ICCJ. Decizia nr. 2670/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2670/2006
Dosar nou nr. 3347/1/2005
(dosar vechi nr. 732/2005)
Şedinţa publică din 28 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 6 ianuarie 2003 reclamanta SC H. SA a chemat în judecată pârâta SC A. SRL ZIMNICEA solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 453.000.000 reprezentând redevenţă datorată în baza contractului de asociere în participaţiune nr. 181 din 19 aprilie 2000 precum şi penalităţi de 0,5 % pe zi întârziere începând cu data de 1 noiembrie 2000 pentru contravaloarea cantităţii de 90.600 kg grâu în cuantum de 826.725.000 lei.
În susţinerea pretenţiilor reclamanta a arătat că prin contractul de asociere în participaţiune încheiat, s-a convenit asocierea în vederea realizării unei producţii, agricole pe suprafaţa de 151 ha teren, pârâta obligându-se să cultive şi să recolteze în condiţii optime terenul pus la dispoziţie.
Deşi participarea la beneficiile şi pierderile asocierii era în proporţie de 13,5 % pentru reclamantă şi 86,5 % pentru pârâtă, s-a convenit că reclamanta nu va primi mai puţin decât echivalentul în lei al cantităţii de 600 kg grâu calitatea I STAS/ha la cel mai bun preţ existent pe piaţa internă la momentul începerii recoltării pentru terenul agricol şi 1500 kg/grâu/ha pentru livadă.
Prin actele adiţionale din 1 septembrie 2000, valabilitatea contractului a fost prelungită de la data de 19 aprilie 2001 până la 31 octombrie 2001, iar valoarea redevenţei a devenit unică, respectiv 600 kg grâu stas.
Prin apărările făcute pârâta a ridicat excepţia autorităţii de lucru judecat, precum şi excepţia prescrierii dreptului la acţiune, contractul dintre părţi fiind încheiat în anul 2000.
Pe fond pârâta a susţinut că nu a putut respecta în totalitate contractul încheiat datorită secetei excesive, situaţie constatată de organele abilitate.
Tribunalul Teleorman, prin sentinţa nr. 412 din 7 aprilie 2004, a respins excepţiile invocate şi de asemenea a respins acţiunea reclamantei ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut în legătură cu excepţia inadmisibilităţii (prematurităţii) acţiunii în raport cu adresa nr. 138 din 16 octombrie 2002 şi confirmarea de primire existentă la dosar că au fost respectate dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat s-a reţinut că ordonanţa dată cu privire la somaţia de plată nu are autoritate de lucru judecat nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. proc. civ.
Pe fondul pricinii, instanţa a înlăturat susţinerile reclamantei că forţa majoră nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere având în vedere actele de calamitate înregistrate la D.G.A.I.A. Teleorman.
Conform raportului de expertiză întocmit în cauză unele culturi nu au furnizat nici o producţie în anul 2000, iar redevenţa plătită pentru acest an de pârâtă în sumă de 19.500.000 lei este maximul posibil.
Redevenţa pentru anul 2001 de 224.700.000 lei s-a plătit de către pârâta A.D.S. la solicitarea D.G.A.I.A. Teleorman întrucât contractul de concesiune în folosul reclamantei, încheiat cu ADS Bucureşti fusese reziliat de drept pentru neplata redevenţei.
Reclamanta se află în lichidare juridică iar suprafaţa de teren a fost scoasă la licitaţie în baza căreia s-a încheiat un contract de concesiune cu o terţă persoană.
De altfel declanşarea falimentului a constituit şi cauza de încetare a contractului dintre părţile în cauză.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel reclamanta, prin lichidator judiciar, criticile vizând modul eronat în care instanţa a reţinut situaţia de fapt. Astfel, se susţine că pentru anul 2001 acţiunea a fost respinsă nemotivat pentru această perioadă nefiind dovedită o cauză exoneratoare de răspundere, şi chiar dacă s-ar fi dovedit seceta, acţiunea nu putea fi respinsă din moment ce prin aceasta s-a solicitat cantitatea minimă de grâu prevăzută în contract, iar în acesta s-a convenit participarea reclamantei la pierderi doar în procent de 13,5 %. Seceta nu a fost prevăzută de părţi drept o cauză exoneratoare.
