ICCJ. Decizia nr. 3580/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3580/2006
Dosar nou nr. 10455/1/2006
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. C.O. 9427/2004 pe rolul Tribunalului Hunedoara, reclamanta SC C. SA Deva a chemat în judecată pe pârâta B.C.R., sucursala Hunedoara şi SC S. SRL solicitând să se constate că valoarea adusă în garanţie pentru pârâtă, prin contractul de garanţie imobiliară nr. 1153 din 21 septembrie 2000 este de 300.000 RON (miliarde lei) şi nu de 620.000 RON (6.200.000.000 lei); să se constate nulitatea absolută a contractului de garanţie imobiliară nr. 1168 din 22 septembrie 2000, autentificat sub nr. 1787 din 22 septembrie 2000; să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3.664.000.000 lei pe care a încasat-o nelegal din preţul de vânzare a imobilului situat în Orăştie, sumă care să fie reactualizată la zi, până la data restituirii, în funcţie de rata de inflaţie.
Prin precizările şi completările ulterioare la acţiune, reclamanta a mai solicitat să se dispună radierea din cartea funciară a ipotecii de 810.000.000 ROL înscrisă în baza contractului de garanţie imobiliară nr. 1787 din 22 septembrie 2000; să se dispună rectificarea C.F. 2025/a/1 Orăştie nr. top (3216/1 - 3219/d/1/1/1) /x/1, în sensul radierii ipotecii în valoare de 6.200.000.000 ROL înscrisă în baza contractului de garanţie imobiliară nr. 1153/2 din 21 septembrie 2000 şi înscrierii ipotecii pentru suma de 3.000.000.000 lei ROL şi să se constate nulitatea absolută a contractului de cauţiune nr. 1153/2/a/21 septembrie 2000.
Prin sentinţa nr. 1282/ CA din 30 decembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi contencios administrativ, s-a luat act, în baza art. 246 C. proc. civ., de renunţarea reclamantei la judecată cu privire la capetele de cerere referitoare la rectificarea CF 2025/a/1 Orăştie cu nr. top (3216/1-3219/d/1/1/1) N/1 şi la radierea din cartea funciară a ipotecii înscrise în baza contractului de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 1787 din 22 septembrie 2002.
Prin aceeaşi sentinţă s-a respins acţiunea comercială completată şi precizată a reclamantei pentru constatarea valorii aduse în garanţie prin contractul nr. 1153/2 din 21 septembrie 2000, constatarea nulităţii absolute a contractului de garanţie imobiliară nr. 1168/1 din 22 septembrie 2000 şi a contractului de cauţiune nr. 1153/2/a din 21 septembrie 2000 şi cererii în pretenţii în valoare de 3.664.000.000 ROL actualizată în raport cu plata inflaţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că prin contractul de garanţie imobiliară nr. 1153/2 din 21 septembrie 2000 s-a garantat rambursarea unui credit în sumă de 6.200.000.000 ROL şi a dobânzilor aferente acordat de B.C.R., în baza contractului de credit nr. 1153 din 21 septembrie 2000, cu ipotecă de gradul I asupra imobilului reclamantei, identificat cu date de carte funciară şi admis în garanţie la suma de 3.000.000.000 lei.
Că, pârâta B.C.R. a fost îndreptăţită să încaseze preţul integral obţinut din valorificarea imobilului.
S-a mau reţinut că, în situaţia în care în contractul de credit se prevede că dreptul de ipotecă în favoarea B.C.R. este constituit pentru suma de 300.000.000 ROL, nu se poate înlătura prevederea din contractul de garanţie imobiliară care, stipulează fără dubiu că, obiectul contractului, îl constituie garantarea obligaţiei de rambursare a creditului în sumă de 6.200.000.000 ROL, plus dobânzile aferente.
Cu privire la contractul de cauţiune s-a reţinut că nu s-a dovedit lipsa consimţământului reclamantei, iar faptul că acest contract a fost semnat de pârâta BCR - la poziţia director, de către fostul director al băncii alături de contabilul şef şi consilierul juridic, nu este de natură a atrage nulitatea contractului.
În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la lipsa cauzei la momentul încheierii contractului de cauţiune, determinată de faptul că, în conţinutul acestuia s-a reiterat obligaţia de garanţie reală a reclamantului, s-a considerat că este nejustificată atâta timp cât, la punctul 1 din contractul de cauţiune s-a prevăzut obligaţia reclamantei de a garanta creditul în sumă de 6.200.000.000 lei plus dobânzile aferente.
Conform art. 246 C. proc. civ., s-a luat act de renunţarea la judecata petitelor referitoare la rectificarea cărţii funciare şi radierea ipotecii din aceasta şi s-a constatat că, pentru petitul privind nulitatea absolută a contractului de credit nu se poate lua act de renunţare, neexistând o mandatare specială dată apărătorului.
Apelul declarat de reclamanta SC C. SA Deva împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia nr. 63/A/2006 din 14 aprilie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 939/2006.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa apelului a reţinut că potrivit art. 1 din contractul de garanţie imobiliară se prevede clar că, „obiectul prezentului contract îl constituie garantarea obligaţiei de rambursare a creditului în sumă de 6.200.000.000 lei (ROL) plus dobânzile aferente şi astfel că, nu se poate primi susţinerea reclamantei în sensul căreia ipoteca s-ar fi constituit doar pentru suma de 3.000.000.000 lei.
