ICCJ. Decizia nr. 2576/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2576/2006
Dosar nr. 153/1/2006
Şedinţa publică din 21 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 5755 din 23 septembrie 2005 a Judecătoriei sector 6 Bucureşti a fost declinată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti competenţa soluţionării contestaţiei la executare formulată de SC I. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu A.D.S. Bucureşti, declinare întemeiată pe dispoziţiile OUG nr. 64/2005 pentru accelerarea procedurilor de recuperare a sumelor de bani datorate A.D.S. de către partenerii contractuali.
Judecând în fond cauza, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 154 din 18 noiembrie 2005, a admis contestaţia la executare şi a anulat comunicarea titlului executoriu din 15 august 2005 emis de A.D.S., referitoare la executarea contractului de arendă nr. 275 din 31 octombrie 2002, cu consecinţa încetării executării silite până la lămurirea titlului executoriu prin sentinţa arbitrală ce se va pronunţa în dosarul nr. 98/2005, aflat pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
S-a reţinut în argumentarea acestei soluţii că titlul executoriu ce stă la baza executării silite pornite de A.D.S., contestată în cauza de faţă, nu îndeplineşte cerinţele art. 379 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., creanţa nefiind lichidă deoarece întinderea datoriei ce rezultă din contractul de arendă nr. 275 din 31 octombrie 2002 formează obiectul litigiului arbitral aflat pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, dosar nr. 98/2005, împrejurare necontestată de părţi.
Până la soluţionarea acestui litigiu şi lămurirea titlului executoriu în sensul art. 379 C. proc. civ., s-a apreciat că sunt întrunite cerinţele art. 404 alin. (1) C. proc. civ. şi s-a admis contestaţia la executare, încetându-se executarea silită, comunicarea titlului executoriu din 15 august 2005 fiind anulată.
Nemulţumită de această decizie creditoarea a declarat recurs solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii.
În dezvoltarea criticilor recurenta apreciază că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 46 alin. (1) din OUG nr. 51/1998, republicată, contestaţia fiind primită fără a se face dovada că a fost comunicată părţii adverse înainte de sesizarea instanţei, contestatoarea neprobând comunicarea cu scrisoare recomandată.
Pe fond, recurenta apreciază că în mod greşit s-a apreciat că creanţa nu este lichidă şi că întinderea obligaţiei nu este lămurită, deoarece, potrivit art. 6 al.5 din Legea nr. 16/1994, cu completările şi modificările ulterioare, contractul de arendă este titlul executoriu în ceea ce priveşte plata arendei la termenele şi în modalităţile stabilite în contract.
Existenţa litigiului arbitral pe rol nu putea conduce la stoparea executării silite, deoarece titlul executoriu putea fi pus în executare în condiţiile art. 3711 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., calculul penalităţilor şi al dobânzilor putând fi făcut şi de organul de executare.
În final, recurenta susţine că instanţa a încălcat şi dispoziţiile art. 399 alin. (3) C. proc. civ., care îi permiteau în cadrul acestei proceduri să-şi facă apărări pe fond întrucât executarea silită nu se întemeia pe un titlu emis de o instanţă judecătorească, aşa încât cadrul procesual a fost restrâns, instanţa nepronunţându-se în mod greşit asupra fondului cauzei.
Prin întâmpinare contestatoarea-intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat susţinând că încălcarea dispoziţiilor art. 46 din OUG nr. 51/1998 a fost invocată pentru prima dată în recurs şi nu a format obiectul apărărilor creditoarei la fond, iar pe aspectele de fond se invocă netemeinicia lor.
De asemenea, intimata a solicitat şi restituirea cauţiunii consemnată în dosarul nr. 8625/2005 al Judecătoriei sector 6.
La termenul de astăzi s-a depus de către intimată certificat privind existenţa pe rolul Curţii de Arbitraj a dosarului nr. 98/2005, dosar în care ambele părţi au duble calităţi şi pretenţii reciproce, rezultate din arendă.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Chiar dacă recurenta nu invocă în recursul său nici unul dintre motivele de recurs prevăzute în art. 304 C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor invocate curtea apreciază, în considerarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., că recursul se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Critica recurentei privind încălcarea dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 este invocată pentru prima dată în recurs, aşa încât nu poate fi primită, deoarece în art. 46 alin. (3) din OUG nr. 51/1998 se stipulează în mod expres că în recurs nu se pot invoca apărări ce n-au fost invocate la fond.
Cât priveşte întinderea şi exigibilitatea creanţei criticile recurentei sunt parţial întemeiate, dar nu de natură să conducă la schimbarea în fond a soluţiei.
Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (5) din Legea nr. 16/1994, contractul de arendă este titlu executoriu dar numai în ceea ce priveşte plata arendei la termen şi modalităţile plăţii arendei stabilite în contract.
Deşi sub acest aspect critica este întemeiată cât priveşte întinderea şi determinarea cuantumului arendei, instanţa de fond corect a apreciat că ea nu este stabilită, deoarece părţile au convenit în contract ca plata arendei să se facă în natură în condiţiile şi în funcţie de anumite criterii convenite în art. 6.1 şi 6.2 din acelaşi contract.
Ori, tocmai determinarea acestei creanţe au determinat-o pe recurenta de faţă să sesizeze, înainte de a porni executarea contestată în cauza de faţă, instanţa arbitrală, în dosarul nr. 98/2005, ceea ce echivalează cu o recunoaştere implicită a faptului că creanţa nu este certă.
Mai mult, obiectul executării contestate îl formează şi penalităţile de întârziere, penalităţi al căror cuantum părţile nu l-au negociat, aşa încât neîntemeiat recurenta susţine că în virtutea dispoziţiilor art. 3711 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., un asemenea cuantum ar fi putut fi stabilit de organul de executare.
Însăşi recurenta, în finalul recursului său recunoaşte că numai în cadrul unei contestaţii la executare se pot invoca apărări de fond, aspect valorificat de părţi pe aspectul temeiniciei executării şi al datorării sumelor pretinse.
În consecinţă, curtea apreciază că recursul este nefondat, criticile invocate fiind neîntemeiate.
Cererea intimatei privind restituirea cauţiunii consemnată la 15 septembrie 2005 cu O.P. 1032, în dosarul nr. 8625/2005 al Judecătoriei sector 6 nu poate fi primită deoarece nu s-a făcut dovada că o asemenea cauţiune s-ar fi depus, că ea ar fi la dispoziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi că s-ar fi depus în cauza de faţă (dosar fond nr. 8624/2005).
Mai mult, din actele dosarului de recurs rezultă că o asemenea cerere intimata a adresat-o şi Curţii de Apel Bucureşti, instanţă căreia, la 6 februarie 2006 la cererea ei, i s-a înaintat dosarul tocmai în vederea soluţionării unei asemenea cereri, dosarul fiind ulterior restituit.
În consecinţă, cererea privind restituirea cauţiunii formulată de intimată urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea A.D.S. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 154 din 18 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Respinge cererea intimatei debitoare SC I. SRL Bucureşti pentru restituirea cauţiunii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2578/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2573/2006. Comercial → |
|---|
