ICCJ. Decizia nr. 3268/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3268/2006
Dosar nou nr. 7472/1/2001
(dosar vechi nr. 8346/2001)
Şedinţa publică din 31 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 84 din 23 februarie 2001 pronunţată de Tribunalul Sălaj, secţia civilă, în dosarul nr. 1407/1998, s-a admis acţiunea reclamantei SC A.E.S.M. SRL împotriva pârâtei SC C. SA Zalău.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei echivalentul în lei a sumei de 14.025 mărci germane la cursul valutar al B.N.R. la data plăţii, precum şi la penalităţi de întârziere de 0,18 % pe zi, începând cu data de 12 octombrie 1996 până la data de 10 noiembrie 1996 şi de 1 % pe zi de întârziere începând cu data de 11 noiembrie 1996 până la efectuarea plăţii.
S-a admis cererea de chemare în garanţie a pârâtei SC C. SA Zalău şi s-a dispus obligarea chematului în garanţie C.H. să plătească reclamantei, penalităţile de întârziere de 0,18 % pe zi, începând cu 12 octombrie 1996, până la 10 noiembrie 1996 şi de 1 % pe zi de întârziere, începând cu 11 noiembrie 1996 până la 30 iunie 1998.
Prin aceeaşi sentinţă s-a respins, ca nefondată, cererea de chemare în garanţie formulată de C.H. împotriva numiţilor N.C., B.L. şi M.V.
S-a luat act de renunţarea la judecată faţă de chemaţii în garanţie R.D., M.I. şi S.I.
S-a menţinut sechestrul asigurător aplicat prin încheierea din 26 iulie 2000 a Tribunalului Sălaj.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că C.H. în calitate de administrator al societăţii pârâte a încheiat cu reclamanta un contract prin care, pârâta se obliga să livreze 15 to. suc de mere concentrat, iar în caz contrar să suporte penalităţi de întârziere de 0,18 % pe zi pentru primele 30 zile de întârziere şi de 1 % pe zi până la îndeplinirea obligaţiei.
Contractul nu a fost adus la cunoştinţa comisiei de administraţie şi nu a fost înregistrat în registrele de evidenţă a operaţiunilor comerciale, fiind ţinut închis, în seif, numai de chematul în garanţie.
S-a reţinut că, în realitate, contractul nu s-a derulat, urmărindu-se de fapt ca societatea pârâtă să fie ajutată financiar, primind şi folosind suma de 30.000.000 lei de la reclamantă, echivalentul sumei de 14.025 mărci germane.
De asemenea, s-a reţinut culpa exclusivă a chematului în garanţie şi că pârâta nu a efectuat contraprestaţii astfel că în baza art. 992 C. civ. şi urm. trebuia să plătească suma de 14.025 mărci germane la cursul valutar la data plăţii plus penalităţile de întârziere prevăzute în contract.
Apelul declarat de pârâta SC C. SA Zalău a fost admis în parte de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 720 din 20 iunie 2001 pronunţată în dosarul nr. 3422/2001.
Prin aceeaşi decizie sentinţa a fost modificată în parte în sensul că s-a dispus obligarea chematului în garanţie la plata penalităţilor de întârziere de 0,18 % pe zi de întârziere începând cu 12 octombrie 1996 şi până la 10 noiembrie 1996 şi în continuare câte 1 % pe zi de întârziere, începând cu 11 noiembrie 1996 până la 30 iunie 1998.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că este incontestabil că, între cele două societăţi a existat un contract pentru livrarea unei cantităţi de suc de mere, în baza căruia pârâta a încasat cu titlu de avans suma de 30.000.000 lei, care la data plăţii echivala cu suma de 14.025 mărci germane.
Contractul nu a fost desfiinţat, iar apelanta a recunoscut obligaţia de restituire a avansului astfel că instanţa fondului a dispus, în mod legal obligarea pârâtei la restituirea avansului.
Cu privire la penalităţi s-a reţinut că plata acestora este o obligaţie contractuală asumată prin art. 4 şi exprimă voinţa părţilor contractante, neexistând temei legal pentru a fi înlăturată.
S-a constatat că apelul este fondat numai sub aspectul obligării la plata penalităţilor atât a pârâtei cât şi a chematului în garanţie.
Cum pârâta a fost obligată la penalităţi, acestea trebuia recuperate de la chematul în garanţie care a semnat contractul deşi ştia că societatea se află în imposibilitate de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale în termenul de 7 zile stabilit prin contract.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta SC C. SA Zalău care a invocat ca motive de recurs pe cele prevăzute de art. 304 pct. 6,7,8 şi 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora a arătat următoarele:
1. În mod greşit s-a reţinut de către instanţă că, în cauză contractul încheiat la 1 octombrie 1996 este un contract de livrare când, în realitate este vorba de un ajutor financiar dovadă, fiind chiar menţiunea înscrisă în ordinul de plată nr. 562/3 octombrie 1996 că plata reprezintă „avans material".
Se arată că această situaţie a fost recunoscută chiar de către administratorii celor două societăţi.
Fiind vorba de o rambursare a unei sume de bani, recurenta consideră că nu ne aflăm în faţa unui contract de livrare produse, ci a unui ajutor financiar, situaţie în care s-ar datora cel mult dobânda legală, la nivelul taxei de scont a B.N.R.
