ICCJ. Decizia nr. 3504/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3504/2006
Dosar nr. 9577/1/2006
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 27 aprilie 2004 reclamantul Primarul municipiul Miercurea Ciuc a chemat în judecată pe pârâtele SC K. SRL şi SC E.T. SRL solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa acestea să fie obligate să încheie contract de concesiune având ca obiect concesionarea terenului în suprafaţă de 49 m.p. aferent spaţiului comercial situat în municipiul Miercurea Ciuc, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 398/2000 de la B.M.; obligarea acestora la plata sumei de 18.798.470 lei contravaloarea redevenţei calculate conform contractului de concesiune nr. 120/1997 calculat pe perioada 15 septembrie 2000 – 15 decembrie 2003 precum şi plata majorărilor de întârziere pentru terenul în suprafaţă de 49 m.p. aferent construcţiilor dobândite în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 398/2000; obligarea pârâtelor de a încheia contract de concesiune având ca obiect concesionarea terenului în suprafaţă de 28 m.p. aferent spaţiului comercial situat la aceiaşi adresă dobândit prin licitaţie în anul 1997; obligarea pârâtelor la plata sumei de 10.510.850 lei reprezentând diferenţa rezultată dintre redevenţă şi concesiune şi impozitul pe teren achitat în perioada 11 iulie 2000 – 31 decembrie 2003 precum şi plata majorărilor de întârziere calculate până la data de 3 decembrie 2003 aferent construcţiilor dobândite în anul 1997 prin licitaţie publică.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că pârâtele şi numita B.M. au dobândit în anul 1997, prin licitaţie publică, imobilul situat la adresa mai sus arătată având destinaţia de magazin de legume-fructe, spaţiu comercial aparţinând SC H. SA, iar dreptul de proprietate asupra terenului aparţinând statului român, aşa cum rezultă din extrasele de C.F. A mai arătat reclamantul că, în temeiul hotărârii nr. 63/1997 cu numita B.M. s-a încheiat contractul de concesiune nr. 120/1997 pe o perioadă de 20 de ani, iar cu pârâtele nu s-a reuşit încheierea contractului de concesiune.
A mai precizat reclamantul că în anul 2000 fosta proprietară a înstrăinat spaţiul comercial în favoarea pârâţilor, stipulându-se în contract faptul că asupra terenului aferent construcţiilor urmează să se concesioneze terenul în favoarea pârâtelor.
Întrucât dreptul de proprietate asupra terenurilor aparţine statului şi pârâtele î-l folosesc fără a exista un raport juridic între proprietarul terenului şi acestea cauzând un prejudiciu în valoarea arătată, s-a promovat prezenta cerere.
În drept fiind invocate dispoziţiile art. 112 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1643 din 9 decembrie 2005, Tribunalul Harghita a respins, ca nefondată, acţiunea.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că pârâtele nu pot fi obligate la încheierea unor contracte de concesiune deoarece potrivit art. 942 C. civ., „contractul este acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânşii un raport juridic" iar una din condiţiile esenţiale pentru valabilitatea convenţiei este conform art. 948 pct. 2 C. civ., consimţământul valabil al părţi ce se obligă.
În acest context, în lipsa acordului de voinţă al fiecărei părţi contractante la încheierea actului, contractul nu poate exista.
S-a mai reţinut că legea nr. 219/1998 nu prevede expres vreo derogare de la prevederile art. 942 C. civ., neinstituind nici un caz în care o parte ar putea fi obligată la încheierea unor asemenea contracte, substituindu-se voinţei părţilor.
În ce priveşte capetele de cerere privind obligarea pârâtelor la plata unor sume de bani cu titlu de redevenţă, majorări de întârziere penalităţi şi dobânzi, instanţa de fond a reţinut că acestea sunt accesorii capătului de cerere principal urmând soarta acestuia.
Împotriva acestei soluţii a promovat apel reclamantul arătând că instanţa de fond a omis faptul că municipiul Miercurea Ciuc este proprietarul terenului pentru care s-a solicitat încheierea contractului de concesiune, prin contractul de vânzare-cumpărare prevăzându-se expres că asupra terenului aferent construcţiilor urmează a se încheia contract de concesiune.
