ICCJ. Decizia nr. 3014/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3014/2006
Dosar nr. 12844/1/2005
(nr. vechi 3116/2005)
Şedinţa publică din 18 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. 373/MF/2002, reclamanta SC I.C.S. SRL a chemat în judecată pe pârâţii R.A.A.Z.L. Constanţa Sud şi a Z.L. Basarabi, Ministerul Transporturilor, Lucrărilor Publice şi Locuinţei, A.Z.L. şi Statul Român prin M.F.P., solicitând în principal:
- constatarea nulităţii absolute sau rezoluţiunea/rezilierea contractului de concesiune nr. 101 din 23 noiembrie 2000;
- obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 51.862,04 dolari S.U.A. cu titlu de daune interese din care 31.862,04 dolari S.U.A. valoarea redevenţelor plătite în executarea contractului şi a garanţiei de bună execuţie, iar 20.000 dolari S.U.A. reprezintă cheltuieli şi pierderi comerciale;
- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În subsidiar, reclamanta a solicitat:
- stabilirea şi obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor prevăzute de art. 31 alin. (2) şi art. 32 din Legea nr. 219/1998 evaluate la suma de 51.862,04 dolari S.U.A.;
- stabilirea (recalcularea) nivelului redevenţei anuale ce urmează a fi plătită începând de la data introducerii prezentei acţiuni şi până la expirarea duratei contractului, în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 219/1998.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părţi s-a încheiat contractul de concesiune nr. 101 din 23 noiembrie 2000 având ca obiect terenul în suprafaţă de 4.560,34 mp aferent lotului A1 din parcela A amplasată în incinta Z.L. Constanţa Sud, pe o perioadă de 50 de ani şi cu o valoare de 684.051 dolari S.U.A.
A susţinut reclamanta că, contractul de concesiune încheiat este lovit de nulitate absolută pentru lipsa capacităţii de a contracta respectarea şi menţinerea regimului juridic de zonă liberă existent la data încheierii contractului; eroare asupra naturii actului juridic, considerând că a încheiat un contract de exploatare a Z.L. cu o natură şi efecte distincte de cele ale unui contract de concesiune de terenuri obişnuit; eroare asupra calităţilor esenţiale ale cocontractului şi ale bunului. Consecinţa constatării nulităţii este repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin restituirea de către pârâte a sumelor încasate cu titlu de redevenţe până în prezent.
A motivat reclamanta că a încheiat contractul în considerarea şi având reprezentarea calităţii specifice a bunului ce forma obiectul contractului, respectiv teren situat pe teritoriul unei zone libere cu reglementările speciale date de Legea nr. 84/1992 şi HG nr. 410/1993 (scutire de impozit pe profit pe toată durata activităţii, excluderea din sfera operaţiunilor supuse TVA, facilităţi vamale, posibilitatea de dezvoltare în interiorul Z.L.), precum şi a calităţii speciale a pârâtelor, de organisme special constituite şi desemnate în procesul de punere în aplicare a Legii nr. 84/1992.
Reclamanta a susţinut că nerespectarea pe parcursul executării contractului a condiţiilor în care a fost încheiat echivalează cu inexistenţa acestora încă de la momentul contractării.
Cu privire la capetele de cerere formulate în subsidiar, reclamanta a arătat că retragerea facilităţilor la scurt timp după încheierea contractului echivalează cu neîndeplinirea de către concedent a obligaţiei esenţiale asumate prin contractul de concesiune, fapt ce atrage rezoluţiunea contractului cu obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat, respectiv totalul redevenţelor plătite fără o justă cauză şi fără o contraprestaţie.
De asemenea, a susţinut reclamanta, înlăturarea condiţiilor specifice de zonă liberă impune recalcularea nivelului redevenţei, în raport de situaţia unui teren cu o natură comună.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 948, 953-954, 966, 1347, 1349 şi 1352 C. civ., art. 969, 1020 - 1021 şi 1073 C. civ., art. 35 pct. d din Legea nr. 219/1998, art. 6 pct. a şi b din Anexa 2 a HG nr. 410/1993, art. 31 alin. (2) şi art. 32 din Legea nr. 219/1998.
