ICCJ. Decizia nr. 3027/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3027/2006
Dosar nr. 11765/1/2006
Şedinţa publică din 18 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 23 iunie 2005 la Judecătoria Mangalia, reclamantul G.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Constanţa, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată să-i vândă garsoniera situată în Mangalia, cu obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de 500.000 lei pe zi de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că la începutul anului 2001 pârâta a încheiat în favoarea sa un contract de închiriere denumit „proces-verbal de predare-primire a suprafeţei locative" pe un an, la expirarea acestuia a fost încheiat un contract în aceleaşi condiţii iar la apariţia Legii nr. 85/1992 în temeiul art. 7 alin. (5), a solicitat conducerii pârâtei, vânzarea garsonierei dar a fost refuzat.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională solicitând evacuarea reclamantului şi a familiei acestuia prin expirarea raportului de locaţiune şi obligarea acestuia la plata lipsei de folosinţă a spaţiului deţinut fără titlu.
Pârâta a formulat şi cerere de chemare în garanţie a a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a A.P.A.P.S. Bucureşti ca reprezentant al Statului care transferând prin vânzare cota de 70 % asupra activelor societăţii a exclus accesul chiriaşilor la cumpărarea locuinţelor intrate în proprietatea societăţilor comerciale. S-a motivat că Statul este cel care a înlăturat dreptul chiriaşilor la cumpărarea locuinţelor, întrucât prin legi succesive a admis ca bunurile care aparţineau întregului popor să devină proprietăţi particulare ale societăţilor care le-au cumpărat.
Pârâta SC C. SA a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Mangalia şi a solicitat declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia comercială.
Prin sentinţa civilă nr. 2292 din 19 decembrie, Judecătoria Mangalia a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii principale şi a cererii de chemare în garanţie în favoarea Tribunalului Constanţa.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că pârâta este o societate comercială şi prin raportare la art. 7 C. com., are calitatea de comerciant iar obligaţia de a vinde locuinţe din patrimoniu către reclamant este faptă de comerţ (art. 4 C. com.) şi deci atrage incidenţa jurisdicţiei comerciale în conformitate cu art. 56 şi art. 893 C. com.
Pe rolul Tribunalului Constanţa cauza a fost înregistrată la nr. 30/COM/2006.
Prin sentinţa civilă nr. 1239/ COM din 21 martie 2006, Tribunalul Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia reţinând că prezumţia de comercialitate a cauzei instituită de art. 4 C. com., a fost răsturnată întrucât obligaţia de a vinde are ca izvor o normă de justiţie socială, legitimată din punct de vedere economic, social şi moral de Legea nr. 85/1992 iar obligaţia este esenţialmente civilă, izvorând dintr-o activitate străină comerţului tocmai datorită absenţei elementului speculativ al operaţiunii care în cauză reprezintă o trăsătură caracteristică necomercialităţii.
Pe rolul curţii de apel, cauza având ca obiect conflictul negativ de competenţă a fost înregistrat sub nr. 334/COM/2006.
Prin sentinţa nr. 22/ COM pronunţată în Camera de consiliu de la 29 mai 2006 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia, cu motivarea în esenţă, că vânzarea-cumpărarea imobilului construit din fondurile de stat sau al unităţilor economice sau bugetare este un act care se încadrează în excepţia prevăzută de art. 4 C. com., este un act de natură civilă.
Împotriva sentinţei anterior menţionată pârâta SC C. SA Constanţa a declarat recurs invocând ca motiv de recurs pct. 3 al art. 304 C. proc. civ., cu privire la caracterul comercial al cauzei şi competenţa materială a Tribunalului Constanţa.
Caracterul comercial al cauzei arată recurenta rezultă din calitatea de comerciant a pârâtei şi a chematei în garanţie, A.V.A.S. Bucureşti, din procesul de privatizare şi listarea la bursă a acţiunilor pârâtei, apartenenţa locuinţei la patrimoniul societăţii comerciale, obiectul de activitate legal înregistrat, servicii de cazare în scopul obţinerii de venituri din chirii cât şi calitatea reclamantului de persoană terţă, beneficiară a serviciilor de închiriere, deoarece nu a fost niciodată în raporturi de serviciu cu pârâta ci a închiriat locuinţa după privatizarea societăţii prin listare la bursă.
Recurenta-pârâtă în raport de precizările anterior menţionate a invocat dispoziţiile art. 56 C. com., art. 8, 65, 66, 91 alin. (1) şi (3), art. 98, 103, 283 din Legea nr. 31/1990 republicată, în vigoare la data introducerii acţiunii, care are prioritate faţă de art. 3 C. com., fiind lege specială, legile privatizării, art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 133/1996; art. 4, 12, 15 din Legea nr. 137/2002; art. 3, 4, 7, 46 din Legea nr. 58/1991; Legea nr. 213/1998 privind domeniul public şi privat şi art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. şi a susţinut că este o cauză comercială şi are un obiect care nu este evaluabil în bani.
Recursul declarat de pârâta SC C. SA Constanţa nu este fondat şi va fi respins cu următoarea motivare.
Temeiul juridic al acţiunii formulată de reclamant îl reprezintă dispoziţiile Legii nr. 85/1992 şi al Decretului-Lege nr. 61/1991, norme emise pentru vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, norme cu caracter de protecţie socială prin dispoziţiile de protecţie socială pe care le cuprind.
Obligaţia de a vinde un imobil în temeiul actelor normative anterior menţionate, nu poate fi apreciată ca fiind o operaţiune comercială, cât timp este exclus cu desăvârşire scopul obţinerii unui profit pentru comerciant. Preţul prevăzut de dispoziţiile legale invocate de reclamant exclude orice operaţie speculativă, care ar fi putut atrage aplicarea art. 4 teza I C. com.
Aşa fiind, legal a stabilit curtea de apel în calitate de regulator de competenţă că vânzarea-cumpărarea imobilului construit din fondurile de stat sau ale unităţilor economice sau bugetare, este un act care se încadrează în excepţia prevăzută de art. 4 C. com., deci este un act de natură civilă.
În concluzie, sentinţa atacată fiind legală, recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA CONSTANŢA, împotriva deciziei nr. 22/ COM din 29 mai 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2526/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3014/2006. Comercial → |
|---|
