ICCJ. Decizia nr. 3279/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3279/2006
Dosar nou nr. 8674/1/2006
Şedinţa publică din 31 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiune, reclamanta SC M.T. SRL Bucureşti a solicitat ca pârâtele C.N.P.R. SA şi Sucursala D.R.P. Ploieşti să fie obligate să-i vândă spaţiul situat în Ploieşti; să se constate că pârâtele au fost puse în întârziere de drept; să fie obligate în subsidiar la plata a câte 30.000.000 lei /zi de întârziere până la îndeplinirea obligaţiei de vânzare cumpărare a spaţiului în litigiu.
Prin sentinţa nr. 509 din 11 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 1992/2005, acţiunea reclamantei a fost admisă, dispunându-se obligarea pârâtei C.N.P.R. SA să vândă reclamantei Spaţiul situat în Municipiul Ploieşti, B în suprafaţă de 111 m.p.
Prin aceeaşi sentinţă sa admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei C.N.P.R., Sucursala D.R.P. Ploieşti şi s-a respins acţiunea formulată de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamanta îndeplineşte cerinţele legale pentru a beneficia de dispoziţiile Legii nr. 346/2004, fiind încadrată în categoria de întreprinderi mici şi mijlocii astfel cum sunt definite prin dispoziţiile art. 3 din lege.
Că bunul (spaţiul) are caracterul de activ disponibil în sensul legii, existând un contract de închiriere cu privire la acesta, nefiind utilizat o perioadă mai mare de 3 luni.
A fost înlăturată apărarea pârâtei în sensul căreia spaţiul în litigiu nu a fost inclus în categoria bunurilor disponibile întrucât pe de o parte, pârâta nu a prezentat o listă a activelor disponibile iar pe de altă parte, din probe a rezultat o altă situaţie a activului.
Cu privire la al doilea capăt al acţiunii s-a constatat că este neîntemeiat, neputându-se reţine ca avans al vânzării valoarea chiriei achitată cu începere de la 16 noiembrie 2006, cât timp nu au fost determinate elementele contractului.
De asemenea, s-a reţinut că pentru nerespectarea obligaţiilor stabilite în sarcina pârâtei, reclamanta poată să pretindă daune interese cu aplicarea regulilor dreptului comun privitoare la răspunderea civilă, fiind necesară evaluare prejudiciului efectiv cauzat prin această neexecutare.
Faţă de această situaţie, având în vedere şi dispoziţiile art. 5803 C. proc. civ., instanţa a respins capătul al treilea al cererii.
Apelul formulat de C.N.P.R. împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 73 din 16 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. 1443/2006.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa apelului a reţinut că la 13 ianuarie 2004, între părţi s-a încheiat un contract de închiriere având ca obiect spaţiul în litigiu, pentru o perioadă de 6 luni, perioadă ce a fost prelungită succesiv până la 1 mai 2005.
Că, la apariţia Legii nr. 346/2004, reclamanta a formulat în termen cerere pentru încheierea unui contract de vânzare – cumpărare, iar la 14 septembrie 2004 a fost informată că spaţiul nu este disponibil potrivit legii. Ulterior a formulat o altă cerere la care a anexat acte ce dovedeau calitatea sa de întreprindere mică sau mijlocie la care nu a primit nici un răspuns.
S-a mai reţinut că, potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 346/2004, pârâta avea obligaţia ca în termen de 90 de zile de la data depunerii cererilor să încheie contractul de vânzare cumpărare şi că, reclamanta îndeplineşte cerinţele legale pentru a beneficia de dispoziţiile legii menţionate, fiind încadrată în categoria de întreprinderi mici şi mijlocii astfel cum sunt definite de dispoziţiile art. 3 din aceeaşi lege.
Instanţa de apel a înlăturat apărarea pârâtei în sensul căreia spaţiul în litigiu nu ar fi fost inclus în categoria activelor disponibile întrucât, aceasta nu a prezentat o asemenea listă deşi avea obligaţia întocmirii ei, iar situaţia de activ disponibil a rezultat din probe.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta C.N.P.R. SA pe care l-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în argumentare, arătând următoarele:
- Decizia atacată nu respectă prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fiind motivată superficial şi nu cuprinde răspunsurile la criticile din apel.
- în considerentele deciziei nu se motivează în nici un fel calificarea imobilului ca activ disponibil.
- în mod greşit, instanţa de apel a considerat că în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 346/2004 şi că simpla închiriere a unui activ al său duce de drept la dobândirea caracterului de activ disponibil al acestuia.
- incorect s-a stabilit că lipsa de folosinţă directă asupra spaţiului califică, de drept, activul patrimonial ca fiind disponibil.
- s-au aplicat greşit dispoziţiile art. 13 alin. (2) lit. a) din lege în sensul cărora, activul devine disponibil doar în cazul lipsei de folosinţă totală, prin desesizarea voluntară a proprietarului pe o perioadă egală sau mai mare de 3 luni.
Recursul este nefondat.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor ce vizează motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate întrucât, în considerentele deciziei atacate se arată motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, iar motivarea este clară, prescrisă şi necontradictorie.
Faptul că recurenta nu este mulţumită de argumentele instanţei aduse în sprijinul soluţiei pronunţate nu poate duce la concluzia că nu s-au respectat dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi primită pentru că, pe de o parte în considerentele deciziei se arată în mod corect că, reclamanta îndeplineşte cerinţele legale pentru a beneficia de dispoziţiile Legii nr. 346/2004, făcând parte din categoria întreprinderilor mici şi mijlocii aşa cum, acestea sunt definite de lege.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004, aceste întreprinderi au acces la activele disponibile ale regiilor autonome, societăţilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, active disponibile utilizate de I.M.M. în baza unui contract de închiriere, de locaţia de gestiune, ori de asociere în participaţiune încheiat cu entităţile menţionate anterior, urmând a fi vândute la solicitarea locatarului sau asociatului, la preţul negociat, stabilit în baza raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părţi, după deducerea investiţiilor efectuate de către locatar sau asociat.
Cu privire la calificarea activului ca bun disponibil, în mod corect s-a reţinut că acesta nu este folosit de pârâtă, fiind închiriat reclamantei şi că pârâta nu poate proba neincluderea spaţiului în litigiu în categoria celor disponibile întrucât nu a prezentat o asemenea listă deşi, potrivit legii, obligaţia întocmirii unei asemenea liste îi revenea.
În baza considerentelor expuse, Înalta Curte constată că Decizia atacată este legală şi temeinică, urmând a o menţine prin respingerea recursului ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.P.R. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 73 din 16 martie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3285/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3269/2006. Comercial → |
|---|