Prin cererea înregistrată sub nr. 140/MF/2003, conexată la prezenta cauză, reclamanta R.A.A.Z.L. Constanţa Sud şi a Z.L. Basarabi a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC I.C.S.S. SRL rezilierea contractului de concesiune nr. 101/2000 susţinând că, potrivit art. 11.3 din contract, are dreptul de a rezilia unilateral contractul înainte de expirarea perioadei de concesionare, cu condiţia notificării concesionarului în scris cu 30 de zile înainte şi că pârâta nu a respectat condiţiile impuse prin Programul minimal de lucrări înscrise în Caietul de Sarcini.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 969, 1020 - 1021 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 275/MF/2004, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român prin M.F.P. şi M.L.P., Transporturilor şi Locuinţei, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.Naţională .P.M. SA Constanţa şi a respins acţiunea principală şi cererea conexă, ca nefondate, obligând reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 39.926.880 lei cu titlu decheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că faţă de principiile efectelor actelor juridice, respectiv principiului forţei obligatorii, principiul irevocabilităţii şi principiul relativităţii consacrate de dispoziţiile art. 969 şi 973 C. civ., contractul de concesiune are putere obligatorie numai pentru părţile care l-au încheiat şi îşi produce efectele numai faţă de reclamanta SC I.C.S.S. SRL şi R.A.A.Z.L. Constanţa Sud (C.N.A.P.M. SA). Aşadar, pârâţii Statul Român prin M.F.P. şi M.L.P., Transporturilor şi Locuinţe sunt persoane străine de contractul de concesiune deoarece nu au participat nici direct, nici prin reprezentare la încheierea lui, acesta neputând să le profite şi nici să îi vatăme.
A motivat instanţa că terenul ce face obiectul contractului de concesiune nr. 101/2000 aparţine domeniului public al statului şi a fost dat în administrare pârâtei A.Z.L. Constanţa Sud şi a Z.L. Basarabi, conform HG nr. 410/1993, iar în exercitarea dreptului de administrare, pârâta avea dreptul de a-l concesiona, potrivit dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 84/1992 şi ale HG nr. 410/1993, asumându-şi în acest fel propria răspundere pentru actul juridic încheiat, în calitatea sa de persoană juridică autonomă.
Coordonarea pârâtei de către M.T.C.T. prevăzută în HG nr. 410/1993 nu presupune un raport de subordonare şi nu atrage răspunderea ministerului pentru actele juridice încheiate de R.A.A.Z.L.
Analizând cauzele de nulitate invocate de reclamantă, instanţa de fond a arătat că lipsa capacităţii de a respecta şi menţine regimul juridic al Z.L., precum şi eroarea asupra calităţii esenţiale ale cocontractantului şi ale bunului nu reprezintă condiţii de interes general ale unui act juridic şi de aceea ele nu atrag nulitatea absolută, ci, eventual, nulitatea relativă care nu a fost invocată, iar eroarea asupra naturii contractului nu a existat la momentul încheierii lui.
S-a reţinut că în speţă nu există eroare-obstacol ca viciu de consimţământ deoarece nu se poate aprecia că reclamanta a crezut că încheie un anumit contract, iar pârâta avea credinţa că a încheiat un alt contract, cât timp ambele părţi aususţinut în mod constant că au încheiat un contract de concesiune având ca obiect un teren amplasat în zona liberă Constanţa Sud, ceea ce înseamnă că ambele părţi au avut reprezentarea exactă a naturii contractului.
Considerând că nu există motive de nulitate a contractului, instanţa a respins şi cererea de restituire a sumei de 19.609,31 dolari S.U.A. reprezentând redevenţe achitate în baza contractului de concesiune.
În ceea ce priveşte capetele de cerere subsidiare, prima instanţă a calificat sancţiunea invocată de reclamantă ca fiind rezilierea, având în vedere că acest contract de concesiune este un contract cu executare succesivă. A motivat instanţa că în cauză, menţinerea regimului facilităţilor acordate de legiuitor zonelor libere nu a constituit o obligaţie contractuală şi nu se putea însera în contractul de concesiune o astfel de obligaţie cât timp adoptarea şi modificarea legilor sunt atribuţii exclusive ale puterii legiuitoare, independentă de voinţa părţilor.
