanţa a reţinut că marfa s-a livrat, că părţile au stins o parte din datorie prin compensare convenţională şi că pârâta datorează suma pretinsă prin acţiune.
În ce priveşte capătul de cerere accesoriu, instanţa de fond a apreciat că reclamanta este îndreptăţită să pretindă dobânda legală, în temeiul art. 43 C. com., creanţa fiind certă, lichidă şi exigibilă, ca urmare a înscrierii la masa pasivă în insolvenţă, iar nu reactualizarea în raport de inflaţie. A apreciat că dobânda se datorează de la data încetării procedurii insolvenţei, 9 ianuarie 2002.
Prin Decizia civilă nr. 290 din 19 octombrie 2005, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a admis în parte apelul formulat de pârâta SC C.S.R. SA Reşiţa împotriva sentinţei nr. 429 din 21 iunie 2005 a Tribunalului Dolj, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 108.543,65 RON reprezentând contravaloarea facturilor nr. 1825087/2001 şi nr. 1825088/2001, cu dobânda legală de la 9 ianuarie 2002 până la achitarea datoriei, cu 3.900 RON cheltuieli de judecată.
În motivarea sa, instanţa de apel a reţinut că dreptul la acţiune al reclamantei pentru factura fiscală nr. 1825079 din 20 noiembrie 2000 s-a prescris.
Împotriva menţionatei decizii reclamanta SC M.I. SRL Băileşti a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei, respingerea apelului pârâtei şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii instanţei de fond.
În criticile formulate, recurenta reclamantă susţine în esenţă că în mod eronat a reţinut instanţa de apel că factura nr. 1825079 din 20 noiembrie 2000 este prescrisă, interpretând şi aplicând greşit prevederile art. 12 din OUG nr. 172/2001, modificată prin HG nr. 1146/2002.
Data scadentă pentru factura menţionată a fost 6 februarie 2001, data la care pârâta a plătit prin compensare suma de 21.264.004 lei şi de la care începe să curgă noul termen de prescripţie de 3 ani, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Că potrivit art. 42 şi 44 din Legea nr. 64/1995, pe durata procedurii de reorganizare judiciară şi faliment se suspendă termenele de prescripţie ale acţiunilor creditorilor împotriva debitoarei aflată în această procedură.
Că de la 18 iulie 2001 când împotriva debitoarei s-a deschis procedura de reorganizare judiciară şi faliment care s-a încheiat la 9 ianuarie 2002, când în baza art. 12 din OUG nr. 172/2001 s-a instituit procedura de supraveghere financiară de către A.P.A.P.S., procedură încheiată la 31 decembrie 2002, pe toată această perioadă s-au aplicat dispoziţiile art. 42 şi 44 din Legea nr. 64/1995.
Recurenta reclamantă susţine că factura în cauză nu era prescrisă la data introducerii acţiunii sale (3 martie 2005), deoarece termenul de prescripţie curs până în acel moment a fost de 2 ani şi 7 luni de zile.
Nemulţumită de soluţia pronunţată în apel şi pârâta a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei şi respingerea acţiunii reclamantei în totalitate.
Recurenta pârâtă critică Decizia din apel pentru următoarele aspecte:
- respingerea excepţiei nulităţii actului de procedură al instanţei de fond pentru necomunicarea încheierii de amânare a pronunţării, fapt ce i-a pricinuit o vătămare evidentă, ce nu poate fi înlăturată, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., excepţie care nu a fost supusă discuţiei părţilor deşi a fost iterată ca motiv de apel, precum şi respingerea excepţiei netimbrării capătului de cerere accesoriu ce viza actualizarea sumei pretinse ca rata inflaţiei, art. 304 pct. 5 C. proc. civ.;
- greşita aplicare a dispoziţiilor legale din materia prescripţiei extinctive, avându-se în vedere că pentru toate sumele înscrise în cele trei facturi emise de reclamantă, care au făcut obiectul acţiunii, prescripţia era împlinită la data promovării acţiunii şi că faţă de această situaţie soluţia era respingerea în totalitate a pretenţiilor reclamantei, art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.;
- că instanţa de apel a interpretat greşit actele juridice deduse judecăţii, respectiv procesul verbal de compensare, sub două aspecte, al compensaţiei legale care a operat în cauză şi a datelor încheierii lor şi că la calculul termenelor de prescripţie pentru sumele rest de plată aferente celor trei facturi s-au încălcat dispoziţiile art. 101 alin. (3) C. proc. civ.
Recursurile reclamantei şi pârâtei sunt fondate.
Înalta Curte, analizând hotărârea în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că acestea sunt de natură să conducă la casarea deciziei recurate, în cauză fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art.304 C. proc. civ.
Critica recurentei reclamante SC M.I. SRL Băileşti, jud. Dolj prin care susţine că greşit Curtea de Apel Craiova a reţinut că factura din 20 noiembrie 2000 este prescrisă, este întemeiată, în raport de dispoziţiile art. 12 din OUG nr. 172/2001, modificată prin HG nr. 1146/2002.
Astfel se constată că deşi instanţa de apel a reţinut în mod corect situaţia de fapt, în sensul că reclamanta SC M.I. SRL Băileşti, jud. Dolj i-a livrat pârâtei SC C.S.R. SA Reşiţa marfă în baza facturilor fiscale nr. 1825079 din 20 noiembrie 2000, 1825087 din 9 februarie 2001 şi 1825088 din 12 februarie 2001, că o parte din mărfuri au fost plătite sau stinse prin compensaţie, aceasta a făcut o apreciere eronată a probelor administrate în cauză, apreciind greşit că datoria decurgând din factura nr. 1825079 din 20 noiembrie 2000 era prescrisă la data sesizării instanţei, respectiv la 3 martie 2005, având în vedere că prin depunerea declaraţiei de creanţă în procedura insolvenţei în care s-a aflat pârâta s-a suspendat cursul prescripţiei atât pe perioada procedurii reglementată de Legea nr. 64/1995, cât şi pe perioada procedurii administrative reglementată de OUG nr. 172/2001.
Şi în ceea ce priveşte capătul de cerere accesoriu, instanţa de apel a apreciat greşit că pârâta datorează dobândă legală de la 9 ianuarie 2002, fără să ţină cont că reclamanta a cerut dobânda din 19 aprilie 2002.
Avându-se în vedere situaţia creată şi că aspecte legate de fondul pricinii nu pot fi lămurite în recurs, întrucât potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de fapt care au fost deja stabilite, ori în Decizia recurată acestea nu au fost stabilite, urmează a se admite recursurile şi a se trimite cauza spre rejudecare aceleeaşi instanţe.
În raport de această situaţie, nu se mai impune analiza motivelor de recurs, formulate de pârâtă. În contextul arătat analiza ar fi de prisos.
Potrivit art. 129 alin. (4) şi (5) judecătorii sunt datori să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a descoperi adevărul şi pentru a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor, să dea părţilor ajutor activ în apărarea drepturilor şi intereselor lor, fiind totodată obligaţi să hotărască asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecăţii.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va analiza criticile şi apărările părţilor, urmează să stabilească data de la care începe să curgă termenul de prescripţie şi dobânzile datorate, care va putea să administreze şi alte probe utile cauzei pentru stabilirea cadrului procesual real.
Aşa fiind, recursurile se vor admite şi potrivit art. 313 C. proc. civ., se va dispune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta SC M.I. SRL Băileşti, jud. Dolj şi de pârâta SC C.S.R. SA Reşiţa împotriva deciziei nr. 290 din 19 octombrie 2005 a Curţii de Apel Craiova pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2575/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2564/2006. Comercial → |
|---|
