ICCJ. Decizia nr. 3310/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3310/2006
Dosar nr. 20398/2/2005
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2006
Deliberând asupra recursului de faţă,
Reclamanta SC H.D. SRL a solicitat să se constate, în contradictoriu cu pârâtele SC E.O. SA, sucursala Alexandria şi A.V.A.S., că nu a avut loc rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice nr. 273R/1581 din 18 februarie 2004 şi că nu există dreptul de creanţă al pârâtelor pentru suma de 123.037.792 lei reprezentând despăgubiri pentru consum fraudulos de energie electrică potrivit procesului-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. 02509, a procesului-verbal de analiză a abaterilor nr. 0002006 din 25 februarie 2004 şi anularea facturii nr. 5367906 din 26 februarie 2004.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta SC E.O. SA, sucursala Alexandria contractul nr. 273R/1581 din 18 februarie 2004 iar la 23 februarie 2004 angajaţii pârâtei au întocmit nota de constatare nr. 0002913 menţionând că au fost găsite cordoane de scurtcircuitare a reductorilor de curent electric şi la 25 februarie 2004 s-a întocmit proces-verbal de analiză a abaterilor nr. 0002006 care cuprinde menţiunea că se reziliază contractul de furnizare a energiei electrice.
Reclamanta susţine că doar SC E.O. SA putea să hotărască valabil rezilierea contractului şi că pârâta nu a dovedit furtul de energie electrică deoarece nota de constatare nr. 0002913 din 23 februarie 2003 nu a fost semnată de vreun martor.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor se arată că suma de 123.037.792 lei nu a fost corect stabilit deoarece racordarea la energie electrică s-a făcut la 18 februarie 2004 neputându-se calcula despăgubiri din august 2003 când în imobil şi-a desfăşurat activitatea A.F. D.T., care a achitat la rândul său energia electrică furnizată.
S-a cerut judecarea în contradictoriu şi cu A.V.A.S. deoarece acesta s-a subrogat în drepturile pârâtei.
Tribunalul Teleorman, prin sentinţa civilă nr. 49 din 28 martie 2005, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S., a respins, ca nefondată, excepţia privind inadmisibilitatea cererii de constatare că nu a avut loc rezilierea contractului nr. 273/1581 din 18 februarie 2004.
A fost respins, ca nefondat, capătul de cerere privind faptul că nu a fost reziliat contractul iar capătul de cerere privind inexistenţa dreptului de creanţă al pârâtei pentru suma de 123.037.792 lei a fost respins pentru autoritate de lucru judecat. Cererea de anulare a facturii nr. 5367906 din 26 februarie 2004 emisă de pârâtă a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de furnizare a energiei electrice nr. 273/1581 din 18 februarie 2004 şi prin nota de constatare nr. 0002913 din 23 februarie 2004 s-a consemnat energia consumată şi neînregistrată prin scurtcircuitarea reductorilor de curent electric; valoarea despăgubirilor fiind de 123.057.792 lei potrivit procesului-verbal nr. 002509 din 29 februarie 2004; prin acest act s-a dispus şi rezilierea contractului şi el a rămas valabil ca urmare a respingerii contestaţiei formulate de reclamantă prin sentinţa civilă nr. 636 din 29 iunie 2004, existând astfel autoritate de lucru judecat.
În apelul reclamantei, Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 56 din 3 februarie 2006, a admis acest apel şi s-a admis, în parte, acţiunea reclamantei, în sensul că nu a avut loc rezilierea legală a contractului de furnizare a energiei electrice. Au fost menţinute celelalte dispoziţii.
Instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 42 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 rezilierea nu se poate dispune decât de instanţă.
În ceea ce priveşte creanţa s-a apreciat că aceasta a fost stabilită irevocabil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se reţine că potrivit art. 42 alin. (4) din Legea nr. 318/2003, rezilierea se poate face în caz de consum fraudulos iar art. 33 pct. 1 lit. e) din contract prevede că rezilierea contractului din iniţiative furnizorului se poate face şi în alte condiţii decât cele prevăzute de reglementarea în vigoare. Se consideră că art. 42 alin. (4) este un pact comisoriu de gradul II.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Art. 42 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 stabileşte că se poate face rezilierea contractului în caz de consum fraudulos din iniţiativa furnizorului dar textul nu prevede un pact comisoriu de gradul III sau IV care ar însemna posibilitatea rezilierii de drept.
Instanţa de apel a interpretat corect textul invocat de recurentă stabilind că în lipsa unei hotărâri judecătoreşti care să fi soluţionat cererea şi să fi dispus rezilierea, contractul dintre părţi rămâne valabil.
În ceea ce priveşte interpretarea art. 33 pct. 1 lit. e) din contract care stabileşte că rezilierea contractului se poate face şi în alte condiţii prevăzute de reglementările în vigoare, acest text nu reprezintă nici el un pact comisoriu care să permită rezilierea de drept a contractului fiind necesară dispunerea rezilierii de către instanţa de judecată.
Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs urmează a fi respins ca nefondat recursul pârâtei.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta la plata sumei de 500 lei noi cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă reprezentând onorariu de avocat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC E.O. SA S.D.F.E.E. ALEXANDRIA, împotriva deciziei nr. 56 din 3 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la 500 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC H.D. SRL TĂTĂREŞTII DE SUS.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3312/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2632/2006. Comercial → |
|---|