În această situaţie, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 1020 - 1021 C. civ. şi art. 35 lit. d) din Legea nr. 219/1998.
Referitor la despăgubirile solicitate de reclamantă, s-a reţinut că temeiurile invocate sunt: art. 31 şi 32 din Legea nr. 219/1998.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamanta SC I.C.S.S. SRL Eforie şi pârâta C.N.A.P.M. SA Constanţa.
Apelanta-reclamantă a solicitat admiterea apelului şi anularea (schimbarea în parte) a sentinţei în sensul respingerii excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român reprezentat de M.F.P. şi M.T.C.T. şi admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată, cu menţinerea dispoziţiei de respingere a acţiunii conexe şi obligarea intimaţilor-pârâţi la cheltuili de judecată în fond şi apel.
În motivarea apelului reclamanta a arătat că:
- pârâtul Statul Român prin M.F.P. are calitate procesuală pasivă şi îşi menţine această calitate în temeiul art. 12 alin. (5) şi (6) şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 iar pârâtul M.T.C.T. are calitate procesuală pasivă conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 342/2004;
- încheierea contractului de concesiune s-a făcut în considerarea unor calităţi ale bunului, ale regimului acestuia, ale concedentului;
- modificarea regimului juridic al zonelor libere nu a determinat schimbarea caracterului de zonă liberă a terenului concesionat, modificările respective reprezintă dovada inexistenţei la momentul încheierii actului a unor calităţi şi puteri considerate esenţiale;
- denunţarea unilaterală a contractului de către concedent a fost nelegală, fără notificarea intenţiei, fără despăgubiri;
- interpretarea dispoziţiilor art. 35 pct. d din Legea nr. 219/1998 şi art. 70 din HG nr. 216/1999 este nelegală.
Apelanta C.N. A.P.M. SA Constanţa a mai criticat soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte admiterea excepţiilor invocate de pârâtele Statul Român prin M.F.P. şi M.L.P.
A susţinut că în absenţa unui pact comisoriu de ultim grad, rezilierea contractului nu poate fi realizată de părţi decât prin intermediul instanţei de judecată, situaţie în care, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti urmează ca pârâta să plătească în continuare redevenţe în conformitate cu obligaţiile asumate prin contractul de concesiune.
A mai arătat apelanta că a solicitat rezilierea contractului de concesiune în baza art. 11.3 lit. b), pentru nerespectarea condiţiilor impuse prin Programul minimal de lucrări înscris în Caietul de sarcini, iar pârâta nu poate invoca necunoaşterea acestor clauze.
Apelanta pârâtă C.N. A.P.M. SA Constanţa a formulat întâmpinare la apelul declarat de SC I.C.S.S. SRL solicitând respingerea apelului în parte, ca nefondat, şi anume în privinţa admiterii acţiunii de fond având ca obiect obligarea la plata despăgubirilor solicitate. A achiesat astfel doar la motivele de apel ale reclamantei referitoare la scoaterea din cauză a Statului Român prin M.F.P. şi a M.T.C.T.
Intimatul M.T.C.T., prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelurilor, ca nefondate, susţinând că a fost şi rămâne terţ faţă de contractele de concesiune aferente bunurilor din domeniul public al statului încheiate de către R.A.A.Z.L. potrivit Legii nr. 84/1992 cu modificările şi completările ulterioare, preluate de C.N. A.P.M. SA Constanţa [(conform art. 4 alin. (1) din aceeaşi lege)] care se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile regiei ce decurg din aceste contracte.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 26/ MF din 2 iunie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanta SC I.C.S.S. SRL Eforie Sud şi pârâta C.N. A.P.M. SA Constanţa.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că într-adevăr pârâtele nu au calitate procesuală pasivă întrucât sunt terţi faţă de contractul de concesiune, Statul Român nu poate să stea în proces.
