ICCJ. Decizia nr. 2579/2006. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2579/2006
Dosar nr. 3325/1/2006
Şedinţa publică din 21 septembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 noiembrie 2004 reclamanta SC F. SA Medgidia, societate în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar SC F.F.C. SRL Constanţa în contradictoriu cu pârâtele SC F. SA Medgidia prin administrator S.A. şi SC F. SA Azuga prin administrator S.C., a cerut instanţei să constate nulitatea absolută a hotărârii nr. 18 din 23 octombrie 2004 a aşa zisei adunări generale extraordinare a acţionarilor SC F. SA întrucât în structura acţionariatului şi a actelor constitutive neoperându-se nici o modificare, de la publicarea planului de reorganizare, singurele hotărâri valabile puteau fi luate de adunarea generală ordinară sau extraordinară a acţionarilor în compunerea cărora intra Asociaţia P.A.S. F. şi S.I.F. T., cu majoritatea prevăzută de lege şi cu avizul administratorului judiciar, iar la aşa zisa adunare generală extraordinară din 23 octombrie 2004 administratorul judiciar desemnat de judecătorul sindic a lipsit şi toate menţiunile privind convocarea, publicaţia, ordinea de zi, locul desfăşurării fiind însuşite şi folosite nelegal de către S.C., în aceeaşi zi având loc o altă A.G.E.A. legală, cu participarea acţionarului majoritar Asociaţia P.A.S. F.
La termenul din 14 decembrie 2004, Asociaţia P.A.S. SA Medgidia formulează cererea de intervenţie în interes propriu solicitând constatarea nulităţii absolute a aşa-zisei hotărâri nr. 18 din 23 octombrie 2004, constatarea că Asociaţia P.A.S. F. SA Medgidia în calitate de acţionar majoritar al SC F. SA Medgidia a ţinut la data de 23 octombrie 2004 A.G.E.A. având ca ordine de zi aprobarea intenţiei de majorare a capitalului social cu suma de 43 miliarde lei reprezentând investiţii realizate de P.A.S. în societate, ca urmare a îndeplinirii obligaţiei asumate prin contractul de vânzare cumpărare acţiuni nr. 77 din 6 decembrie 2000, numirea evaluatorului, precum şi menţionarea hotărârii pronunţate de Tribunalul Constanţa în registrul comerţului şi publicarea acesteia în M. Of.
Prin sentinţa civilă nr. 2083/ COM din 28 iunie 2005 (Camera de Consiliu), Tribunalul Constanţa, secţia civilă, admite excepţia lipsei calităţii lui S.C. de reprezentant al SC F. SA la data convocării A.G.E.A. pentru 23 octombrie 2004, respinge, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii lui S.A. de reprezentant al SC F. SA la aceeaşi dată, respinge, ca nefondată, cererea principală formulată de administratorul judiciar al SC F. SA în contradictoriu cu pârâtele SC F. SA prin administrator S.A., Medgidia şi SC F. SA prin administrator S.C., A. şi intervenienta Asociaţia P.A.S. SC F. SA Medgidia şi respinge, ca nefondată, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta Asociaţia P.A.S. SC F. SA.
Pentru a decide astfel, instanţa reţine că la data convocării A.G.E.A. pentru 23 octombrie 2004 era în vigoare hotărârea nr. 17 din 12 august 2004 prin care s-a dispus, cu unanimitate de voturi, revocarea Consiliului de Administraţie compus din S.C., N.T., B.I., S.A., R.G., D.M. şi P.M. şi alegerea unui nou consiliu compus din C.P., P.A., R.G., S.A., B.I., astfel că S.A. era reprezentant legal al SC F. SA la data de 23 octombrie 2004, data A.G.E.A. a cărei hotărâre este contestată, dată la care însă S.C. nu mai avea calitatea de administrator al menţionatei societăţi. Mai reţine instanţa că potrivit adresei emise de SC R.M. SA, sucursala R. Buzău, la 30 august 2004, înainte de rezilierea contractului cu aceasta, S.C. avea la 23 octombrie 2004 calitatea de acţionar majoritar al SC F. SA dobândită în urma contractului de vânzare cumpărare acţiuni nr. 77 din 6 decembrie 2000 şi a hotărârii nr. 1 din 15 decembrie 2000, fiind îndrituit să participe la A.G.E.A. convocată pentru acea dată de SC F. SA prin S.A. şi administratorul judiciar SC F.F.C. SRL, acesta din urmă împreună cu intervenienta în interes propriu Asociaţia P.A.S. împiedicându-l pe S.C. să-şi exercite dreptul de participare la adunare la care era îndreptăţit, astfel că ei nu pot invoca propria culpă în obţinerea protecţiei drepturilor lor.
Împotriva sentinţei instanţei de fond au promovat apeluri reclamanta SC F.F.C. SRL în calitate de administrator judiciar al SC F. SA, intervenienta în interes propriu Asociaţia P.A.S. SC F. SA Medgidia prin preşedinte S.A., şi pârâta SC F. SA Medgidia prin preşedintele C.A.S.A.
