ICCJ. Decizia nr. 3192/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3192/2006
Dosar nou nr. 8045/1/2004
(dosar vechi nr. 2101/2004)
Şedinţa publică din 26 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea arbitrală nr. 10 din 10 aprilie 2000 Comisia de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Bacău a admis acţiunea arbitrală formulată de D.S. Suceava cu sediul social în municipiul Suceava Judeţul Suceava împotriva pârâtei SC C. SRL BACĂU cu sediul în municipiul Bacău judeţul Bacău cu privire la suma de 752.531,93 F.R.F. şi în consecinţă a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 752.531,93 F.R.F. sau echivalentul acesteia de 2.155.251.648 lei reprezentând contravaloarea mărfii livrate. A fost respinsă cererea cu privire la plata sumei de 53.560.390 lei. De asemenea, au fost respinse excepţiile cu privire la competenţa materială a Tribunalului arbitral şi a lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei precum şi anulată, ca netimbrată, cererea de chemare în garanţie. A mai fost obligată pârâta la plata sumei de 18.076.708 lei reprezentând cheltuieli de arbitraj.
Tribunalul arbitral a reţinut în fond, din actele şi lucrările dosarului, probele administrate, susţinerile părţilor atât oral cât şi în scris, că între reclamantă în calitatea de vânzător şi Societatea Anonimă M.I. FRANŢA în calitatea de cumpărător şi SC C. SRL în calitatea de exportator a intervenit contractul de comision nr. 881 din 31 ianuarie 1995 în baza căruia s-a încheiat apoi contractul de comision nr. 942 din 31 ianuarie 1995 între reclamantă şi pârâtă.
Potrivit acestui ultim contract, reclamanta a efectuat livrări de elemente pentru lădiţe din lemn către pârâtă, care a realizat recepţia mărfii la încărcare, a asigurat mijloacele de transport şi operaţiunile vamale, precum şi alte operaţiuni legate de transportul şi expedierea mărfii, fiind împuternicită în acest scop de către vânzător. În baza contractului încheiat, reclamanta a livrat pârâtei cantitatea de 940, 500 m.c lăzi lemn răşinoase, neasamblate. De recepţia, livrarea şi transportul mărfii de la reclamantă la cumpărător s-a ocupat pârâta, prin reprezentantul acesteia C.M., care a semnat avizele de însoţire a mărfii şi facturile fiscale emise de reclamantă, aşa cum rezultă din documentele întocmite şi emise de B.A. Societate pe acţiuni Bacău, declaraţiile vamale de export, şi declaraţiile de încasare valutară emise de SC C. SRL BACĂU.
Pentru produsele livrate s-au emis facturi în valoare de 752.531,93 F.R.F. care în lei la cursul valutar din ziua pronunţării reprezintă 2.155.251.648 lei şi care nu au fost achitate nici până în prezent, deşi cumpărătorul a virat către SC C. SRL sumele de 116.580,13 F.R.F. şi 100.000 dolari S.U.A. la data de 26 mai 1998, conform ordinului de plată nr. 256/1998 şi confirmate ulterior de plătitor cu faxul din 3 iunie 1998 cât şi cu scrisorile din 10 iunie 1998 adresate reclamantei.
De asemenea şi pârâta a confirmat primirea sumelor menţionate.
Împotriva hotărârii arbitrale nr. 10 din 10 aprilie 2000 pronunţată de Comisia de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Bacău a formulat acţiune în anulare reclamanta SC C. SRL BACĂU, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 364 C. proc. civ., iar în temeiul art. 365 alin. (3) C. proc. civ., a solicitat şi suspendarea executării hotărârii arbitrare atacate.
În motivarea acţiunii în anulare s-a menţinut că în mod eronat litigiul dedus judecăţii a fost soluţionat la Bacău, de către un Tribunal constituit după normele de procedură ale Comisiei de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. a judeţului Bacău, deşi convenţia arbitrală se referă în mod expres la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional. Pe fondul cauzei, normele legale privind interpretarea convenţiilor conduc la concluzia că raporturile juridice dintre R. R.A., filiala Teritorială Suceava şi SC M.I. SA sunt acelea dintre vânzător şi cumpărător, singura parte responsabilă pentru neplata preţului, fiind beneficiarul final, respectiv cumpărătorul din contract.