Potrivit art. 12 alin. (6) coroborate cu alin. (4) şi (5) din Legea nr. 213/1998 în litigiile referitoare la dreptul de concesiune va sta în instanţă în nume propriu concedentul şi numai în cazul litigiilor privitoare la dreptul de proprietate este obligatorie arătarea titularului acestui drept, în speţă Statul Român.
Instanţa de apel a mai reţinut că motivele de nulitate a contractului de concesiune invocate de reclamantă sunt nefondate, modificarea regimului juridic al Z.L. nu a fost făcută de către concedent ci a fost stabilită prin lege, dispoziţiile legii nr. 244/2004 de modificare a Legii nr. 84/1992, prevăd în mod expres posibilitatea renegocierii directe a contractelor încheiate anterior intrării în vigoare a acestor dispoziţii.
A mai reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1020 – art. 1021 C. civ., privind rezilierea contractului de concesiune întrucât pârâta-reclamantă şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 11.3 lit. b) din contract.
Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel, reclamanta SC I.C.S.S. SRL şi pârâta C.N.A.P.M.C. SA au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.
Printr-un prim motiv de recurs reclamanta critică Decizia cu privire la modul de soluţionare a chestiunii calităţii procesuale pasive a intimaţilor: Statul Român prin M.F.P. şi M.T.C.T.
În contextul acestui motiv, recurenta-reclamantă arată că instanţa de apel a analizat această chestiune dar considerentele reţinute sunt vădit străine de natura pricinii iar textele de lege invocate de instanţa de apel sunt în mod greşit interpretate şi aplicate.
Recurenta menţionează că reglementarea specială şi derogatorie din Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, HG nr. 410/1993 privind înfiinţarea Z.L. Constanţa Sud şi a R.A. „A.Z.L. Constanţa Sud", HG nr. 682/1994 privind aprobarea metodologiei pentru concesionarea deterenuri şi construcţii din zonele libere, conţin ele însele temeiul de drept al angajării răspunderii celor două pârâte, astfel cum a explicat pe larg în motivele de apel şi notele depuse în cursul judecăţii.
De asemenea, recurenta arată că a argumentat deja existenţa calităţii procesuale pasive ale celor două pârâte prin raportare la aceste texte speciale în materia concesiunii (anterioare Legii nr. 213/1998 şi Legii nr. 219/1998) chiar în concluziile scrise depuse în faţa instanţei de fond, concluzii ignorate în mod nelegal de către ambele instanţe.
Cu privire la modul de soluţionare a fondului acţiunii prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de concesiune şi rezoluţionea (rezilierea) contractului de concesiune, fie în baza dispoziţiilor generale raportate la art. 35 pct. 6 din Legea nr. 219/1998 respectiv încetarea contractului constatându-se denunţarea unilaterală de către concedent, fie în baza dispoziţiilor generale raportate la art. 35 pct. d din Legea nr. 219/1998, respectiv încetarea contractului pentru nerespectarea culpabilă sau incapacitatea de respectare de către concedent a obligaţiilor asumate, recurenta arată că instanţa de apel nu a răspuns susţinerilor invocate şi prin motivele de apel, deci chiar nu a intrat în fondul acestor chestiuni şi în aceste condiţii solicită soluţionarea prezentului recurs prin prisma susţinerilor sale din faţa instanţei de fond şi de apel.
Natura actului, arată recurenta, trebuia să fie aceea a unui act perpetuu (de 50 de ani), act special de exploatare în regim juridic şi financiar derogatoriu a unui bun proprietate publică a statului, dar a devenit în interpretarea instanţelor un contract comun de concesiune a unui teren oarecare. Faptul că au intervenit modificările respective reprezintă tocmai dovada inexistenţei, la momentul încheierii actului, a unor calităţi şi puteri considerate esenţiale, echivalent cu inexistenţa acordului de voinţă.