Curtea de Apel Târgu – Mureş, prin Decizia nr. 24 din 6 aprilie 2006, a respins apelul ca nefondat.
În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de control judiciar a reţinut că încheierea contractului de concesiune solicitată de către reclamant prin acţiunea dedusă judecăţii nu este impusă de lege pentru a se pute trece peste voinţa părţilor, Legea nr. 219/1998 reglementând doar cadrul legal pentru încheierea unor astfel de contracte. Obligaţia de încheiere a contractului nu rezultă nici de convenţia încheiată între pârâte şi numita B.M. convenţia de vânzare-cumpărare a spaţiului comercial (contractul nr. 389/2000), iar prin contractul de concesiune nr. 120/1997 încheiat între vânzătoarea B.M. şi Consiliul local municipiul Miercurea Ciuc, la art. 10 se prevede în mod expres ca acest contract se reziliază în situaţia în care acest imobil se înstrăinează.
Dispoziţiile cuprinse în alin. (2) din contract în sensul că asupra terenului aferent construcţiei urmează concesionarea terenului în favoarea cumpărătorilor nu poate conduce la transmiterea contractului şi la obligarea pârâtelor să încheie cu reclamantul contract de concesiune.
Cu petiţia înregistrată la data de 11 iunie 2006 reclamanta a declarat recurs, în termen, criticile vizând aspecte de nelegalitate.
Astfel, se susţine că deşi este proprietarul terenului aferent spaţiului comercial nu există un raport juridic între proprietarii clădirilor şi al terenului, cauzând astfel un prejudiciu cuantificat în petitul acţiunii.
Se mai susţine că numita B.M. cu care s-a încheiat contractul de concesiune nr. 120/1997 a înstrăinat spaţiul comercial în favoarea intimatelor, stipulându-se în contractul de vânzare-cumpărare nr. 398/2000 asupra terenului aferent construcţiilor, în sensul că urmează concesionarea în favoarea cumpărătorilor.
Contractul a fost semnat de ambele părţi, astfel intimaţii şi-au dat consimţământul ca pentru terenuri urmează să încheie contract de concesiune.
Pârâtele au depus întâmpinări prin care arată că, pe de o parte sunt proprietari, terenurile fiind cumpărate prin licitaţie publică, iar pe de altă parte SC K. SRL este proprietară în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990.
Recursul este nefondat.
Prin probele administrate reclamanta a făcut dovada că este proprietara terenului aferent spaţiului comercial identificat prin C.F.
Una din libertăţile de seamă cunoscută prin Constituţie şi în toată legislaţia inclusiv Codul civil este şi libertatea contractuală care constă în posibilitatea legală de a încheia contracte, de a le stabili conţinutul şi efectele de a le modifica şi desface.
În concluzie părţile sunt libere să încheie sau nu un act juridic civil. De aceea nu este posibil ca instanţa cu încălcarea acestui principiu să suplinească consimţământul unei părţi.
Acest principiu se regăseşte în dispoziţiile art. 942 şi 948 C. civ., una din condiţiile esenţiale pentru valabilitatea unei convenţii fiind consimţământul valabil al părţii care se obligă.
De altfel, Legea nr. 219/1998 reglementează doar cadrul legal pentru încheierea unor astfel de contracte.
În speţă, obligaţia de încheiere a contractului nu rezultă nici din convenţia încheiată între pârâtele-intimate şi numita B.M. din moment ce la art. 10 se precizează că acest contract se reziliază în situaţia în care imobilul se înstrăinează.
De altfel, prin motivele de recurs nu se precizează ce dispoziţii legale au fost încălcate ştiut fiind că potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC K. SRL Miercurea Ciuc şi SC E.T. SRL Miercurea Ciuc, împotriva deciziei nr. 24 din 6 aprilie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Târgu – Mureş, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 9 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3565/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3502/2006. Comercial → |
|---|
