ICCJ. Decizia nr. 3356/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3356/2006
Dosar nou nr. 14876/1/2005
(dosar vechi nr. 3625/2005)
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 119 bis din 24 februarie 2005, a respins, ca nefondată, cererea pârâtei D.S. Suceava de introducere în cauză a A. Sucevei şi Rădăuţilor.
A admis în parte acţiunea reclamantei SC S. SRL Vama, jud. Suceava.
A respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere referitor la executarea în natură a obligaţiei contractuale.
A obligat pârâta D.S. Suceava să plătească reclamantei suma de 4.042.641.000 lei cu titlu de daune şi la 68.571.410 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut culpa contractuală a pârâtei pentru neîndeplinirea obligaţiei de predare spre exploatare a unui volum de masă lemnoasă de 7.009 m3, producându-i reclamantei o pagubă estimată la 4.042.641.000 lei.
A înlăturat apărarea pârâtei privind cazul de forţă majoră constând în retrocedarea unor parcele de pădure foştilor proprietari în baza Legii nr. 1/2000, întrucât la data încheierii contractelor în cauză cu reclamanta, situaţia predării acestora către foştii proprietari era definitivată de comisiile comunale şi că O.S. Vama avea delegat permanent în aceste comisii.
A respins cererea pârâtei de introducere în cauză a A. Sucevei şi Rădăuţilor întrucât terenul forestier prevăzut de OUG nr. 100/2004 nu i-a fost predat acestei instituţii de Direcţia Silvică Suceava.
Prin Decizia civilă nr. 60 din 6 iulie 2005, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, apelul declarat de D.S. Suceava împotriva hotărârii instanţei de fond.
Împotriva menţionatei decizii, pârâta R.N.P. – R. – D.S. Suceava a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 5, 6, 7 şi 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea deciziei, cu consecinţa admiterii apelului său, iar în fond respingerea acţiunii reclamantei.
În criticile formulate, recurenta pârâtă a susţinut în esenţă următoarele:
- greşit instanţa de apel i-a respins cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare şi a pronunţării, pentru a depune note scrise, în raport de dispoziţiile art. 156, 114 şi 118 C. proc. civ., fiindu-i încălcat dreptul la apărare.
- instanţa nu s-a pronunţat asupra motivului de apel invocat de unitatea sa privitor la încălcarea de instanţa de fond a dispoziţiilor art. 204 alin. (3) C. proc. civ., respectiv la recuzarea expertului desemnat;
- în mod eronat a fost obligată societatea sa la plata profitului nerealizat şi nu la daune, în condiţiile în care instanţa a reţinut culpa sa contractuală, ignorând dispoziţiile art. 1079 şi 1081 C. civ. şi faptul că pe timpul derulării contractului o parte din terenurile administrate s-au predat foştilor proprietari conform Legii nr. 1/2000, care a făcut imposibilă executarea în natură a obligaţiilor contractuale şi care constituie, în realitate, un caz de forţă majoră;
- greşit s-a reţinut că pârâta a fost păgubită, în condiţiile în care aceasta a exploatat în continuare partizile retrocedate foştilor proprietari cu care a încheiat alte contracte;
- cu privire la expertiză, greşit a reţinut instanţa de apel că nu a cerut o nouă expertiză, când în realitate a contestat expertiza în totalitate (expertul, pronunţarea acestuia pe probleme ce-i exced specialitatea, modalitatea de calcul a profitului, etc.).
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a se respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D.S. Suceava pentru următoarele considerente.
Critica recurentei pârâte prin care susţine că greşit instanţa de apel i-a respins cererea de amânare a cauzei, pentru lipsă de apărare, şi a pronunţării, cu consecinţa încălcării dreptului său la apărare nu poate fi reţinută, avându-se în vedere că la termenul din 6 iulie 2005 când a fost soluţionat apelul, la dosar nu există nici o cerere din partea acesteia pentru lipsă de apărare, ci pentru a lua cunoştinţă şi a răspunde la întâmpinare, cerere care în mod corect i-a fost respinsă ca nefondată în raport de data depunerii întâmpinării, 29 iunie 2005.
Nu poate fi reţinută nici critica formulată de recurentă prin care susţine că instanţa nu s-a pronunţat asupra motivului de apel invocat de societatea sa privitor la încălcarea de instanţa de fond a dispoziţiilor art. 204 alin. (3) C. proc. civ., referitoare la recuzarea expertului desemnat să efectueze expertiza, în condiţiile în care în considerentele deciziei se menţionează expres faptul că în cererea sa pârâta nu a indicat nici unul din motivele de recuzare prevăzute de art. 27 C. proc. civ. şi că aceasta a fost formulată tardiv în raport de data numirii expertului şi a formulării cererii de recuzare, încălcându-se dispoziţiile art. 204 alin. (2) C. proc. civ., deci fiind făcută cu depăşirea termenului legal de 5 zile.
Este adevărat că raportul de expertiză este un act de procedură şi ca atare trebuie făcut în condiţiile prescrise de lege sub sancţiunea nulităţii, ori în cauză nu s-a făcut dovada încălcării acestora.
Susţinerea recurentei pârâte, în sensul că greşit a fost obligată societatea sa la plata profitului nerealizat şi nu la daune pentru executarea necorespunzătoare a obligaţiei sale contractuale este neîntemeiată, dat fiind că potrivit clauzei penale inserate de părţi în contract s-a urmărit determinarea anticipată a prejudiciului suferit de creditor, iar prin acţiunea formulată reclamanta a cerut executarea în natură a obligaţiei din contractele încheiate, respectiv predarea cantităţii de 9301 m.c. masă lemnoasă nepusă la dispoziţie de pârâtă şi la plata daunelor, reprezentând profitul nerealizat.
Or, faţă de împrejurarea că obligaţiile contractuale nu mai pot fi executate în natură, corect instanţele au obligat pârâta la plata daunelor interese la valoarea estimată de expertul tehnic.
Neîntemeiat apare şi motivul de recurs privind invocarea forţei majore în situaţia nepredării celor 7009 m.c. de masă lemnoasă, cu referire la efectele Legii nr. 1/2003, având în vedere că acţiunea de retrocedare a pădurilor nu a fost un eveniment imprevizibil şi imposibil de înlăturat, cu atât mai mult cu cât în contractele încheiate, părţile au enumerat de comun acord şi în considerarea prevederilor codului civil, cazurile de forţă majoră, ori situaţia de fapt invocată de pârâtă nu constituie un caz de forţă majoră.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentei pârâte că reclamanta SC S. nu a fost păgubită, întrucât aceasta a continuat să exploateze partizile retrocedate foştilor proprietari, în mod judicios instanţa de apel a reţinut că aceste aspecte exced cauzei, dat fiind că obligaţiile părţilor din contractele ce sunt analizate în prezentul recurs, nu au legătură cu pârâta.
Cu privire la faptul că recurenta pârâtă ar fi cerut o nouă expertiză, este de reţinut că nemulţumirile acesteia faţă de concluziile raportului de expertiză s-au concretizat în obiecţiunile depuse la dosarul de fond, la care expertul desemnat a şi răspuns şi că nu există în concret nici o cerere scrisă în acest sens.
Faţă de această situaţie, cum hotărârea instanţei de apel este temeinică şi legală, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta R.N.P. – R. – D.S. Suceava împotriva deciziei nr. 60 din 6 iulie 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3364/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3350/2006. Comercial → |
|---|
