ICCJ. Decizia nr. 3725/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3725/2006
Dosar nr. 560/1/2006
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 237/ COM din 22 aprilie 2005, Tribunalul Bihor a respins acţiunea principală formulată de reclamanta-pârâtă reconvenţională SC E. SRL cu sediul în localitatea Bratca, în contradictoriu cu pârâtul C.S.G.
A fost admisă acţiunea reconvenţională formulată de reclamantul-reconvenţional C.S.G. în contradictoriu cu pârâta reconvenţională SC E. SRL Bratca şi pe cale de consecinţă a obligat-o pe pârâta reconvenţională să plătească reclamantului-reconvenţional suma de 880.000 lei, reprezentând chiria aferentă perioadei martie - iunie 2000, cu dobânda legală de la data scadenţei până la achitarea debitului, precum şi la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului-reconvenţional, în sumă de 8.247.000 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, între părţi s-a încheiat contractul de închiriere nr. 12 din 17 ianuarie 2000, având ca obiect spaţiul de 30 mp, din imobilul anexă 150/ C, pentru a fi folosit ca spaţiu comercial pe durata ianuarie 2000 - 30 iunie 2000.
Părţile au convenit asupra contravalorii chiriei pentru suma de 220.000 lei lunar, iar în caz de neînţelegere, reclamanta, în calitate de chiriaşă să părăsească spaţiul în termen de 15 zile fără să aibă vreo pretenţie la investiţiile făcute, cu excepţia mobilierului care aparţine chiriaşului, iar localul rămâne în stare bună de funcţionare.
Raportul juridic dintre părţi, are natură comercială, iar în conformitate cu prevederile art. 56 C. com., dacă un act este comercial numai pentru o parte, toţi sunt supuşi în ceea ce priveşte acest act, legii comerciale afară de dispoziţiile privitoare la persoana, chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea nu dispune altfel.
În mod eronat reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile codului civil, deoarece în comerţ se aplică dispoziţiile Codului comercial, în conformitate cu prevederile art. 1 din acelaşi act normativ, iar unde legea nu dispune, se aplică dispoziţiile Codului civil.
În conformitate cu prevederile art. 46 C. com., obligaţiile comerciale şi libertăţile se probează cu acte autentice, acte sub semnătură privată, facturi acceptate, registrele părţilor şi cu martori de câte ori autoritatea judecătorească ar crede că trebuie să admită o testimoniale şi aceasta, chiar în condiţiile prevăzute de art. 1191 C. civ.
În conformitate cu prevederile art. 22 C. com., registrele obligatorii pentru comercianţi sunt: registrul jurnal, registrul inventar şi registrul copier şi este dator ca în registrul jurnal să înscrie pe fiecare zi ce are să dea şi în general tot ce primeşte şi plăteşte cu orice titlu.
S-a reţinut că, martorii audiaţi în cauză, S.R., a arătat că părţile împreună au efectuat clădirea, respectiv M.L.A. a arătat că l-a ajutat pe patronul reclamantei să construiască clădirea, iar materialele de construcţie au fost cumpărate de patron.
Faţă de această stare de fapt, astfel cum a fost reţinută, atât susţinerile reclamantei cât şi recunoaşterea pârâtului la interogatoriu şi prin întâmpinare, conform cărora s-au realizat investiţii la imobil de către reclamantă, au fost apreciate ca nefondate şi neîntemeiate.
S-a reţinut că atât reclamanta cât şi pârâtul, fac o confuzie între reclamantă, care este o entitate juridică de sine stătătoare şi asociat ca şi o persoană fizică, deoarece societatea este organizată şi funcţionează în condiţiile Legii nr. 31/1990, iar asociatul este îndreptăţit să dobândească beneficii de la societate în funcţie de proporţia şi procentul adus la capitalul social.
Potrivit art. 24 C. com., comerciantul este dator să formeze un inventar, privind averea sa mobilă şi imobilă şi de datoriile sale active şi pasive, care se va copia într-un registrul special, iar toate efectele şi datoriile active trebuie evaluate în inventar şi bilanţ după preţul curent din perioada efectuării inventarului.
Sub acest aspect, s-a apreciat că expertiza efectuată în cauză, privind valoarea investiţiei cât şi valoarea de circulaţie a imobilului, nu are nici o relevanţă în cauză, câtă vreme reclamanta nu a făcut dovada efectuării investiţiilor din propriile fonduri.
A da o altă interpretare ansamblului probator administrat în cauză, ar însemna ca instanţa să oficializeze efectuarea şi prestarea muncii la negru şi evaziunea fiscală, ceea ce este inadmisibil în condiţiile Legii nr. 82/1991, actualizată.
