ICCJ. Decizia nr. 3312/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3312/2006
Dosar nr. 35963/2/2005
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 5704/2005 A.V.A.S. Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu SC A.M.S. SRL reprezentată prin lichidator judiciar S.I., B.F.M. şi B.R.D. în calitate de terţ poprit, suspendarea tuturor actelor de executare silită efectuate de B.F.M., admiterea contestaţiei la executare şi desfiinţarea actelor de executare efectuate de executorul judecătoresc.
În motivarea cererii s-a arătat că intimata SC A.M.S. SRL nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 46 din OUG nr. 51/1998 şi că potrivit art. 49 din OUG nr. 51/1998 termenul de prescripţie a acţiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acţiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt.
Pe fondul cauzei s-a solicitat admiterea contestaţiei întrucât poprirea a fost înfiinţată cu nesocotirea dispoziţiilor imperative ale legii care exceptează resursele financiare ale autorităţii de la urmărirea silită de drept comun.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 87 din 30 mai 2006, a respins contestaţia la executare formulată de debitoarea A.V.A.S. Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că nu este întemeiată excepţia prematurităţii acţiunii, doarece intimata a solicitat punerea în executare a unor titluri reprezentate de hotărâri judecătoreşti şi că cererea de executare silită nu este prescrisă, titlulurile executorii fiind încheierea din 18 octombrie 2002 şi din 1 martie 2005 iar cererea a fost înregistrată la 11 octombrie 2005, deci în termenul general de prescripţie de 3 ani.
S-a mai reţinut că executarea hotărârilor judecătoreşti este garantată de art. 6 al C.E.D.O.
Cu petiţia înregistrată la data de 26 iulie 2006 debitoarea A.V.A.S. Bucureşti a declarat recurs împotriva sentinţei anterior menţionată, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate şi în urma rejudecării, admiterea contestaţiei la executare şi dispunerea desfiinţării actelor de executare.
Prin motivele de recurs invocate, debitoarea atată că este incident în cauză art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
În fapt, arată recurenta, prin înştiinţarea din 1 noiembrie 2005 primită la 4 noiembrie 2005, document emis de Biroul Executorului Judecătoresc B.F.M. a fost încunoştiinţată că s-a emis o adresă de înfiinţare a popririi pentru suma de 14.739,75 RON potrivit încheierilor din 18 octombrie 2002 şi din 1 martie 2005, pronunţate de Tribunalul Comercial Argeş în dosarul nr. 1768/C/2000.
Recurenta consideră că dreptul creditoarei de a cere executarea silită este afectat de prescripţie extinctivă întrucât în cauză operează dispoziţiile art. 49 din OUG nr. 51/1998 republicată aprobată prin Legea nr. 409/2001 modificată prin OUG nr. 23/2004, Legea nr. 360/2004 şi OUG nr. 43/2005.
Potrivit acestui text de lege termenul de prescripţie a acţiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acţiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt. Termenul prevăzut la alin. (1) pentru acte sau fapte anterioare legii de aprobare a prezenteu ordonanţe de urgenţă, curge de la data intrării în vigoare a acesteia.
Recurenta printr-un al doilea motiv de recurs, invocă incidenţa pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau greşita aplicare a legii, în sensul că instanţa face o greşită interpretare şi aplicare a legii când susţine că „nu s-a înplinit termenul de prescripţie de 3 ani" omiţând să explice de ce consideră că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile legii speciale OUG nr. 51/1998 aprobate prin Legea nr. 409/2001 dispoziţii derogatorii de la dreptul comun – Decretul nr. 167/1958.
Mai arată recurenta că pe fondul cauzei instanţa a interpretat greşit legea când a făcut interpretarea dispoziţiilor OG nr. 22/2002.
Recurenta arată că art. 3 din OG nr. 22/2002 prevede, în procesul executării silite a sumelor datorate de către instituţiile publice în baza unor titluri executorii, trezoreria statului poate efectua numai operaţiuni privind plăţi dispuse de ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare şi a destinaţiilor aprobate potrivit legii. Interpretarea art. 1 - 3 din OG nr. 22/2002 trebuie să se facă din prisma art. 25 alin. (3) din OUG nr. 51/1998 în sensul că aceeaşi regulă se aplică şi conturilor bancare deschise de A.V.A.S. la băncile comerciale în condiţiile alineatului precedent ale articolului invocat.
Incidenţa acestor texte de lege arată recurenta, face imposibilă aplicarea măsurilor de executare silită prin poprirea conturilor A.V.A.S., deoarece executarea obligaţiilor de plată se realizează din sumele aprobate prin bugetul instituţiei şi nu din sumele disponibile în cont. De altfel, în temeiul alin. (2) al art. 25 din OUG nr. 51/1998 A.V.A.S. nu poate face plăţi din conturile deschise la băncile comerciale, aceste conturi fiind deschise doar încasării sumelor datorate la bugetul public pentru stingerea datoriei publice interne.
Recursul declarat de debitoare nu este fondat şi va fi respins pentru următoarele considerente.
Primul motiv de recurs invocat nu este incident în cauză, instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi nu a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestui act.
Astfel, adresa de înfiinţare a popririi a fost emisă în conformitate cu dispoziţiile titlului executoriu, încheierea din 18 octombrie 2002 şi încheierea din 1 martie 2005 pronunţate de Tribunalul Comercial Argeş şi executarea silită a fost încuviinţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti prin încheierea pronunţată în Camera de consiliu de la 14 octombrie 2005, cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 372 şi următoarele cât şi art. 452 şi următoarele C. proc. civ.
Afirmaţia recurentei că dreptul creditoarei de a cere executarea silită este afectat de prescripţia extinctivă, nu poate fi primită, deoarece recurenta confundă dreptul la acţiune prevăzut de art. 49 din Legea nr. 409/2001 cu dreptul de a cere executarea silită.
Având în vedere că cererea de încuviinţare a executării silite a fost înregistrată la 11 octombrie 2005 iar titlurile executorii sunt încheierea din 18 octombrie 2002 şi încheierea din 1 martie 2005, rezultă că executarea silită nu este prescrisă, cererea fiind introdusă înlăuntrul termenului general de prescripţie de 3 ani.
Nu este întemeiat nici cel d-al doilea motiv de recurs invocat de recurentă care se referă la greşita interpretare a dispoziţiilor OG nr. 22/2002 întrucât lipsa fondurilor nu este motiv justificat pentru întârziere şi jurisprudenţa C.E.D.O. este obligatorie pentru instanţele româneşti.
În concluzie, hotărârea recurată este legală, situaţie în care recursul debitoarei va fi respins, ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de debitoarea A.V.A.S. Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 87 din 30 mai 2006 a Curţii de ApelBucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3313/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3310/2006. Comercial → |
|---|