Prin încheierea din 22 decembrie 2005, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendă judecarea apelurilor până la soluţionarea irevocabilă a cauzei nr. R 734/COM/2005 de către Tribunalul Constanţa, reţinând că prin sentinţa civilă nr. 3910/ COM din 6 decembrie 2005 s-a dispus constatarea nulităţii absolute a hotărârii nr. 1 din 15 decembrie 2000 a adunării generale a Asociaţiei P.A.S. SC F. SA prin care se dispusese distribuirea, transmiterea a 1.264.935 acţiuni cumpărate de Asociaţia P.A.S. respectiv către S.C., 1.075.195 acţiuni şi către conducerea societăţii, salariaţi şi pensionari, 189.740 acţiuni.
Împotriva încheierii menţionate declară recurs intervenienta în interes propriu apelanta Asociaţia P.A.S. SC F. SA Medgidia, pârâta apelantă SC F. SA Medgidia reprezentată de S.A., reclamanta apelantă SC F.F.C. SRL ca administrator judiciar al SC F. SA, recursul acesteia din urmă fiind însuşit de SC M. SRL, noul administrator judiciar al SC F. SA numit prin încheierea din 29 mai 2006 a Tribunalului Constanţa pronunţată de judecătorul sindic, fiecare recurentă solicitând prin recursul său, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea respectivului recurs, modificarea încheierii din 22 decembrie 2005 atacate şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecării apelului.
În susţinerea recursului său, fiecare recurentă în parte arată, în esenţă, că instanţa de apel nu a fost investită cu cererea de suspendare a judecăţii apelului, că atât apelantele recurente cât şi pârâta intimată SC F. SA reprezentată prin S.C. au pus concluzii de respingere a cererii de suspendare motivat de faptul că pricina de faţă, care are ca obiect constatarea nulităţii hotărârii A.G.E.A. SC F. SA din 23 octombrie 2004, este întemeiată pe nerespectarea prevederilor Legii nr. 31/1990, art. 117 şi 121 în special, şi nu este condiţionată de soluţia din cauza ce a format obiectul dosarului nr. R 734/COM/2005 al Tribunalului Constanţa, ce are ca obiect constatarea nulităţii hotărârii nr. 1 din 15 decembrie 2000 a Asociaţiei P.A.S. SC F. SA hotărâre, de altfel, anulată printr-o hotărâre ulterioară din 7 august 2004 a Asociaţiei P.A.S., înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice de la Judecătoria Medgidia şi neatacată, astfel că încheierea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. şi ale art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Recursurile sunt fondate.
Din examinarea actelor dosarului se constată că în calea de atac a apelurilor promovate de părţile menţionate, recurente în dosarul de faţă, împotriva sentinţei civile nr. 2083/ COM din 28 iunie 2005, din oficiu instanţa de judecată a pus în discuţia părţilor suspendarea judecăţii prezentei cauze până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. R 734/COM/2005 al Tribunalului Constanţa având ca obiect constatarea nulităţii absolute a hotărârii nr. 1 din 15 decembrie 2000 a Asociaţiei P.A.S. SC F. SA şi că la termenul din 15 decembrie 2005, cum s-a şi reţinut prin încheierea de la acea dată, toate părţile în proces, apelante şi intimată, au pus concluzii de respingere a cererii de suspendare a judecăţii cauzei subliniind că între cele două pricini nu există legătură, că dezlegarea cauzei de faţă nu atârnă de soluţia irevocabilă ce s-ar pronunţa în dosarul R 734/COM/2005, cu atât mai mult cu cât hotărârea nr. 1 din 15 decembrie 2000 a Asociaţiei P.A.S., a cărei nulitate face obiectul menţionatului dosar, fusese deja anulată printr-o altă hotărâre din 7 august 2004 a aceleiaşi Asociaţii P.A.S.
Se constată, de asemenea, că stabilirea calităţii lui S.C. de acţionar majoritar al SC F. SA nu influenţează stabilirea faptului dacă hotărârea A.G.E.A. a SC F. SA este sau nu nulă, dacă a fost adoptată sau nu cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, aşa cum neîntemeiat a reţinut instanţa de apel.
Astfel fiind, se reţine că nu sunt întrunite cerinţele stabilite în art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru ca instanţa de apel să fi putut suspenda judecata apelului şi că măsura suspendării a fost dispusă fără ca instanţa să fi fost investită cu o astfel de cerere de către vreuna dintre părţile în cauză, încheierea recurată fiind nelegală şi netemeinică.
Faţă de cele de mai sus, cu aplicarea art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursurile urmează a fi admise şi, pe cale de consecinţă, încheierea recurată urmează a fi modificată iar cauza urmează a fi trimisă aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta SC F. SA Medgidia prin administrator judiciar SC M. SRL Constanţa şi de intervenienta în nume propriu Asociaţia P.A.S. SC F. SA Medgidia împotriva încheierii din 22 decembrie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosar nr. 851/COM/2005 pe care o modifică şi trimite cauza pentru continuarea judecăţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 2584/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2575/2006. Comercial → |
---|