ICCJ. Decizia nr. 286/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.286/2006
Dosar nou nr. 1073/1/2005
Dosar vechi nr. 203/2005
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 158, pronunţată la data de 14 octombrie 2004, în dosarul nr. 1436/2004, secţia a VI-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, invocată de contestatorii, N.D. şi N.V.; a respins, ca neîntemeiată, excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, invocată de intimata, A.V.A.S.; a respins cererea de suspendare a executării silite şi a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de sus numiţii contestatori.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut, cu privire la excepţii că, faţă de dispoziţiile art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998, termenul de prescripţie nu s-a împlinit, în speţă; că faţă de data comunicării titlului contestaţiilor, conform cerinţelor art. 58 din aceeaşi ordonanţă, contestaţia la executare a fost formulată de aceştia înăuntrul termenului prevăzut de art. 401 lit. a) C. proc. civ.; că, faţă de dispoziţiile art. 82 alin. (2) din evocata măsură specială; executarea silită începută de A.V.A.B. nu se suspendă ci continuă şi pe timpul soluţionării contestaţiilor la executare iar, cu privire la contestaţia la executare, că, deţinând un titlu executoriu în sensul art. 30 lit. a) şi c) şi art. 39 alin. (1) din precizatul act normativ, reprezentat de contractul de credit din 21 decembrie 1995 cu actul adiţional din 29 martie 1996, contractul de ipotecă, autentificat la 26 martie 1996, avându-se în vedere şi sentinţa Tribunalului Buzău nr. 851 din 19 decembrie 1996, astfel cum a fost schimbată de Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 739 din 13 noiembrie 1998, rămasă irevocabilă, prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie nr. 2313 din 23 aprilie 2001, A.V.A.S. este îndreptăţită să procedeze la recuperarea creanţei şi în raport de Decizia Curţii de Apel Ploieşti nr. 739 din 13 noiembrie 1998, menţionată, prin scoaterea la licitaţie a imobilului ipotecat, aparţinând contestatorilor.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs contestatorii, N.D. şi N.V., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 – 10 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii, prin aplicarea OUG nr. 51/1998 şi Legii nr. 409/2001, în soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului A.V.A.S. de cere executarea silită invocată de contestatori, cu toate că raporturile juridice între contestatari şi B.A. Buzău au început în luna martie 1996, iar considerentele acesteia sunt contradictorii şi eliptice, critici care în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., se circumscriu motivelor prevăzute de art. 304 pct. 3, pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., recurenţii nedezvoltând, conform cerinţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., motivele invocate, prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct. 10 C. proc. civ., spre a putea fi dezvoltate, reiterând apărarea referitoare la inexistenţa titlului executoriu valabil.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului apreciind sentinţa atacată ca fiind temeinică şi legală.
Recursul este nefondat.
Cum potrivit art. 44 şi 45 din OUG nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, republicată, aprobată prin Legea nr. 409/2001, litigiile în legătură cu creanţele neperformante preluate la datoria internă a statului, cum este cazul creanţei în litigiu, garantată de contestatari prin contractul de ipotecă, autentificat la 26 martie 1996 la B.N.P. V.E. transcris la 26 martie 1996 la Judecătoria Buzău, în care A.V.A.B. este parte, se soluţionează cu respectarea evocatelor dispoziţii, în conformitate cu care cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.B. sunt de competenţa Curţii de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau domiciliul pârâtului şi cum, în speţă, prin contractul de cesiune de creanţă din 2 decembrie 1999 şi prin actul adiţional la acesta, încheiat la data de 14 decembrie 1999, A.V.A.B., în calitate de cesionar a preluat de la SC B.A. SA creanţa neperformantă în valoare nominală de 54.049.739 lei, privind pe debitorul cedat SC E.C. SRL Buzău, creanţă rezultată din contractul de credit din 21 decembrie 1995 şi actul adiţional din 29 martie 1996, şi garanţiile accesorii contractului de credit, între care menţionatul contract de ipotecă, se constată că instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare formulată de contestatarii N.D. şi N.V., domiciliaţi în Buzău este Curtea de Apel Bucureşti, aşa încât critica ce se circumscrie motivului prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. nu se justifică.
Având în vedere că până la momentul încheierii evocatului contract de cesiune şi actului adiţional la acesta, prin care A.V.A.B. a preluat creanţa neperformantă, sancţiunea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită nu îşi produsese efectele, iar ulterior acestei date, regimul juridic al creanţei preluate este cel stabilit de precizata normă specială, rezultă că, prin soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului A.V.A.S. de a cere executarea silită, invocată de contestatori, în temeiul art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998, potrivit căruia termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.B. este de 7 ani, instanţa de apel nu a încălcat principiul neretroactivităţii legii statuat de art. 1 C. civ. şi de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, şi a reţinut, cu justeţe îndeplinirea cerinţelor art. 39 alin. (1) din enumerata ordonanţă cu referire la actele ce constituie titlu executoriu, în speţă, depuse la dosar, astfel că cerinţele motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite.
Examinarea considerentelor sentinţei atacate nu relevă motive contradictorii pe care, de altfel, recurenţii nici nu le-au indicat, instanţa argumentând conform cerinţelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. soluţia respingerii contestaţiei la executarea formulată în cauză, ca neîntemeiată, aspect ce înlătură incidenţa art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge recursul declarat împotriva menţionatei sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatorii N.D. şi N.V., împotriva sentinţei nr. 158 din 14 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 295/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 263/2006. Comercial → |
|---|
