ICCJ. Decizia nr. 3018/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3018/2006
Dosar nr. 197/1/2006
Şedinţa publică din 18 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 11 februarie 2004, reclamanţii SC L. SA şi SC B. SA, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului – D.G.S. şi Oficiul Registrului Comerţului, au solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate realizarea de către reclamanta acţionară SC B. SA a investiţiilor prevăzute prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni cu plata în rate nr. 18 din 21 decembrie 2001 la SC L. SA, în valoare de 123.493 dolari S.U.A., constatarea existenţei acestor investiţii, constatarea valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni cu plata în rate nr. 18 din 21 decembrie 2001 şi faptul că acesta îşi produce efectele în continuare.
Prin sentinţa comercială nr. 2239 din 13 octombrie 2004, Tribunalul Bihor a admis acţiunea reclamantelor, a constatat realizarea şi existenţa investiţiilor realizate de reclamanta SC B. SA prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare acţiuni cu plata în rate nr. 18 din 21 decembrie 2001 la SC L. SA, în valoarea totală de 123.493 dolari S.U.A. echivalentul sumei de 4.132.293.483 ROL şi a constatat valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 18 din 21 decembrie 2001.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în considerente că până la data scadenţei reclamanta şi-a onorat obligaţiile asumate în sensul realizării volumului şi valorii investiţiilor asumate, iar înscrierea menţiunilor la Oficiul Registrului Comerţului şi publicarea în M. Of. are valoarea opozabilităţii acestora faţă de terţi şi nu între părţile contractante.
Prin Decizia nr. 132/ A/C din 22 noiembrie 2005, Curtea de Apel Oradea a respins excepţia nulităţii, invocată de intimatele SC L. SA şi SC B. SA.
A admis ca fondat apelul declarat de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, împotriva sentinţei mai sus menţionate, pe care a modificat-o în totalitate, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamante împotriva pârâţilor şi le-a obligat pe intimate la plata sumei de 840,5 RON cheltuieli de judecată în favoarea apelantului Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a confirmat hotărârea primei instanţe şi a mai reţinut că acţiunea vizând constatarea unei situaţii de fapt şi a valabilităţii unei convenţii fără a se solicita constatarea netemeiniciei vreunui motiv de nulitate ori reziliere a convenţiei nu poate forma obiectul unei acţiuni în constatare formulată în baza prevederilor art. 111 C. proc. civ., o asemenea cerere de chemare în judecată fiind inadmisibilă.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta SC L. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi pronunţare plus petita, prin invocarea dispoziţiilor 304 pct. 9 şi pct. 6 C. proc. civ. şi solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a deciziei atacate şi menţinerea sentinţei tribunalului.
În susţinerea recursului său, în temeiul pct. 9 art. 304 C. proc. civ., recurenta susţine astfel în esenţă că greşit instanţa de apel a respins excepţia caracterului abuziv al clauzei contractuale de la pct. 8 noiembrie 2 din contractul de privatizare pe motiv că această excepţie a fost invocată pentru prima oară în apel, iar pârâtul nu a formulat o cerere reconvenţională; tot greşit instanţa a reţinut aplicabilitatea în cauză a stipulaţiei înscrise în alineatul final al art. 8 noiembrie 2 din contract, al clauzei prevăzute la alin. (3) din acelaşi art. 8 noiembrie 2 şi a dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din Legea nr. 80/2002 pentru aprobarea OUG nr. 52/2001, deoarece nici una din condiţiile prevăzute de acest text legal nu este îndeplinită în speţa de faţă, atât timp cât toate ratele de preţ au fost plătite la scadenţă şi investiţia prevăzută în contract a fost realizată la termen de către reclamanta SC B. SA; în fine, întemeindu-se pe pct. 6 art. 304 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa s-a pronunţat plus petita, reţinând în finalul considerentelor deciziei atacate că petitul privind constatarea valabilităţii contractului este inadmisibil, atâta vreme cât nimeni nu a contestat valabilitatea contractului.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, în raport de critica formulată de recurentă, în temeiul pct. 9 art. 304 C. proc. civ., se constată următoarele:
Potrivit clauzelor prevăzute la art. 8 noiembrie 1 şi 8 noiembrie 2, astfel cum au fost stipulate de părţi în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 18 din 21 decembrie 2001, pentru ca investiţia în valoare totală de 164.990 dolari S.U.A., la efectuarea căreia s-a angajat cumpărătorul pe o perioadă de 2 ani să poată fi considerată îndeplinită se impunea ca acesta să transmită anual vânzătorului, într-o perioadă de maxim 30 de zile de la termenul prevăzut în anexa 5, lista documentelor de atestare a modului de îndeplinire a clauzei privind angajamentul investiţional al cumpărătorului, prevăzută în anexa 6 la contract.
În executarea acestei obligaţii, cumpărătorul a transmis vânzătorului un centralizator cu pretinsele investiţii efectuate, însoţit de facturi fără dovada achitării acestora şi un raport de evaluare întocmit de o firmă neagreată de vânzător.
Având în vedere documentele necesare menţionate în anexa 6 la contract, faţă de cele prezentate de cumpărător, vânzătorul a considerat că investiţiile nu au fost realizate cu atât mai mult cu cât şi în contract la pct. 8 noiembrie 2, s-a prevăzut că investiţia se consideră realizată la data înregistrării la Oficiul Registrului Comerţului a majorării capitalului social al societăţii, cu aportul subscris şi integral vărsat de cumpărător.
Sancţiunea pe care părţile au înţeles s-o aplice nerespectării clauzelor contractuale privind investiţiile angajate este prevăzut expres la pct. 8 noiembrie 2 alin. (3) din contract şi anume rezolvirea de drept a contractului, fără altă formalitate şi fără punerea în întârziere, precum şi la cap. 9 pct. 9.1 în care părţile au prevăzut un pact comisoriu, sancţiunea astfel instituită fiind în concordanţă cu dispoziţiile art. 2 alin. (4) din OUG nr. 52/2001, care prevăd aceeaşi sancţiune.
În consecinţă, critica fundamentată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va respinge ca neîntemeiată.
În ce priveşte critica formulată prin invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se constată că este, de asemenea, neîntemeiată, pentru că instanţa nu s-a pronunţat plus petita, ci a dat o soluţionare corectă cauzei, cu respectarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., stăruind în aflarea adevărului şi evocând fondul cauzei dedus judecăţii, în limitele investirii.
În ce priveşte excepţia nulităţii clauzei contractuale referitoare la aplicabilitatea pactului comisoriu în speţă, invocată de reclamantă, instanţa de apel a apreciat judicios că aceasta reprezintă de fapt o precizare de acţiune, cu încălcarea dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ., prin această excepţie reclamanta investind instanţa cu o cerere nouă, susţinerile formulate în această cerere prin care, de altfel, se tinde la anularea dispoziţiilor contractuale, fiind în dezacord cu solicitările din cererea introductivă.
În consecinţă, reţinându-se că reclamanta nu a formulat în recurs nici o critică de natură să conducă la desfiinţarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută ca legală şi se va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele SC L. SA ORADEA şi SC B. SA PLOIEŞTI, împotriva deciziei nr. 132/ A/C din 22 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3013/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1604/2006. Comercial → |
|---|
