ICCJ. Decizia nr. 3497/2006. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3497/2006
Dosar nr. 5551/1/2006
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 22 august 2005, SC M.S.R. SA a chemat în judecată pârâta SC I. SRL solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 1.199.913.511 lei, preţ contravaloare marfă, 1.287.889.704 lei penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată.
În susţinerea pretenţiilor reclamanta a arătat că în baza contractului nr. 276/2002 a livrat pârâtei o cantitate de marfă neachitată în termenul prevăzut respectiv 60 de zile de la data facturării.
Tribunalul Neamţ, prin sentinţa nr. 762 din 20 octombrie 2005, a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată cu neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii a concilierii directe prevăzută imperativ de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel reclamanta care a susţinut dimpotrivă că procedura prealabilă a fost realizată prin expedierea convocării la adresa din contract, debitul a fost recunoscut, precizând că aceste înscrisuri au fost anexate respectiv adresa nr. 1179 din 11 aprilie 2003 şi nr. 276 din 11 februarie 2004.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2006, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că debitul a fost recunoscut prin adresa nr. 276 din 11 februarie 2004, numai că acţiunea a fost înregistrată la data de 22 august 2005, şi că în aceste intervale de timp între părţi au continuat relaţiile comerciale, intimata susţinând prin întâmpinare că ar trebui să opereze compensarea diverselor debite pe care le au reciproc.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta, în termen şi legal timbrat, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, se susţine că au fost respectate dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., procedura concilierii prealabile fiind îndeplinită prin expedierea convocării la adresa din contract dovedită şi de existenţa confirmării de primire debitul fiind recunoscut.
Recursul este fondat.
C. proc. civ., stipulează la art. 7201 faptul că înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. Acest lucru a fost realizat de către reclamanta-recurentă prin adresa nr. 1179 din 11 aprilie 2003 expediind cererea la adresa stipulată în contract.
În mod eronat instanţele anterioare nu au luat în considerare concilierea expediată susţinând că este lipsită de actualitate şi că nu este însoţită de confirmare întrucât pe de o parte art. 7201 C. proc. civ., nu abilitează din punct de vedere temporal o anume perioadă de timp în care trebuie efectuată concilierea stipulând doar faptul că aceasta trebuie făcută înainte, iar pe de altă parte a fost însoţită de confirmarea de primire şi chiar de recunoaşterea debitului.
Faptul că s-a solicitat în acest interval de timp compensarea diferitelor debite sunt aspecte ce ţin de fondul cauzei urmând a fi examinate în funcţie de probele administrate.
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC M.S.R. SA, împotriva deciziei nr. 5 din 17 ianuarie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială.
Casează Decizia atacată şi sentinţa nr. 762 din 20 octombrie 2005 a Tribunalului Neamţ şi trimite cauza spre rejudecare în fond Tribunalului Neamţ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 9 noiembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 3494/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3499/2006. Comercial → |
---|