2. Nefiind vorba de un contract de livrare, şi de un ajutor financiar, instanţele trebuiau să aibă în vedere că activitatea financiară este permisă doar agenţilor economici specializaţi şi autorizaţi expres şi nu să consfiinţească pe cale judecătorească, o ilegalitate.
3. Instanţa de apel a acordat reactualizarea creanţei, din oficiu, fără ca aceasta să fi fost solicitată de reclamantă, pronunţând o decizie potrivnică legii.
4. Decizia nu cuprinde motivele pentru care s-a menţinut ca temeinică şi legală sentinţa.
5. Recurenta consideră că i-a fost încălcat dreptul la apărare atunci când, la primul termen din apel, i s-a respins cererea de amânare.
Examinând Decizia atacată, Înalta Curte constată că recursul este fondat însă, nu pentru motivele invocate de recurentă, ci pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Prinîncheierea de şedinţă din data de 4 martie 2003, avându-se în vedere că prin sentinţa nr. 121 din 5 februarie 2003 a Tribunalului Sălaj s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii pârâte, instanţa a suspendat judecarea recursului în temeiul dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 64/1995.
La data de 24 octombrie 2005, reclamanta SC A.E.S.M. SRL a comunicat instanţei că, în perioada 2001 – 2005 societatea pârâtă s-a aflat sub incidenţa Legii nr. 64/1995 şi că toate diferenţele au fost rezolvate în cadrul procedurii de reorganizare.
De asemenea, chematul în garanţie C.H. a făcut cunoscut faptul că pârâta a parcurs procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 aceasta fiind închisă prin achitarea tuturor datoriilor cuprinse în tabelul creditorilor.
Acesta a mai arătat că, în anul 2003 între cele două societăţi s-a perfectat un protocol prin semnarea căruia s-au eliminat toate pretenţiile materiale pe care le-au avut una faţă de cealaltă, depunându-de la dosar protocolul din 7 decembrie 2003.
Faţă de această situaţie, Înalta Curte a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru soluţionarea recursului.
Prin protocolul depus la dosar şi în care figurează ca părţi cele două societăţi s-a menţionat în preambul că, acesta a fost încheiat în scopul de a soluţiona pe cale amiabilă toate diferenţele, astfel încât să fie stinse toate obligaţiile aflate pe rol. Se mai arată că semnarea protocolului elimină, prin acordul părţilor, toate pretenţiile materiale pe care SC A.E.S.M. SRL le are una faţă de cealaltă, acestea obligându-se ca după semnarea lui să nu emită pretenţii de orice fel.
La pct. 2 din protocol, se menţionează că obiectul acestuia constă, în stingerea tuturor obligaţiilor pe care SC C. SA le are faţă de SC A.E.S.M. SRL în sensul că reclamanta se obliga „să renunţe definitiv şi irevocabil la toate pretenţiile materiale pe care le are faţă de debitoarea SC C. SA, rezultate din contracte, documente contabile sau orice înscris care a fost întocmit până la data semnării prezentului contract, precum şi la pretenţiile rezultate din titluri executorii de orice fel (inclusiv sentinţa nr. 84 din 23 februarie 2001 pronunţată de Tribunalul Sălaj şi prezentată în cadrul dosarului nr. 1024/2001, pe rol la aceeaşi instanţă sau orice altă hotărâre (pct. 2.1.1.1 din protocol).
În continuare, la pct. 2.1.2 SC C. SA Zalău se obligă să achite către SC A.E.S.M. SRL suma de 450.000.000 lei, reprezentând restul pretenţiilor, prin virament bancar până la 31 decembrie 2003.
Având în vedere această situaţie, faptul că protocolul depus nu a fost contestat de părţi, precum şi cele arătate în actul depus la dosar, în sensul că toate diferendele au fost rezolvate în cadrul procedurii de reorganizare judiciară, Înalta Curte va admite recursul ca fondat în temeiul art. 312 C. proc. civ. şi va modifica Decizia în sensul că va admite în tot apelul pârâtei împotriva sentinţei nr. 84 din 23 februarie 2001 a Tribunalului Sălaj pe care o va schimba în parte.
Se va respinge acţiunea reclamantei ca rămasă fără obiect şi se va respinge cererea de chemare în garanţie a lui C.H. şi se va ridica sechestrul asigurător instituit prin încheierea din 26 iulie 2000 a Tribunalului Sălaj. De asemenea, se vor menţine dispoziţiile sentinţei cu privire la respingerea cererilor de chemare în garanţie a lui N.C., B.L. şi M.V. şi cu privire la cererea de renunţare faţă de chemaţii în garanţie R.D.N., M.I. şi S.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC C. SA Zalău împotriva deciziei 720 din 20 iunie 2001 a Curţii de Apel Cluj secţia comercială şi de contencios administrativ, modifică Decizia recurată în sensul că admite în tot apelul declarat de pârâta SC C. SA Zalău împotriva sentinţei nr. 84 din 23 februarie 2001 a Tribunalului Sălaj pe care o schimbă în parte în sensul că:
Respinge acţiunea ca rămasă fără obiect.
Respinge cererea de chemare în garanţie a lui C.H.
Ridică sechestrul asigurător instituit prin încheierea din 26 iulie 2000 a Tribunalului Sălaj.
Menţine dispoziţiile sentinţei cu privire la respingerea cererilor de chemare în garanţie împotriva lui N.C., B.L. şi M.V. şi cu privire la cererea de renunţare faţă de chemaţii în garanţie R.D.N., M.I. şi S.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3725/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3207/2006. Comercial → |
|---|
