ICCJ. Decizia nr. 2617/2006. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2617/2006
Dosar nr. 16441/1/2005
(nr. vechi 4018/2005)
Şedinţa publică din 26 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 aprilie 2000 la Tribunalul Mureş, reclamanta SC A. SA Tg. Mureş a chemat în judecată pârâta, SC A. SRL Timişoara pentru obligarea la plata următoarelor sume:
- 4.642.173.078 lei, preţul mărfii livrate şi neachitate;
- 3.249.521.155 lei, penalităţi de întârziere în plată;
-103.626.442 lei, cheltuieli de judecată.
Tribunalul Mureş, secţia comercială şi contencios administrativ, prin sentinţa nr. 806 din 2 iunie 2000, a respins cererea formulată de pârâtă pentru declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Timiş. A admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumelor cerute de reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta a declarat apel, respins ca tardiv formulat, de Curtea de Apel Tg. Mureş, prin Decizia nr. 37 din 23 iunie 2005.
S-a reţinut, în pronunţarea acestei hotărâri, că sentinţa instanţei de fond a fost comunicată pârâtei la 23 iunie 2000, iar apelul a fost declarat la 10 ianuarie 2003, data poştei, cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 284 C. proc. civ.
Pârâta a declarat recurs împotriva deciziei menţionate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a susţinut că sentinţa nr. 806 din 2 iunie 2000 a Tribunalului Mureş nu i s-a comunicat la sediul real din Timişoara str. Bucegi, ci la vechiul sediu din str. Gh. Doja astfel că, neavând cunoştinţă de hotărâre, nu a putut exercita calea de atac a apelului.
Recursul este nefondat.
Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, se reţine că Tribunalul Timişoara a luat act de schimbarea sediului pârâtei, urmare comunicării acesteia cu adresa nr. 99 din 8 mai 2000, astfel că după această dată toate actele de procedură s-au comunicat în str. Bucegi Timişoara.
În ce priveşte comunicarea sentinţei 806 din 2 iunie 2000, la cererea Tribunalului Mureş, Oficiul Poştal Tg. Mureş, cu adresa nr. 218/579 din 24 octombrie 2001, a comunicat că a fost predată destinatarei pârâte la 23 iunie 2000.
Aşa fiind, se reţine că hotărârea atacată este temeinică şi legală, astfel că recursul urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SRL Timişoara prin lichidator P.E. împotriva deciziei nr. 37/ A din 23 iunie 2005 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 2618/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2616/2006. Comercial → |
---|