ICCJ. Decizia nr. 3200/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3200/2006
Dosar nr. 938/1/2006
Şedinţa publică din 26 octombrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 354/ C din 1 iunie 2005, Tribunalul Vâlcea, secţia comercială, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii M.E.E. şi P.R. şi cererea reconvenţională formulată de pârâţi obligând pârâta SC P. SRL Rm. Vâlcea la plata sumei de câte 840.737.177 lei către fiecare din cei doi reclamanţi cu titlu de despăgubiri.
S-a respins acţiunea faţă de pârâta P.J.
Au fost compensate cheltuielile de judecată în limita sumei de 13.037.200 lei, iar societatea pârâtă a fost obligată la plata sumei de 18.715.800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Prima instanţă a reţinut în considerentele sentinţei că societatea a fost constituită în anul 1991, avându-i ca asociaţi pe reclamanţi şi pârâta persoană fizică, fiecare dintre ei având o cotă de participare egală.
Cum reclamanţii s-au retras din societate, potrivit sentinţei nr-2005/C/2002 a Tribunalului Vâlcea, societatea continuând activitatea cu asociat unic P.J., în speţă au devenit incidente dispoziţiile art. 221 din Legea nr. 31/1990 R.
Însuşindu-şi concluziile rapoartele expertizelor tehnică şi contabilă efectuate în cauză, ce au stabilit activul şi pasivul societăţii, instanţa a reţinut că activul net cuvenit fiecărui asociat este de 840.737.177 lei, sumă ce a fost acordată reclamanţilor.
Instanţa a apreciat că suma reprezintă contravaloarea cotelor părţi din patrimoniul social.
Admiterea cererii reconvenţionale a fost consecinţa admiterii cererii principale reţinându-se că stabilirea drepturilor cuvenite reclamanţilor implică atât activul cât şi pasivul societăţii.
Cheltuielile de judecată au fost stabilite proporţional cu admiterea acţiunii.
În ceea ce priveşte suma de 100 milioane solicitată de reclamanţi cu titlu de onorariu avocat, instanţa a reţinut că nu s-a făcut dovada efectuării ei.
Împotriva sentinţei de fond au declarat apel reclamanţii M.E.E. şi P.R. şi pârâta SC P. SRL Rm. Vâlcea.
Prin Decizia nr. 130/ A-C din 12 octombrie 2005, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi contencios administrativ, a admis apelul reclamanţilor, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a obligat pe pârâta SC P. SRL la plata sumei de 105.530,85 RON, cu titlu de despăgubiri civile, în loc de 840,737.177 lei vechi.
Apelul declarat de pârâţi a fost respins.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei de fond au fost menţinute.
Instanţa de apel, analizând criticile aduse sentinţei de fond, ce vizau nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei a reţinut următoarele:
Cu privire la apelul reclamanţilor:
- greşita calificare a întâmpinării ca fiind cerere reconvenţională este numai de ordin tehnic neavând consecinţe asupra soluţiei pronunţate.
- evaluarea patrimoniului societăţii a fost stabilită în mod greşit, valoarea netă a activului fiind în realitate de 3.165.925.619 lei vechi, răspunsului la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, urmând s proceda la scăderea pasivului. Ca urmare, instanţa de apel a apreciat că fiecărui asociat îi revine suma de 1.055.308.540 lei.
- critica vizând sumele privind chiria încasată de asociatul unic, s-a reţinut că aceasta nu se cuvine reclamanţilor dat fiind momentul retragerii acestora din societate.
- pretenţiile decurgând din valoarea îmbunătăţirilor aduse spaţiului nu pot fi incluse în valoarea activului acestea nefiind cuprinse în actele contabile.
