ICCJ. Decizia nr. 3465/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3465/2006
Dosar nr. 7145/1/2006
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 876, pronunţată la data de 12 decembrie 2005, în dosarul nr. 1026/2003, Tribunalul Vaslui a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta SC S.I. SA în contradictoriu cu pârâta SC V. SA pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 2.323.752533 lei, reprezentând contravaloare investiţii şi suma de 51.382,525 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Spre a hotărî astfel, prima instanţă, evocând incidenţa art. 1444 - 1447 C. civ., a reţinut, în principal, că lucrările de investiţii efectuate de către reclamanta-locatar au adus un spor de valoare spaţiului închiriat aşa încât pârâta-locator datorează acesteia preţul lucrărilor edificate, stabilit în funcţie de valoarea tehnică a investiţiilor din care vor fi scăzute cheltuielile de întreţinere, cheltuielile voluptorii şi valoarea de investiţie amortizată pe perioada de rămânere în spaţiu a reclamantei, şi a respins excepţiile invocate de pârâtă, prin încheierea din 26 ianuarie 2004, excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea prevederilor art. 7201 C. proc. civ., cu motivarea că reclamanta a făcut dovada încercării de conciliere directă cu pârâta prin actele depuse la dosar, iar, prin încheierea din 8 martie 2004, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în considerarea faptului că dreptul locatarului de a pretinde valoarea investiţiilor este operabil, potrivit art. 1444 C. civ., atât locatorului cât şi proprietarului care a dobândit ulterior imobilul.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secţia comercială a Curţii de Apel Iaşi, prin Decizia nr. 29, pronunţată la data de 13 martie 2006 în dosarul nr. 471/2006.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de control judiciar a reţinut că, faţă de raportul juridic de natură comercială dedus judecăţii şi dispoziţiile art. 3 şi art. 4 C. com., soluţionarea cauzei în primă instanţă de Secţia comercială a Tribunalului Vaslui s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale privind competenţa; că prima instanţă s-a pronunţat, corect, asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive; că nu subzistă criticile nerespectării procedurii de conciliere prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., faţă de înscrisurile doveditoare depuse la dosar; că din conţinutul cererii de chemare în judecată rezultă că aceasta îndeplineşte cerinţele art. 112 pct. 4 C. proc. civ., iar, pe fond, s-a avut în vedere acordul proprietarului la efectuarea investiţiilor de către locatar în imobilul închiriat şi s-a apreciat că valoarea reală a acestora a fost stabilită prin concluziile experţilor, în considerarea normelor de evaluare în vigoare şi înscrisurilor depuse de părţi, neputându-se face o raportare a valorii despăgubirilor la contractul de vânzare-cumpărare, deoarece preţul vânzării este rezultatul negocierii dintre părţile contractante.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelanta pârâtă, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, pct. 6 şi pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., s-a arătat că litigiul a fost soluţionat de o instanţă necompetentă, dat fiind că acesta aparţine jurisdicţiei civile; în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 6 s-a arătat că instanţa a acordat mai mult decâts-a cerut, cu referire la cuantumul despăgubirilor, iar în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 a arătat că instanţa de apel a încălcat art. 112 pct. 4 considerând că acţiunea introductivă este motivată în fapt; a încălcat art. 7201 C. proc. civ., faţă de neîndeplinirea cerinţelor acestui text; a aplicat, greşit, art. 1444 C. civ., în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, iar, pe fond, în stabilirea despăgubirilor, a încălcat dispoziţiile contractuale şi legea - recurenta neprecizând relevanţa pe care o au susţinerile şi afirmaţiile vizând fondul cauzei şi criticile aduse expertizelor efectuate şi interpretării dată acestor probe din perspectiva cerinţelor art. 304 pct. 1 - 9 raportat la art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Având în vedere prezumţia de comercialitate, instituită de art. 4 C. com., incidentă în speţă, faţă de calitatea de comercianţi a părţilor şi de faptul că obiectul cererii dedusă judecăţii îl reprezintă contravaloarea investiţiilor destinate a servi exerciţiului şi utilităţii comerţului se constată că litigiul aparţine jurisdicţiei comerciale, fiind pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., referitoare la competenţă, respectate, în cauză, de Tribunalul Vaslui astfel cum, corect, a considerat instanţa de apel, aşa încât critica întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., nu poate fi primită.
Cum, în conformitate cu prevederile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., reclamanta şi-a mărit câtimea obiectului cererii dedusă judecăţii la suma de 3.900.000.000 lei, astfel cum rezultă şi din concluziile cuprinse în încheierea din 28 noiembrie 2005, instanţa de fond, prin acordarea sumei de 2.323.752.533 lei, nu a încălcat principiul disponibilităţii cu privire la obiect, iar motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu poate fi invocat decât în măsura în care instanţa de control judiciar, găsind întemeiat apelul, ar schimba sentinţa primei instanţe ceea ce, în speţă, nu s-a întâmplat, astfel că acesta nu-şi găseşte aplicare în speţă.
Având în vedere criticile întemeiate pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este de observat că nici cerinţele acestui text nu sunt îndeplinite în cauză.
Astfel, faţă de caracterul relativ al normei prevăzute de art. 112 alin. (1) pct. 4 şi de sesizarea neregularităţii motivării în fapt a cererii de chemare în judecată pentru prima dată în apel, instanţa de control judiciar nu avea a examina această critică, de altfel nejustificată cum, corect, s-a reţinut, aşa încât nu poate fi primită susţinerea încălcării acestor dispoziţii prin Decizia atacată, nici cea referitoare la încălcarea art. 7201, faţă de dovezile îndeplinirii procedurii de conciliere directă depuse la dosar, cum, cu justeţe, s-a apreciat, sau cea privind încălcarea art. 1444 C. civ., în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, dată fiind calitatea de locator a pârâtei şi sursa pretenţiilor reclamate.
În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor contractuale în soluţionarea cauzei pe fond, este de remarcat că temeiul acţiunii introductive nu îl constituie răspunderea contractuală, ci îmbogăţirea fără justă cauză, aspect ce înlătură, ca nejustificată, critica astfel formulată, iar critica generică a încălcării legii nu respectă cerinţele art. 3021 lit. c) C. proc. civ., şi nu permite a fi examinată.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC V. SA Vaslui împotriva deciziei nr. 29 din 13 martie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3469/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3461/2006. Comercial → |
|---|
