ICCJ. Decizia nr. 3185/2006. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3185/2006
Dosar nr. 16983/1/2005
(nr. vechi 4192/2005)
Şedinţa publică din 25 octombrie 2006
Deliberând asupra recursului de faţă,
Reclamanta SC A.T.S. SRL a solicitat să se interzică pârâtei SC A.T.S. SRL utilizarea domeniului de internet reprezentat de pagina web înregistrată la I.N.C.D.I. sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii pe fiecare zi de utilizare cât şi obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000.000 lei despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta arată că a constatat, în mai 2000 că pârâta utilizează neautorizat domeniul de internet, respectiv pagina web pe care reclamanta l-a dobândit şi activat la data de 21 septembrie 1998 aşa cum rezultă din plata conform facturii nr. 5668227 din 9 aprilie 2000, situaţie confirmată şi de I.N.C.D.I. care administrează domeniile de internet.
Se mai arată că reclamanta are protejată marca compusă din grupul de litere A.T.S. conform certificatului nr. 32644 eliberat de O.S.I.M. şi, cu toate că a notificat-o pe pârâtă încă din 9 iunie 2000 să înceteze utilizarea neautorizată a domeniului de internet, aceasta nu s-a conformat producându-i pagube estimate provizoriu la 50.000.000 lei.
Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1075 şi 1078 C. civ.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 6442 din 17 mai 2004, a respins acţiunea reclamantei şi cererea de chemare în garanţie a I.N.C.D.I. Bucureşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, potrivit adresei comunicate reclamantei de chemata în garanţie, domeniul ats.ro a fost activat la data de 21 aprilie 1998 iar utilizator a fost iniţial SC I.A. SRL şi apoi pârâta. Aceasta a făcut dovada înregistrării domeniului la 6 aprilie 1998.
Reclamanta a solicitat înregistrarea aceluiaşi domeniu la 9 aprilie 1998 dar având în vedere înregistrarea deja făcută s-a propus şi reclamanta a acceptat înregistrarea domeniului atsnet.ro. Din eroare, pe factură s-a trecut doar ats.ro în loc de atsnet.ro.
Cererea de chemare în garanţie a fost respinsă ca nefondată nefiind aplicabile dispoziţiile art. 60 alin. a C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta susţinând că au fost greşit aplicatee dispoziţiile art. 60 alin. (1) C. proc. civ., deoarece în cauză doi utilizatori revendică acelaşi domeniu de internet şi există o responsabilitate a administratorului domeniilor pentru confuzia creată.
Se mai arată că soluţia este rezultatul unei erori de fapt ca urmare a interpretării greşite a unor probe administrate în cauză.
Se consideră nejustificată valoarea dată de prima instanţă scrisorii nr. 1494 din 30 septembrie 2003 a chematei în garanţie.
Este invocat art. 36 C. com., socotindu-se că fusese deja încheiat contractul cu reclamanta la 3 aprilie 1998 iar factura emisă la 9 aprilie nu are decât semnificaţia executării unui contract.
Se mai susţine şi că trebuia ca instanţa să ţină seama de certificatul eliberat de O.S.I.M. din care rezultă că marca A.T.S. a fost înregistrată şi protejată în favoarea reclamantei.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 695 din 26 octombrie 2005, a admis apelul reclamantei, a schimbat, în tot sentinţa, a admis acţiunea, în parte, interzicând pârâtei utilizarea domeniului ats.ro sub sancţiunea de daune cominatorii. A fost respinsă cererea de despăgubiri.
S-a reţinut că potrivit art. 15 din Regulile pentru înregistrarea domeniilor, operaţiunea nu este încheiată definitiv decât la momentul plăţii; pârâta nu a dovedit cu nici un înscris că a achitat factura deci nu are nici un contract şi prin urmare nu are dreptul de a utiliza domeniul de internet revendicat de reclamantă.
Cu privire la cererea de despăgubiri s-a apreciat că reclamanta nu a dovedit prejudiciul.
Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtă invocându-se motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că în aprilie 1998 nu existau Regulile privind înregistrarea domeniilor ci opera regula „primul venit/primul servit".
O altă critică priveşte nerespectarea dispoziţiilor art. 241 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel ignorând expertiza efectuată în dosarul nr. 801/2003 al Judecătoriei Sector 1 Bucureşti. Din această expertiză rezulta că pârâta a solicitat domeniul ats.ro la data de 2 aprilie 1998, anterior datei la care a fost solicitat domeniul de către reclamantă, înregistrarea domeniului nu presupunea la cea dată plata prealabilă a unei taxe şi în concluzie, pârâta este utilizatorul de drept al domeniului.
De altfel expertiza făcea parte din probatoriul judiciar şi ea demonstra şi că factura nr. 3188 emisă reclamantei nu putea data din 3 aprilie 1998 din moment ce factura emisă pârâtei la 6 aprilie 1998 avea nr. 3168.
Este criticată şi soluţia dată capătului de cerere cu caracter patrimonial considerându-se că, în mod greşit a fost respins ca nefondat acest capăt în apel şi corectă era soluţia instanţei de fond care a admis excepţia prematurităţii pentru neîndeplinirea procedurii de conciliere.
Recursul pârâtei este fondat pentru următoarele considerente:
Motivul privind nerespectarea dispoziţiilor art. 241 alin. (1) C. proc. civ., este întemeiat.
Expertiza administrată în procedura asigurării de dovezi a fost ignorată de instanţa de apel deşi s-a depus la dosar această expertiză.
Proba este câştigată cauzei putând fi folosită şi de partea care nu a cerut admiterea ei, important fiind aflarea adevărului şi nu faptul că această probă nu este favorabilă reclamantei şi pe acest motiv a fost respinsă în rejudecare cererea de asigurare de dovezi.
Din această expertiză rezultă că au fost verificate documentele aflate la părţi şi SC I.A. SRL a solicitat înregistrarea domeniului ats.ro la data de 2 aprilie 1998, înregistrarea făcându-se pentru SC A.T.S. SRL iar transferul către titularul de fapt al domeniului s-a realizat la 19 septembrie 2002.
Întrucât înregistrarea domeniilor s-a făcut pe cale electronică, factura nu avea nici un rol în procedura tehnică de înregistrare.
Principiul de înregistrare este ordinea solicitărilor astfel că pârâta este prima care a făcut înregistrarea domeniului ats.ro acesta fiind activ de la data înregistrării.
Regulile introduse ulterior şi pe care îşi întemeiază hotărârea instanţa de apel nu se aplicau la data înregistrării, aprilie 1998, şi au fost aplicate greşit.
În ceea ce priveşte modul de soluţionare a capătului de cerere patrimonial şi această critică este întemeiată. Procedura de consiliere prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. se, impune a fi îndeplinită pentru capătul de cerere cu caracter patrimonial iar în cazul nerealizării acestei proceduri soluţia corectă este respingerea cererii ca prematură şi nu ca nefondată.
Găsindu-se întemeiate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi admis recursul pârâtei şi se va modifica Decizia în sensul că urmează a fi respins apelul reclamantei şi menţinută sentinţa de fond.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., va fi obligată reclamanta la 500 lei noi cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu de avocat urmând a se soluţiona separat cererea de cheltuieli în recurs conform solicitării recurentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC A.T.S. SRL BUCUREŞTI, împotriva deciziei nr. 695 din 26 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Modifică Decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta SC A.T.S. SRL TÂRGOVIŞTE împotriva sentinţei nr. 6442 din 17 mai 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o menţine.
Obligă intimata-reclamantă la 500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 3192/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2822/2006. Comercial → |
---|