ICCJ. Decizia nr. 2618/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2618/2006
Dosar nr. 17195/1/2005
(nr. vechi 4263/2005)
Şedinţa publică din 26 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamantul Municipiul Bucureşti prin PRIMAR GENERAL a acţionat în judecată prin acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 7692/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe pârâta SC E.C. SRL Bucureşti pentru pretenţii în sumă totală de 3.697.704.965 lei debit şi penalităţi de întârziere aferente contractului de concesiune 3678 din 18 decembrie 2000 şi a actului adiţional aferent, încheiat pentru terenul în suprafaţă de 1085 m.p. situat în intersecţia str. Dr. Sergiu cu str. Buzeşti, sector 1 Bucureşti.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată, constatarea nulităţii absolute a contractului de concesiune şi a actului adiţional subsecvent, cu 841.890.000 lei daune interese.
Prin sentinţa comercială nr. 12835 din 24 noiembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins cererea principală a reclamantului.
Prin aceeaşi hotărâre s-a admis cererea reconvenţională, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de concesiune şi a actului adiţional, iar reclamantul a fost obligat la despăgubiri civile în sumă de 841.890.000 lei şi 37.935.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a concesionat pârâtei terenul în litigiu care însă ulterior a fost revendicat cu solicitarea de restituire în natură de fostul proprietar şi nu a notificat concesionarului apariţia respectivei împrejurări de natură a aduce atingere drepturilor acestuia.
În ce priveşte cererea reconvenţională, prin hotărârea instanţei de fond s-a reţinut că s-a solicitat de către concesionară eliberarea unei autorizaţii de construire, după ce în prealabil a fost obligată să plătească suma de 841.890.000 lei, iar autoritatea administrativă a emis această autorizaţie deşi exista o cerere de revendicare a terenului.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei de mai sus a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 692 din 30 septembrie 2005, cu consemnarea faptului că este evidentă culpa reclamantului care nu avea voie în nici un mod până nu se reglementa situaţia juridică a terenului în cauză să îl concesioneze.
Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamantul a declarat recurs susţinând că este netemeinică şi nelegală întrucât:
- greşit a fost apreciat ca fiind nul absolut contractul de concesiune încheiat între părţi pentru nerespectarea art. 11 din Legea nr. 50/1991; nulitatea instituită prin acest text este relativă şi virtuală;
- la data concesionării, terenul în litigiu se afla în proprietatea municipiului Bucureşti, intimata până în anul 2002 şi-a plătit consecvent taxele de concesiune;
- nelegal s-a admis cererea reconvenţională pentru despăgubiri civile atâta vreme cât intimata nu a făcut dovada vreunui prejudiciu efectiv şi nefondat a fost obligat reclamantul la plata de cheltuieli de judecată.
Au fost invocate în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul reclamantului este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Din criticile aduse de recurentă, nu rezultă existenţa nici uneia dintre situaţiile menţionate de textul procedural de mai sus.
Corect s-a reţinut în hotărârea instanţei de apel că art. 11 din Legea nr. 50/1991, disciplina în construcţii, cuprinde o normă cu caracter prohibitiv, reclamantul fiind acela care trebuia să cunoască dispoziţia textului menţionat şi să nu procedeze la încheierea contractului de concesiune cu pârâta.
Cum autoritatea administrativă nu a adus la cunoştinţă concesionarului cererea de revendicare conform art. 13.3 din contract şi cum caracterul revendicabil al terenului exista încă de la data încheierii contractului de concesiune, corect s-a reţinut de instanţa de apel că singura sancţiune aplicabilă acestui contract este nulitatea.
Critica din recurs potrivit cu care pârâta nu a făcut dovada cheltuirii efective a sumei de 841.890.000 lei este, de asemenea, nefondată atâta vreme cât la dosarul instanţei de fond se află dovada plăţii prin V. a sumei respective în beneficiul Primăriei municipiului Bucureşti cu titlu de „contravaloare taxă autorizare construcţie Dr. S./B.".
Faţă de prevederile art. 274 C. proc. civ., şi cum reclamanta a fost partea căzută în pretenţii, corect a fost obligată de instanţele anterioare la plata cheltuielilor de judecată.
Aşa fiind, în baza prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantului se va respinge şi în baza prevederilor art. 274 C. proc. civ., va fi obligată şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate intimatei în recurs în sumă de 1000 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul MUNICIPIUL BUCUREŞTI prin PRIMAR GENERAL împotriva deciziei nr. 692 din 30 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă recurentul la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei SC E.C. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2620/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2617/2006. Comercial → |
|---|