Se mai arată că din conţinutul procesului verbal de punctaj din 12 august 2000 rezultă că pârâta a deţinut sume importante din recolta obţinută de pe terenul-livadă. Dacă seceta din anul 2000 ar fi dus la o pierdere a recoltei de 100 % nu se justifică plata redevenţei către A.D.S.
De asemenea, se susţine că instanţa de fond a reţinut fără vreo probă scoaterea terenului la licitaţie şi încheierea unui alt contract, acestea realizându-se pentru o perioadă ulterioară.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 606 din 4 noiembrie 2004, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că pentru anul 2001 acţiunea nu a fost respinsă nemotivat de tribunal în considerentele sentinţei reţinându-se în mod expres că pârâta a plătit redevenţa aferentă anului 2001 către A.D.S., întrucât contractul de concesiune încheiat cu reclamanta fusese reziliat, situaţie în care nu se punea problema invocării sau dovedirii de către pârâtă unei cauze exoneratoare de răspundere şi pentru anul 2001.
Din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză la prima instanţă nu rezultă lipsa constatărilor personale ale expertului, iar concluziile acestuia sunt argumentate în mod temeinic, în funcţie de obiectivele stabilite.
S-a mai reţinut că înscrisurile avute în vedere de prima instanţă sunt în măsură să facă în mod concludent dovada secetei, în special şi a altor fenomene meteo care au afectat culturile în anul 2000.
Chiar dacă seceta nu a fost prevăzută în mod expres drept o cauză exoneratoare de răspundere în contractul părţilor, aceasta constituie o situaţie de fapt a cărei intervenire a fost dovedită şi de care trebuie legate, în contextul acţiunii şi efectele juridice corespunzătoare, din moment ce în contract nu s-a prevăzut expres ca în cazul unei astfel de situaţii se datorează totuşi redevenţa în cuantum minim.
Împotriva acestei soluţii, a declarat recurs, în termen şi legal timbrat, reclamanta criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, se susţine că s-a făcut o interpretare eronată a contractului de asociere în participaţiune, plata făcută către A.D.S. nefiind liberatorie, intimata fiind terţ faţă de contractul de concesiune.
De asemenea, se susţine că instanţa de apel a reţinut seceta drept cauză exoneratoare de răspundere, chiar dacă aceasta nu a fost prevăzută expres în contract.
Procesul verbal din 31 iulie 2000, nu constituie acordul de voinţă al ambelor părţi contractante atâta timp cât contractul de asociere în participaţiune este nedenunţat.
Recursul este nefondat.
Este adevărat că părţile au încheiat la data de 19 aprilie 2000 un contract de asociere în participaţiune pe o durată de un an în condiţiile stabilite.
Ulterior, la data de 31 iulie 2000, s-a încheiat un proces verbal prin care părţile de comun acord au stabilit că datorită factorilor climaterici nefavorabili producţia a fost diminuată în procent de 80%, menţionându-se în acelaşi timp că actul încheiat constituie motivarea pentru care pârâta intimată nu a achitat integral redevenţa.
În aceste condiţii, având în vedere şi actele de calamitate înregistrate la D.G.A.I.A. Teleorman, criticile privind faptul că forţa majoră nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere nefiind prevăzută în contract nu pot fi primite.
S-a făcut o interpretare corectă a clauzelor contractului, potrivit cărora declanşarea procedurii falimentului faţă de una dintre acestea constituie o cauză de încetare a contractului.
Aşa se explică şi faptul achitării redevenţei aferentă anului 2001 către A.D.S. la solicitarea D.G.A.I.A. Teleorman întrucât contractul de concesiune încheiat cu A.D.S. fusese reziliat, iar întreaga suprafaţă de teren existentă în patrimoniul societăţii a fost scoasă la licitaţie, încheindu-se contract de concesiune cu altă societate comercială.
De altfel, instanţa de apel a reţinut corect că deşi seceta nu a fost prevăzută în mod expres drept o cauză exoneratoare de răspundere în contract, aceasta constituie o situaţie de forţă majoră reţinută în procesul verbal din 31 iulie 2000 care are valoare probatorie, înscris ce a constituit voinţa părţilor cu referire la contractul încheiat.
Faţă de argumentele expuse toate criticile formulate în cererea de recurs urmează a fi înlăturate şi văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC H. SA prin lichidator judiciar T.M. împotriva deciziei nr. 606 din 4 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 28 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2671/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2669/2006. Comercial → |
|---|