Nu în ultimul rând, în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 82/1991, orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ, iar în lipsa unor astfel de documente, instanţa a respins capătul de cerere principal ca nedovedit şi neîntemeiat.
În ceea ce priveşte capătul de cerere din acţiunea principală privind acordarea dreptului de retenţie în favoarea reclamantei asupra imobilului, având în vedere că a respins capătul de cerere principal, instanţa l-a respins ca fiind fără obiect.
Referitor la acţiunea reconvenţională instanţa a reţinut că, părţile au stabilit preţul închirierii la suma de 220.000 lei lunar.
În conformitate cu art. 1429 C. civ., locatorul trebuie să plătească preţul locaţiunii la termenul statornicit, iar în condiţiile art. 43 C. com., sumele de bani exigibile produc dobânda de drept de la dara exigibilităţii lor, motiv pentru care instanţa a apreciat acţiunea reconvenţională ca fiind întemeiată, astfel că a fost admisă.
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă a declarat apel, în termen şi legal timbrat, apelanta SC E. SRL Bratca, solicitând instanţei admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii principale şi respingerii ca neîntemeiate a cererii reconvenţionale, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea de apel Oradea, prin Decizia nr. 138 din 6 decembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul, menţinând în totalitate sentinţa instanţei de fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC E. SRL Bratca, solicitând admiterea lui şi modificarea în totalitate a deciziei în sensul pronunţării unei hotărâri prin care să se admită acţiunea sa aşa cum a fost formulată şi să se respingă acţiunea reconvenţională ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar criticile aduse deciziei nu pot fi încadrate în motivul prevăzut de acest text legal. De altfel, întregul recurs cuprinde critici confuze şi nestructurate juridic la adresa deciziei atacate.
Un motiv care, în temeiul art. 306 C. proc. civ., ar putea fi încadrat în pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., vizează faptul că instanţa de apel ar fi reţinut că acea convenţie dintre părţi din 1 ianuarie 1005 ar fi actul secret al părţilor iar contractele de închiriere ar fi acte simulate în condiţiile în care contractul de închiriere din 1 ianuarie 1995 reprezintă voinţa reală a părţilor.
Acest motiv de recurs este nefondat întrucât instanţa de apel a făcut o corectă interpretare a actului juridic dedus judecăţii şi, drept urmare, nu a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. reţinerea instanţei de apel cu privire la caracterul simulat al contractelor de închiriere dintre părţi şi caracterul de act secret, cuprinzând voinţa reală a părţilor, este corectă având în vedere prevederile art. 1175 C. civ.
De altfel, recurenta, prin motivul arătat, invocă mai ales aspecte ce ţin de aprecierea probelor administrate cu privire la actele juridice dintre părţi or, interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecăţii, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Prin recursul său recurenta critică Decizia instanţei de apel pentru aspecte care privesc „dovada cuantumului chiriei, a modalităţii de plată şi a datei plăţii", dovedirea cu martora B.L. a împrejurării că pârâtul refuza emiterea de chitanţe pentru încasarea chiriei, ignorarea chitanţelor de la dosar care dovedesc achitarea chiriei prin mandat poştal, dovedirea de către recurentă cu facturi, bon de comandă, chitanţe, evidenţa contabilă şi martori că a ridicat construcţia pentru a putea funcţiona şi, cu privire la acţiunea reconvenţională, că a făcut dovada că în mod nejustificat pârâtul (reclamant-reconvenţional) a refuzat plata chiriei pe perioada martie - iunie 2000 dar instanţa a motivat că nu a făcut dovada prin mijloace de probă concrete aprecierea probelor de către instanţa de apel şi ele nu se încadrează în motivele prevăzute expres şi limitativ de pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ., neputând fi examinare pe calea extraordinară a recursului.
Recurenta a mai criticat prin recursul său instanţa de apel pentru faptul că nu a suspendat judecarea apelului în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., deşi pe rolul Tribunalului Bihor se afla o cauză de soluţionarea căreia depinde dreptul dedus judecăţii în prezenta cauză.
Nici această critică nu este fondată întrucât în mod corect instanţa de apel a respins cererea de suspendare a judecăţii, soluţionarea prezentului dosar neatârnând de existenţa sau inexistenţa dreptului care face obiectul judecăţii în dosarul nr. 3396/2003 al Tribunalului Bihor având ca obiect revizuirea sentinţei civile nr. 3139/1995 a Judecătoriei Oradea.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ, recurenta urmează a fi obligată să-i plătească intimatului pârât cheltuielile de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC E. SRL Bratca împotriva deciziei nr. 138 din 6 decembrie 2005 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Obligă recurenta SC E. SRL Bratca să plătească intimatului-pârât C.S.G. suma de 377 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3730/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3268/2006. Comercial → |
|---|
