ICCJ. Decizia nr. 3205/2006. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3205/2006
Dosar nr. 2788/1/2006
Şedinţa publică din 26 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Brăila, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa comercială nr. 8 februarie 2005, a admis acţiunea formulată de reclamanta R.A. A. Brăila cu sediul social în municipiul Brăila judeţul Brăila în contradictoriu cu pârâta SC F.D.F.E.E. E.M.N. SA Ploieşti, sucursala Brăila, cu sediul social în municipiul Brăila judeţul Brăila, în sensul că a constatat anulate penalităţile şi majorările de întârziere în sumă de 12.706.875.618 lei. De asemenea, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de pârâta SC D.F.E.E. E.M.N. SA, sucursala Brăila împotriva intervenientei SC C. SA Brăila.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că excepţia inadmisibilităţii acţiunii nu poate fi admisă, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., oricine are interes se poate adresa instanţei judecătoreşti pentru constatarea existenţei unui drept, în speţă dreptul de a beneficia de dispoziţiile OUG nr. 37/2004 privind anularea penalităţilor în condiţiile în care reclamanta a achitat integral contravaloarea facturilor reprezentând obligaţiile curente şi restante pentru consumul energiei electrice.
Nici excepţia lipsei competenţei instanţei de judecată de a dispune asupra anulării acestor penalităţi în condiţiile OUG nr. 37/2004 nu a putut fi primită deoarece între părţi există o situaţie litigioasă ca urmare a apariţiei actului normativ mai sus precizat, care reglementează măsurile de diminuare a arieratelor din economie.
Dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., invocate de pârâtă ca suport al prematurităţii acţiunii au fost considerate că nu sunt incidente în cauză.
Pe fondul cauzei s-a apreciat că anularea penalităţilor de întârziere au loc prin efectul legii. Analizând dispoziţiile art. 1 alin. 4 din OUG nr. 37/2004 conform cărora persoanele juridice care plătesc integral contravaloarea facturilor reprezentând obligaţii curente şi restanţe pentru consumul de energie electrică până la data de 30 iunie 2004 rezultă că şi reclamanta beneficiază de anularea penalităţilor şi majorărilor de întârziere.
Prin încheierea pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu din 7 martie 2002 a fost somată reclamanta, care la acel moment se numea R.A. A. să plătească pârâtei suma de 42.697.379.018 lei contravaloare energie, majorări şi penalităţi. La data de 29 martie 2002 se modifică denumirea din R.A. A. Brăila în R.A. A. Brăila. Prin protocolul nr. 8046 din 10 februarie 2003 ca urmare a divizării fostei R.A. A. între R.A. A. şi SC C. SA, aceasta din urmă a preluat elemente patrimoniale de activ cât şi de pasiv aferente activităţilor de producere, distribuţie şi furnizare a energiei termice şi apei calde menajere.
Tot ca urmare a încheierii acestui protocol o parte din sumele datorate de reclamantă pârâtei au fost preluate de SC C. SA, respectiv suma de 9.606.718.977 lei, iar debitul rămas în sumă de 12.706.875.618 lei urma să fie achitat de reclamantă întrucât din totalul sumei cuprinse în titlul executoriu, 42.697.379.018 lei achitase suma de 20.383.784.423 lei care reprezintă contravaloarea energiei electrice. De remarcat că această sumă fusese achitată anterior datei limită prevăzută de OUG nr. 37/2004.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie formulată faţă de intervenienta SC C. SA a fost respinsă, ca nefondată, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 57 C. proc. civ.
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, prin Decizia civilă nr. 131 din 16 noiembrie 2005, a admis apelul declarat de pârâta SC D.F.E.E. E.M.N. SA împotriva sentinţei comerciale nr. 11 din 8 februarie 2005 pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia comercială, a schimbat sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea principală ca fiind inadmisibilă faţă de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. De asemenea, pe cale de consecinţă a respins şi cererea de judecată a pârâtei SC C. SA formulată de pârâta-reclamantă SC D.F.E.E. E.M.N. SA Ploieşti, S.D.F.E.E. Brăila.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, analizând motivele de apel, a constatat că primul dintre ele are un efect dirimant, acţiunea principală trebuind a fi respinsă în principal pe inadmisibilitatea ei, raportat la dispoziţiile art. 111 C. proc. civ.
