ICCJ. Decizia nr. 256/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.256/2006
Dosar nr. 1828/2005
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2006
Deliberând asupra recursului de faţă,
Reclamantul M.A.I. a solicitat obligarea pârâtei SC U.M.S.G. la plata sumei de 1.390.293.299 lei penalităţi de întârziere calculate de la 1 iunie 2001 şi până la 1 iunie 2004, sumă ce se cere a fi actualizată în raport de rata inflaţiei de la data plăţii efective.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta, la data de 1 iunie 1998, un contract pentru asigurarea pazei militare a uzinei, contractul a fost prelungit prin act adiţional şi s-au emis facturi cât şi somaţie de plată însă pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată.
Tribunalul Gorj, prin sentinţa civilă nr. 631 din 20 septembrie 2004 a admis acţiunea reclamantei, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 1.291.721.504 lei ce se va actualiza la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul din 1 iunie 1998 care, potrivit cap. III se prelungeşte din an în an dacă nu este denunţat sau nu se cere modificarea lui cu 60 de zile înainte de expirarea anului.
Nefăcându-se dovada că pârâta a denunţat contractul iar din actul adiţional la contract, încheiat la 12 martie 2003 rezultând existenţa contractului la acea dată, instanţa a apreciat că se aplică art. 6 din contract care stabileşte obligaţia de plată a penalităţilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta susţinând că hotărârea este nelegală deoarece contractul nu mai exista, iar prin actul adiţional din 12 martie 2002, U.M.T.J a fost de acord cu compensarea directă a datoriilor reprezentând pază militară efectuată dar nu s-a stabilit nimic referitor la penalităţile de întârziere.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 32 din 31 ianuarie 2005 a admis apelul pârâtei şi a schimbat în tot sentinţa respingând acţiunea reclamantei şi obligând-o la 17.739.715 lei cheltuieli de judecată în apel.
S-a reţinut că nu se cuvin penalităţi deoarece cuantumul acestora nu este determinat făcându-se referire doar generic la legile şi hotărârile de guvern în vigoare la data producerii situaţiei ce ar necesita a fi penalizată.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantă invocându-se motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că potrivit art. V alin. (4) din contract, rezultă obligaţia de plată, iar contractul se completează cu reglementările în vigoare la data situaţiei ce necesită aplicarea penalităţilor şi că aceste acte normative sunt cele privind creanţele bugetare.
Recurenta consideră că dispoziţiile din contract referitoare la penalităţi trebuie interpretate din perspectiva art. 970 C. civ., în sensul că prin convenţie părţile se obligă nu numai la ceea ce expres este prevăzut în ele, ci la toate urmările, obiceiul şi legea dă obligaţiei, după natura sa; convenţia trebuie interpretată în sensul în care produce efecte aşa cum prevăd dispoziţiile art. 978 C. civ.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Clauza penală reprezintă un mod de cuantificare prealabilă făcută de părţi a pagubelor ce s-ar produce prin întârzierea executării obligaţiilor. Este de natura clauzei penale determinarea acestor daune, iar în cazul în care părţile nu fac o astfel de cuantificare, clauza este informă considerându-se ca inexistentă.
Aceasta nu înseamnă că reclamanta nu este îndreptăţită la dezdăunare, însă nu în forma sau în cuantumul cerut şi cum acţiunea nu a fost modificată la fond, în această fază ne mai fiind posibil, este corectă soluţia instanţei de apel care a apreciat că nu se datorează penalităţi pentru că nu au fost stabilite determinat în convenţie.
Instanţa nu putea da altceva decât s-a cerut având în vedere principiul disponibilităţii în materie civilă.
Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs invocate, acesta urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.A.I. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 32 din 31 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 25 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 260/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 166/2006. Comercial → |
|---|