Pârâta D.S. Suceava a depus întâmpinare, motivată în fapt şi în drept, prin care a cerut respingerea acţiunii în anulare.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 132 din 15 septembrie 2000, a respins acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale nr. 10 din 10 aprilie 2000 a Comisiei de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Bacău formulată de reclamanta SC C. SRL BACĂU în dosarul nr. 4/1999, împotriva pârâtei R.N.P. – D.S. Suceava.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut în principal că dacă părţile conveneau ca litigiile ivite între ele să fie soluţionate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional ar fi precizat în mod expres acest lucru, ori din modul de redactare a textului rezultă că numai judecata trebuia să aibă loc după regulile de procedură ale acestei instanţe internaţionale.
Tribunalul arbitral a soluţionat litigiul pe baza convenţiei încheiată de părţi. Cât priveşte soluţionarea cauzei pe fond, motivele invocate de reclamantă nu se regăsesc printre cazurile limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 2735 din 16 aprilie 2002, a admis recursul declarat de reclamanta SC C. SRL BACĂU, a casat sentinţa civilă nr. 132 din 15 septembrie 2000 a Curţii de Apel Bacău şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea acţiunii în anulare, cu motivarea că acţiunea în anulare, astfel cum este configurată de dispoziţiile art. 364 – art. 366 C. proc. civ., este reglementată ca o cale de atac împotriva hotărârilor arbitrale pronunţate de Curţile de Arbitraj, iar compunerea completului de judecată se face ca pentru calea de atac a apelului, nu ca pentru fond. Curtea de Apel Bacău, judecând în complet unic, specific fondului, a pronunţat o hotărâre casabilă potrivit art. 304 pct. 1 C. proc. civ., fiind analizat ca motiv de ordine publică.
Rejudecând în fond, după casare, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 31 din 16 decembrie 2003, a respins, ca nefondată, acţiunea în anulare formulată de reclamanta SC C. SRL BACĂU împotriva hotărârii arbitrale nr. 10 din 10 aprilie 2000 pronunţată de Comisia de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Bacău, în contradictoriu cu pârâta D.S. Suceava.
A apreciat instanţa că părţile au stipulat în art. 13.1 eventualele diferende apărute în derularea contractului şi care nu pot fi soluţionate în mod amiabil, vor fi prezentate Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, care le va judeca conform reglementărilor proprii.
Ulterior, la 10 decembrie 1997, părţile au încheiat un act adiţional la contractul iniţial prin care au prevăzut că litigiile care nu se pot rezolva pe cale amiabilă se rezolvă după regulile de procedură ale Curţii de Arbitraj Internaţional.
Interpretând din punct de vedere gramatical şi logic dispoziţiile art. 14.5 din actul adiţional sus menţionat, instanţa a stabilit că intenţia comună a părţilor a fost aceea că litigiile să fie soluţionate de Comisia de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Bacău, iar nu de Curtea de Arbitraj Internaţional, aşa cum a susţinut în mod neîntemeiat reclamanta.
Pe fondul cauzei, reclamanta a arătat că singura responsabilă pentru neplata preţului este beneficiarul final, respectiv cumpărătorul din contract, susţinere infirmată de probatoriul administrat. Dacă SC C. SRL BACĂU considera că plata preţului nu s-a făcut din culpa SC M.I. FRANŢA, trebuia să timbreze cererea de chemare în garanţie, având în vedere că a formulat cererea concomitent cu întâmpinarea.
Împotriva deciziei civile nr. 31 din 16 decembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a promovat recurs reclamanta SC C. SRL BACĂU care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectele că au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin aceea că la data de 16 decembrie 2003 cauza a fost soluţionată în lipsa părţilor, fiind încălcate normele imperative impuse de art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cauzând astfel o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii. De asemenea, instanţa a pronunţat hotărârea cu încălcarea legii, principalul impediment de natura procedurală care conduce la desfiinţarea hotărârii arbitrale constituindu-l acela că Comisia de arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Bacău nu era competentă să soluţioneze acel litigiu, iar convenţia arbitrală era inoperantă motiv prevăzut de art. 364 lit. b) şi i) cu referire la art. 341, 345 şi 346 C. proc. civ. A mai fost criticată pe fond hotărârea instanţei şi pentru aceea că nu a analizat obligaţiile părţilor decurgând din contractele existente la dosar şi a stabilit incorect situaţia de plată, precum şi împrejurarea că instanţa nu s-a pronunţat asupra motivelor privind nesemnarea hotărârii de către arbitri, cel privind existenţa art. 22 C. proc. civ., respectiv autoritatea de lucru judecat şi motivul privind timbrajul, fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 9 şi 10 cu raportare la art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Intimata pârâtă R.N.P. – R.D.S. Suceava a depus întâmpinare, motivată în fapt şi în drept, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C. SRL BACĂU pentru următoarele considerente.
