ICCJ. Decizia nr. 3067/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3067/2006
Dosar nr. 33029/2/2005
Şedinţa publică din 19 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 15498 din 12 decembrie 2002 pronunţată în dosar nr. 18264/2002 al Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, s-a admis excepţia lipsei capacităţii juridice a pârâtei SC B. SA şi s-a respins acţiunea reclamantei A.V.A.S. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate juridică, iar prin Decizia comercială nr. 1092 din 18 iunie 2003 pronunţată în dosar nr. 677/2003 al Curţii de Apel Bucureşti. secţia a V-a comercială, cauza a fost trimisă spre rejudecare, reţinându-se că SC V.P. SA este continuatoarea pârâtei SC B. SA rezultată în urma procesului de fuziune prin absorbţie din 17 decembrie 2001.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 6855 din 24 mai 2004 pronunţată în dosar nr. 13971/2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, respingând în consecinţă acţiunea reclamantei.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca tardiv, prin Decizia comercială nr. 538 din 18 octombrie 2004 pronunţată în dosarul nr. 1865/2004 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţionând recursul formulat de reclamanta A.V.A.S., prin Decizia nr. 3954 din 28 iunie 2005, pronunţată în dosar nr. 209/2005. a casat Decizia atacată dispunând trimiterea cauzei pentru soluţionarea pe fond a apelului, dosarul fiind înregistrat sub nr. 5352/2005 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
În rejudecarea apelului, prin Decizia comercială nr. 142 din 17 martie 2006, instanţa de control judiciar, a reţinut netemeinicia criticilor formulate de reclamanta A.V.A.S. împotriva sentinţei instanţei de fond de respingere a acţiunii ca urmare a admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.
Întrucât obiectul cererii de chemare în judecată consta în solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor-interese moratorii datorate pentru achitarea cu întârziere a dividendelor aferente exerciţiului financiar al anului 1997, termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă la data de 16 aprilie 1998, conform hotărârii A.G.A. din 4 aprilie 1998, iar plăţile efectuate la 29 mai şi 5 iunie 1998, au întrerupt acest termen.
Prin urmare, cererea de chemare în judecată introdusă de reclamantă la 22 octombrie 2002 a fost formulată cu depăşirea termenului general de prescripţie, aspect corect reţinut şi de prima instanţă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A.V.A.S., criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În mod concret, recurenta invocă faptul că instanţele au interpretat greşit dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, conform cărora cursul prescripţiei se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie.
În aceste condiţii, plăţile parţiale făcute de către pârâtă la data de 29 mai 1998 şi respectiv 5 iunie 1998, au avut drept efect începerea unui nou termen general de prescripţie de 3 ani, care coroborat cu data introducerii cererii de chemare în judecată demonstrează faptul că aceasta a fost introdusă în termen.
Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, probelor administrate în cauză raportat la dispoziţiile art. 3 şi 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 şi art. 304 pct. 8, 9, art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea constată că acesta este neîntemeiat, respingându-l ca atare.
Astfel, recurenta interpretând greşit dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 formulează o critică nefondată cu privire la modul de interpretare şi aplicare a acestor prevederi de către instanţa de fond şi apel.
Din această perspectivă, în mod corect au reţinut instanţele că pentru pretenţiile formulate de reclamantă, termenul general de prescripţie a început să curgă la data de 16 aprilie 1998, a fost întrerupt, prin plăţile parţiale efectuate de pârâtă la data de 29 mai şi 5 iunie 1998, situaţie în care cererea de chemare în judecată introdusă la 22 octombrie 2002 a fost formulată cu depăşirea termenului general de prescripţie prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
De altfel, prin criticile formulate, recurenta evită să precizeze toate aceste date, tocmai pentru că din analiza lor ar fi reieşit cu claritate faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă după curgerea termenului de prescripţie de 3 ani.
În consecinţă, reţinând că hotărârile instanţei sunt legale, acestea vor fi menţinute ca atare, ca efect al respingerii recursului declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 142 din 17 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a comercială ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3426/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3026/2006. Comercial → |
|---|