Apelul pârâtei SC P. SRL a fost respins reţinându-se, în esenţă:
- în mod corect terenul pe care se afla spaţiul a fost introdus în valoarea activului având în vedere că acestea nu pot fi separate;
- valoarea chioşcului metalic, în mod corect nu a fost inclusă în valoarea activului, nefiind cuprinsă în actele contabile;
- îmbunătăţirile aduse spaţiului, după retragerea celor doi asociaţi, în mod corect nu au fost deduse, nefiind cerute în mod expres;
- fondul de marfă însuşit de reclamanţi în anul 1994 nu a fost probat, mai mult aceasta critica constituie o pretenţie invocată prima dată în apel;
- în mod corect au fost compensate cheltuielile de judecată, repartizarea făcută de prima instanţă fiind făcută potrivit dispoziţiilor legale.
Împotriva deciziei din apel au declarat recurs reclamanţii M.E.E. şi P.R. şi pârâta SC P. SRL Rm. Vâlcea.
Recursul reclamanţilor a fost formulat în considerarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul stabilirii drepturilor materiale ale reclamanţilor la suma de 203.338 RON pentru fiecare fost asociat, reactualizată la zi şi obligarea pârâtei la diferenţa dintre suma astfel stabilită şi cea acordată în apel.
În dezvoltarea criticilor aduse deciziei, recurenţii au susţinut că instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile art. 295 alin. (1), art. 2981, art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în sensul că nu a verificat, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.
O altă critică vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 221 alin. (2) din Legea nr. 31/1190 R, instanţa de apel stabilind în mod greşit că societatea trebuie să plătească numai activul net cuvenit fiecărui asociat împrejurare ce a condus la o determinare incorectă şi nelegală a drepturilor ce se cuvin asociaţilor retraşi.
În opinia recurenţilor, în valoarea activului trebuiau incluse şi sumele reprezentând chiria încasată de societate pentru spaţiul comercial deţinut şi valoarea îmbunătăţirilor aduse de foştii asociaţi până la retragerea acestora din societate. Astfel suma ce revenea fiecărui asociat se situa la 203.338 lei, sumă de altfel validată de experţi.
Mai mult, făcând o aplicare greşită a legii, instanţa de apel nu a actualizat sumele la care pârâta societate comercială a fost obligată.
Recursul pârâtei SC P. SRL Rm. Vâlcea a fost formulat în considerarea dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei din apel în sensul respingerii apelului reclamanţilor şi admiterea apelului său.
Recurenta critică Decizia sub aspectul aplicării şi interpretării greşite a legii în sensul că, instanţa de apel, stabilind în sarcina şi obligarea de plată a sumelor disproporţionat de mari a încălcat dispoziţiile art. 221, 65, 66, 67, 69 şi 85 din Legea nr. 31/1990 R.
În sensul arătat, recurenta a susţinut că instanţa nu a procedat la modificarea capitalului social efectiv vărsat de reclamanţi şi numai apoi se putea stabili sumele cuvenite acestora.
În opinia recurentei instanţa de apel, interpretând greşit dispoziţiile art. 67 alin. (2) din Legea 31/1990, cu referire la cotele suportate de asociaţi din beneficiile societăţii, a procedat la stabilirea sumelor cuvenite, fără a avea în vedere consecinţele retragerii capitalului social.
În fine, recurenta a susţinut că hotărârea din apel este criticabilă şi sub aspectul netemeiniciei soluţiei pronunţate, cu referire la greşita evaluare a patrimoniului societăţii, împrejurare ce a condus la o greşită stabilire a sumelor convenite asociaţilor.
Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Recursul recurenţilor
Critica formulată în considerarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată a fi nefondată din perspectiva nelegalităţii invocate.
Astfel, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. Dispoziţiile legii procesual civile nu poate fi ignorate în condiţiile în care, în actuala reglementare, recursul este conceput ca o cale extraordinară de atac.
Dispoziţiile art. 304 alin. (9) C. proc. civ., ca motiv de nelegalitate are în vedere încălcarea de drept substanţial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de situaţia de fapt dedusă judecăţii sau extinderea normei de drept la situaţia neaplicabile.