Din verificarea întregii documentaţii existente la dosarul cauzei, rezultă fără putere de tăgadă că toate drepturile procesuale ale reclamantei au fost respectate întocmai, soluţionarea litigiului la termenul din 16 decembrie 2005 fiind făcută cu exercitarea deplină a dreptului la apărare. Este adevărat că, aşa cum reiese din practicaua deciziei civile nr. 31 din 16 decembrie 2003, la apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile, iar procedura a fost legal îndeplinită. A fost dată eficienţă juridică reglementărilor cuprinse în art. 153 (1) C. proc. civ., în sensul că partea care a depus cererea personal sau prin mandatar şi a luat termenul în cunoştinţă, precum şi partea care a fost prezentă la o înfăţişare, ea însăşi sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaşte termenul, nu va fi citată în tot cursul judecăţii la acea instanţă, prezumându-se că ea cunoaşte termenele ulterioare.
Semnificativ este faptul că, la termenul din 4 septembrie 2003 reclamanta, prin administratorul C.M., în baza împuternicirii prezentate personal, a depus o cerere intitulată „precizare la acţiune şi cerere de probatorii", care în partea finală avea menţiunea expresă că se solicită judecata în lipsă.
În acest context, nu poate fi primită teza acreditată de recurentă că sunt aplicabile dispoziţiile care reglementează instituţia juridică a suspendării judecăţii, aşa cum se regăseşte în art. 242 pct. 1 şi 2 C. proc. civ., respectiv că instanţa va suspenda judecata când ambele părţi o cer atunci când nici una din părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii, deoarece chiar reclamanta a cerut în scris ca pricina să fie soluţionată în lipsa sa.
Amplu documentat şi bine argumentat instanţa de fond a expus detaliat toate elementele de natură juridică care au condus la voinţa părţilor ca eventualele litigii generate de executarea contractului nr. 881/1995, să fie soluţionate, aşa cum s-a stipulat în art. 13.1, de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ a apărării, care la va judeca conform reglementărilor proprii. A fost dată şi o corectă interpretare art. 14.5 din anexa nr. 2 din 10 decembrie 1997 la contractul nr. 881 din 31 ianuarie 1995 şi anume că litigiile care nu se pot rezolva pe cale amiabilă se rezolvă după regulile de procedură ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional.
Apare cât se poate de evident că prin clauza compromisorie părţile au convenit ca litigiile ce se vor naşte din contractul şi actul adiţional în care este inserată să fie soluţionate de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ.
Printr-o integrală şi completă apreciere a probelor au fost stabilite adevăratele raporturi juridice dintre părţi, cu întinderea reală a drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc, conform calităţilor procesuale conferite de lege şi sumele datorate în derularea contractului.
Nejustificate sunt şi criticile privind nesemnarea hotărârii arbitrare de către arbitri, invocarea excepţiei art. 22 C. proc. pen., conform căruia operează autoritatea de lucru judecat şi greşita stabilire a taxei de timbru, prin aceea ca a fost plătită în plus suma de 55.738.869 lei.
Din verificarea hotărârii arbitrale apare cât se poate de evident că a fost semnată de supraarbitru, arbitri şi asistent arbitral. Nu poate opera autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale în faţa instanţei civile, deoarece plângerea penală a Direcţiei Silvice Suceava împotriva administratorului SC C. SRL BACĂU, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de dispoziţiile art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi art. 276 din Legea nr. 31/1990 a fost finalizată prin neînceperea urmăririi penale.
Taxa judiciară de timbru a fost fixată corect de prima instanţă, în raport de valoarea contestată de reclamantă.
Raţiunile juridice expuse, în contextul probator administrat în cauză, au condus la justa apreciere a situaţii de fapt şi de drept, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C. SRL BACĂU, nefiind îndeplinite nici una din cerinţele art. 304 C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SRL BACĂU împotriva deciziei civile nr. 31 din 16 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 26 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3198/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3185/2006. Comercial → |
|---|