Recurenta-reclamantă mai arată că, soluţia instanţelor cu privire la cererea sa privind denunţarea unilaterală de către concedent a contractului într-o modalitate „de facto" este nelegală în raport de art. 35 pct. b din Legea nr. 218/1998 şi art. 69 alin. (2) din HG nr. 216/1999 respectiv fără notificarea intenţiei şi justificarea acesteia şi fără despăgubiri juste. Instanţa de apel a admis în principiu poziţia sa, dar greşit a respins cererea cu o motivare decurgând din caracterul pur declarativ al unor norme juridice noi şi nu rezultând din probele administrate.
Prin motivele de recurs formulate de pârâta C.N. „A.P.M." SA Constanţa a arătat că admiterea de către instanţa de apel a excepţiilor invocate de M.F.P. ca reprezentant al Statului Român şi M.T.C.T. este criticabilă deoarece ambele ministere au calitate procesuală pasivă.
Cu privire la respingerea acţiunii conexe formulată de fosta R.A.A.Z.L. Constanţa Sud şi a Z.L. Basarabi a cărei succesoare este prin efectul Legii nr. 342/2004, arată că soluţia este criticabilă, fiind în principal rezultatul interpretării eronate a probatoriului de la dosar.
Recurenta-pârâtă arată că în absenţa unui pact comisoriu de ultim grad, rezilierea contractului nu poate fi realizată decât prin intermediul instanţei, astfel că până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti care să consfinţească o asemenea soluţie, pârâta concesionară urmează să plătească în continuare redevenţa, în conformitate cu obligaţiile asumate prin contractul nr. 101 din 23 noiembrie 2000 care, în opinia sa, este în vigoare şi în prezent.
Recurenta-pârâtă mai arată că prin acţiunea conexă a solicitat rezilierea contractului pentru nerespectarea condiţiilor impuse prin Programul minimal de lucrări înscris în Caietul de sarcini dacă rezultă că denunţarea unilaterală a contractului este întemeiată iar reclamanta nu poate invoca necunoaşterea acestor clauze.
Pentru motivele invocate, pârâta a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea în parte a deciziei recurate, admiterea apelului său cu consecinţa menţinerii soluţiei de respingere a acţiunii principale şi de desfiinţare a celei prin care s-a respins acţiunea conexă precum şi a celei prin care s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor.
Recursurile declarate în cauză de reclamantă şi pârâtă nu sunt fondate şi vor fi respinse cu următoarea motivare.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a intimaţilor Statul Român prin M.F.P. şi M.T.C.T., instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală, corect reţinând că sunt terţi faţă de contractul de concesiune încheiat de administratorul Z.L. şi că Statul Român nu poate să stea în proces, faţă de dispoziţiile art. 12 alin. (6) coroborate cu alin. (4) şi (5) din Legea nr. 213/1998 potrivit cu care în litigiile referitoare la dreptul de concesiune va sta în instanţă în nume propriu concedentul şi doar în litigiile privitoare la dreptul de proprietate este obligatorie indicarea titularului acestui drept, Statul Român. Intimatul-pârât M.T.C.T. nu are calitate procesuală pasivă potrivit art. 9 din Legea nr. 84/1992 exercită atribuţii de coordonare a activităţii administraţiilor zonelor libere prin A.Z.L.
De asemenea, după modificarea Legii nr. 84/1992 prin Legea nr. 244/2004 pârâţii nu pot avea calitate procesuală pasivă întrucât şi-au păstrat aceleaşi atribuţii de coordonare metodologică a activităţii administraţiilor zonelor libere.
Nu poate fi primită nici critica privind modul de soluţionare a fondului acţiunii având în vedere că nu se poate reţine o culpă în sarcina concedentului care să atragă rezilierea contractului de concesiune, în cauză modificarea regimului juridic al Z.L. a fost stabilită prin lege.
Corect s-a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1020 – art. 1021 C. civ., privind rezilierea contractului, întrucât reclamanta SC I.C.S.S. SRL şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 11.3 lit. b) din contract.
Aşa fiind, Decizia recurată este legală, motivele invocate de recurente nu sunt întemeiate, situaţie în care în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC I.C.S.S. SRL EFORIE SUD şi pârâta C.N.A.P.M. SA CONSTANŢA, împotriva deciziei nr. 26/ MF din 2 iunie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3027/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3011/2006. Comercial → |
|---|