Aceste ipoteze nu se regăsesc în criticile aduse hotărârii atacate.
Susţinerile recurenţilor potrivit cărora instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 295 alin. (1), art. 2911 şi art. 129 C. proc. civ., în raport cu motivele invocate în susţinerea acestei critici, nu echivalează cu încălcarea legii în scopul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., sau cu o aplicare greşită a unei norme de drept.
Critica vizează, în fond, netemeinicia hotărârii atacate sub aspectul greşitei interpretări a probelor, administrate, din perspectiva greşitei aprecieri a calculelor efectuate de experţi şi însuşite de instanţe, critică ce nu mai poate fi supusă analizei în această fază procesuală.
Recurenţii nu arată ce relevanţă are sub aspectul nelegalităţii, reiterarea motivelor de apel supuse contractului judiciar în calea devolutivă exercitată.
Cum toate criticile formulate vizează în fapt netemeinicia hotărârii atacate, recursul se constată a fi nefondat.
Recursul declarat de pârâta SC P. SRL Rm. Vâlcea este de asemenea nefondat, şi va fi respins, ca atare, având în vedere următoarele considerente.
Dispoziţiile art. 304 alin. (7) C. proc. civ., invocat de recurentă, admit că modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
Critica recurentei este nedezvoltată pentru a putea fi supusă analizei, din susţinerile acesteia nerezultând motivarea contradictorie sau considerentele străine de natura pricinii.
Din analiza soluţiei şi a argumentelor ce au constituit fundamentul convingerii instanţei rezultă că hotărârea este dată conform cu dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., astfel încât critica enunţată formal de recurentă, este nefondată.
O altă critică invocată de recurentă vizează motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (8) din C. proc. civ.
Şi această critică se dovedeşte a fi nefondată în condiţiile în care, instanţele au stabilit corect că litigiul îşi are izvorul în contractul de societate încheiat între părţi, completat de dispoziţiile Legii nr. 31/1990 R în aplicarea căreia instanţele au apreciat cu privire la sumele ce se cuvin foştilor asociaţi, sursa acestor sume, stabilirea activului şi modul de distribuţie al acestora.
Împrejurarea ca recurenta a invocat cereri noi în apel, reiterate de altfel şi în recurs, nu este de natură a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 304 alin. (8) C. proc. civ.
Astfel, în mod corect instanţa de apel a apreciat cu privire la caracterul cererilor noi formulate în apel, altele decât cele prevăzute de art. 294 C. proc. civ., făcând o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 292 din acelaşi cod.
Se constată aşadar, că în mod corect instanţa a apreciat asupra actului dedus judecăţii procedând la judecata acestuia în limitele impuse de dispoziţiile art. 129 C. proc. civ.
Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., invocat de recurentă se constată a fi, de asemenea, nefondat, în considerarea aceloraşi considerente expuse în examinarea recursului recurenţilor reclamanţi, criticile fiind grefate pe o greşită apreciere a probatorului administrat în cauză şi nicidecum pe o greşită aplicare a legii.
De asemenea, criticile aduse în recurs sunt aceleaşi critici aduse sentinţei de fond, în apel supuse deci contractului judiciar în calea devolutivă mai mult, vizând în fapt aspecte de temeinicie, nu pot fi supuse examinării în prezenta cale de atac.
Înalta Curte va înlătura astfel criticile aduse deciziei din apel ce vizează greşita stabilire de fapt sau modul greşit de calcul cuprins în raportul de expertiză, având în vedere că acestor critici s-au răspuns prin Decizia atacată care, se constată a fi legală şi în consecinţă, va fi menţinută.
Pentru aceste considerente, instanţa va da eficienţă dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. şi va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanţii M.E.E. şi P.R. şi de pârâta SC P. SRL Rm. Vâlcea împotriva deciziei nr. 130/ A-C din 12 octombrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 636/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2392/2006. Comercial → |
|---|