Potrivit art. 111 teza 2 C. proc. civ., cererea în constatare nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului, iar prin această prismă prima instanţă a ignorat condiţia cuprinsă în dispoziţia respectivă, considerând ca fiind suficientă dovedirea interesului. Pare mai mulat decât evident că reclamanta are interesul să nu execute obligaţia constatată printr-un titlu executoriu sau să solicite restituirea sumei plătite în contul acesteia, având în vedere posibilităţile oferite de emiterea OUG nr. 37/2004, dar aceasta în sine nu este suficient pentru a uza de calea procedurală a acţiunii în constatare.
Astfel, acţiunea în constatare este de strictă excepţie de la dreptul comun al acţiunilor în realizarea dreptului, partea trebuind să dovedească că nu are calea unei alte acţiuni în valorificarea dreptului său potenţial.
Făcând abstracţie de la dreptul fondului pretins şi apreciind de principiu, că exonerarea în tot sau în parte, de o anume obligaţie a unui subiect de drept este o posibilitate a legiuitorului, se putea observa că pretinsul debitor, iertat de datorie, are calea unei contestaţii la executare, dacă creditorul cere executarea obligaţiei iniţiale, iar dacă exonerarea a intervenit după plată, fostul debitor are deschisă calea unei acţiuni în restituire.
Soluţia dată acţiunii principale impune şi respingerea cererii pârâtei împotriva intervenientei forţate SC C. SA Brăila.
Împotriva deciziei civile nr. 131 din 16 noiembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, a promovat recurs reclamanta R.A. A. BRĂILA, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, sub aspectul că a fost aplicată greşit legea, prin aceea că reclamanta nu avea deschisă calea acţiunii în realizare, solicitând admiterea recursului, schimbarea în totalitate a deciziei atacate, în sensul admiterii acţiunii şi pe cale de consecinţă să se constate anulate penalităţile şi majorările de întârziere în sumă de 12.706.875.618 lei, invocând ca temei legal al cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, recursul declarat de reclamantă urmând a fi respins ca nefondat, pentru următoarele considerente.
Amplu argumentat şi bine motivat, instanţa de apel, printr-o completă şi integrală apreciere a probelor, a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părţi, determinate de solicitarea R.A. A. Brăila de a se constata anulate penalităţile şi majorările de întârziere în sumă de 12.706.875.618 lei conform OUG nr. 37/2004.
Este de necontestat că acţiunea în constatare are scop consacrarea judecătorească a existenţei dreptului reclamantului, acţiunea în constatare pozitivă, sau a inexistenţei dreptului pârâtului, acţiunea în constatare negativă, aşa cum o recunoaşte atât doctrina cât şi practica judiciară.
Potrivit celor reglementate în art. 111 C. proc. civ., pentru exercitarea acţiunii în constatare, este necesar a fi îndeplinite, cumulativ condiţiile: partea să nu poată cere realizarea dreptului, să fie justificat un interes şi prin acţiune să nu se urmărească constatarea existenţei sau inexistenţei unei stări de fapt.
Din cele expuse anterior, apare fără putere de tăgadă, că acţiunea în realizare primează totdeauna faţă de o eventuală acţiune în constatare. Conţinutul art. 111 C. proc. civ., determină principiul subsidiarităţii acţiunii în constatare, în raport cu acţiunea în realizare, cu toate consecinţele ce decurg din regimul juridic distinct al celor două acţiuni.
Din verificare întregii documentaţii existente la dosarul cauzei, rezultă fără echivoc că reclamanta îşi poate realiza drepturile solicitate, nu printr-o acţiune în constatare ci numai printr-o acţiune în realizare.
Raţiunile juridice expuse fac ca toate criticile formulate de recurenta R.A. A. BRĂILA să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge, ca nefondat, recursul, nefiind îndeplinite nici una din cerinţele art. 304 C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta R.A. A. BRĂILA împotriva deciziei civile nr. 131 din 16 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 26 octombrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 3207/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3203/2006. Comercial → |
---|