ICCJ. Decizia nr. 2614/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2614/2006
Dosar nr. 1572/1/2005
(nr. vechi 303/2005)
Şedinţa publică din 26 septembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC C. SA Brăila, a chemat în judecată pe pârâţii C.A. şi P.V., solicitând obligarea în solidar la plata sumei de 4.232.022.147 lei, reprezentând prejudiciul cauzat de compensaţia efectuată între aceasta, SC C.D. SA şi SC M. SRL Timişoara în condiţiile în care reclamanta nu avea nici o obligaţie de plată, situaţie stabilită prin sentinţa civilă 803/2001 a Tribunalului Brăila.
Tribunalul Brăila, prin sentinţa civilă 304 din 7 aprilie 2004, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pe pârâţi în solidar la plata sumei de 4.232.022.147 lei cu titlu de prejudiciu şi 66.351.704 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă, că în urma unor raporturi comerciale desfăşurate între reclamantă, SC C.D. SA aceasta din urmă a primit de la cumpărătorul SC M. SRL Timişoara bilete la ordin, pe care le-a girat în favoarea reclamantei. La rândul său, reclamanta a girat biletele la ordin către creditorul său D.S., însă prezentate pentru executare au fost parţial plătite, astfel încât pârâţii în calitate de manager şi director economic fără a se asigura de bonitatea cumpărătorului au angajat răspunderea societăţii comerciale.
În privinţa prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa a considerat că termenul începe să curgă de la data la care executorul judecătoresc a sesizat starea de insolvabilitate a debitoarei SC M. SRL.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia civilă 79/ A din 10 noiembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul pârâţilor considerând culpa acestora pentru neexecutarea titlului preluat la 9 februarie 1999.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâţii au declarat recurs.
Întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 – 10 C. proc. civ., recurentul C.A. susţine că instanţa de apel ca şi instanţa de fond apreciază greşit actul dedus judecăţii, biletul la ordin fiind titlu executor care nu impune vreo garanţie. Biletele la ordin au fost girate de reclamantă creditorului său SC D.S. acesteia revenindu-i obligaţia de a le introduce în bancă pentru plată.
Nimeni nu l-a înştiinţat de neexecutare pentru a iniţia acţiuni iar după încetarea contractului cu reclamanta a fost înştiinţat de nerespectarea contractului de livrare şi respectiv neplata datoriei, aşa încât nu i se poate imputa vreo vinovăţie.
Recurenta P.V., îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând instanţa de apel a considerat greşit culpa sa constând în neluarea măsurilor de executare a biletului la ordin până în luna iulie 1999, data încetării contractului de management.
Instanţele nu au calificat răspunderea care este atrasă de faptele imputate iar solidaritatea astfel cum a fost invocată nu este specifică răspunderii contractuale ci numai celei delictuale. Răspunderea contractuală în baza contractului de management nu-i poate fi opusă întrucât efectele nu se pot produce decât între părţile contractante.
Recursurile sunt nefondate şi vor fi respinse pentru considerentele ce se vor expune.
În desfăşurarea raporturilor contractuale dintre reclamantă şi SC C.D. SA, reclamantei i-au fost transmise prin gir două bilete la ordin de SC M. SRL, iar la rândul său le-a transmis în aceeaşi modalitate către SC D. Sud în vederea plăţii datoriilor sale. Prezentate spre plată, biletele la ordin au fost parţial achitate din lipsa disponibilului în contul debitorului.
Transmiterea prin gir a titlului nominativ are drept efecte principale, acela translativ de proprietate a titlului dar şi pe acela de garanţie. Cel care transmite titlul prin gir se aseamănă trăgătorului unei cambii pentru că girul nu este decât o, care obligă solidar pe girant pentru acceptarea şi plata titlului. Girantul se obligă astfel faţă de cel căruia i-a transmis biletul la ordin, giratarul dobândind drepturi autonome. Acesta este temeiul care a condus la justificarea acţiunii de faţă, prin aceea că s-a garantat solvabilitatea debitorului SC M. SRL Timişoara.
Fără a avea obligaţii contractuale, pârâţii recurenţi au acceptat efectele transmiterii biletelor la ordin prin gir în condiţiile în care nu s-au asigurat de solvabilitatea debitorului. Recurenţi prin calitatea de reprezentanţi ai girantului erau ţinuţi de executarea biletelor la ordin în temeiul obligaţiei de garanţie.
Răspunderea recurenţilor era atrasă atât de dispoziţiile statutare cât şi de cele legale (art. 72 – art. 73 din Legea nr. 31/1990) iar aceea a managerului completată de prevederile contractului de management (art. VIII).
Judicios, instanţele de fond au apreciat şi asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale a reclamantei, invocată de pârâtul C.A., cât timp la momentul introducerii acţiunii, calitatea acestuia de administrator încetase şi prescripţiei dreptului material la acţiune.
Momentul la care termenul de prescripţie a început să curgă împotriva persoanelor vinovate de lipsa de diligenţă în activitate este acela la care reclamanta a constatat imposibilitatea recuperării prejudiciului de la debitor.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţi împotriva deciziei civile 79/ A din 10 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de C.A. şi P.V. împotriva deciziei civile nr. 79/ A din 10 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2615/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2578/2006. Comercial → |
|---|