Faptul că imobilul a fost înscris în contractul de ipotecă la valoarea adusă în garanţie nu determină ca şi creditorul să obţină doar această sumă aşa că, încasarea întregului preţ obţinut în urma valorificării bunului are la bază natura juridică şi funcţia ipotecii, precum şi principiul dublei specializări.
Cu privire la nulitatea contractului de cauţiune pe motiv că persoana care a semnat contractul nu mai era directorul societăţii pârâte s-a reţinut că atâta timp cât consilierul juridic a deţinut împuternicire specială în acest sens şi a semnat contractul nu se poate susţine nevalabilitatea acestuia.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta SC C. SA Deva, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta consideră că instanţa apelului a dat o interpretare greşită a dispoziţiilor legale cu privire la ipotecă, făcându-se abstracţie de faptul că, garantul ipotecar nu se confundă cu debitorul principal susţinând că răspunderea sa este limitată numai la valoarea adusă în garanţei, aceea de 3.000.000.000 ROL.
De asemenea, critică şi soluţia cu privire la nulitatea absolută a contractului de cauţiune, considerând că acesta este lovit de nulitate absolută, fiind lipsit de cauză întrucât singura obligaţie pe care şi-a asumat-o este garanţia imobiliară şi nu aceea de a răspunde cu întreaga avere.
Din moment ce contractul de cauţiune nu a fost investit cu formulă executorie şi nici nu a fost încuviinţată executarea lui silită, B.C.R. nu avea nici un drept să îşi reţină întregul preţ din vânzarea imobilului.
Se mai susţine că, deşi s-a reţinut că a renunţat la judecarea capătului de cerere privind nulitatea absolută a contractului de garanţie, instanţa nu a luat act de această renunţare şi că, trecând peste acest aspect, nu s-a ţinut cont de faptul că acesta este lovit de nulitate pentru lipsa consimţământului, în faţa notarului public, considerând că persoanele ce figurează în încheierea de autentificare şi care au semnat contractul nu au avut un mandat special din partea societăţii pentru a putea perfecta un asemenea act.
Recursul este nefondat.
Examinând actele şi lucrările de la dosar, Înalta Curte constată că, prin contractul de garanţie imobiliară nr. 1153/2 din 21 septembrie 2000 reclamanta s-a obligat să garanteze obligaţia de rambursare a creditului în valoare de 6.200.000.000 lei (ROL) plus dobânzile aferente, acordat de BCR în baza contractului de credit nr. 1153 din 21 septembrie 2000 prin ipotecă de rangul I asupra imobilului admis în garanţie în sumă de 3.000.000.000 lei (pct. 1 din contract).
La pct. 2 al contractului, părţile au convenit ca, în caz de neachitare a creditului garantat şi a dobânzilor aferente, banca să se îndestuleze cu sumele obţinute prin executarea silită a imobilului şi terenului aferent ipotecat conform contractului de garanţie.
Din conţinutul contractului de garanţie rezultă fără echivoc faptul că reclamanta a garantat întregul credit plus dobânzile aferente cu imobilul proprietatea sa.
Sub aspect, instanţele au interpretat şi aplicat corect prevederile art. 1774 şi art. 1776 C. civ., constatând că ipoteca respectă principiul specializării sub dublul aspect, cel asupra căruia s-a instituit garanţia cât şi asupra valorii garantate.
Faptul că, în contractul de garanţie imobiliară, imobilul a fost înscris la valoarea luată în garanţie, nu poate duce la concluzia că banca (creditoarea) poate obţine doar această sumă şi nu preţul obţinut ca urmare a valorificării deoarece valoarea luată în garanţie este stabilită la momentul încheierii contractului şi este independentă de preţul ce poate fi obţinut în cazul executării silite, preţ ce ţine de cererea şi oferta existente pe piaţă.
De altfel, aceasta este raţiunea clauzei de la pct. 3 din contract, în sensul căreia s-a convenit că „banca se va îndestula cu sumele obţinute prin executare silită a imobilului.".
Pentru aceleaşi considerente nu pot fi primite nici criticile referitoare la contractul de cauţiune, nefăcându-se o confuzie între debitorul principal şi debitorul ipotecar. La pct. 1 din contractul de cauţiune se prevede clar că „fidejusorul se obligă să garanteze în favoarea B.C.R., sucursala Deva creditul în sumă de 6.200.000.000 lei plus dobânzile creditului acordat, debitorului SC R. SA în baza contractului de credit nr. 1153 din 21 septembrie 2000.
Fiind vorba de o răspundere solidară cu debitorul, creditoarea are posibilitatea de a se îndrepta, pentru a-şi recupera creanţa, împotriva oricăruia dintre aceştia.
Nici critica referitoare la omisiunea instanţelor de a lua act de renunţarea la judecată cu privire la petitul nr. 2 al acţiunii nu este fondată.
Astfel, prin încheierea de şedinţă din 16 noiembrie 2005, s-a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru a se clarifica neconcordanţele între numerele contractelor de garanţie imobiliară şi cauţiune atacate prin acţiunea precizată. Faţă de această situaţie, reclamanta a precizat că numărul contractului de ipotecă în litigiu este 1153/2 din 21 septembrie 2000.
Cum, în renunţarea reclamantei depusă la fila 206 se face vorbire de actul de ipotecă autentificat sub nr. 1787 din 22 septembrie 2000, în mod corect s-a reţinut prin Decizia atacată că nu se poate da eficienţă dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ., întrucât acesta nu face obiectul judecăţii.
În baza considerentelor expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C. SA Deva prin lichidator SC Q.L. SRL Deva împotriva deciziei nr. 63/ A din 14 aprilie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3617/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3573/2006. Comercial → |
|---|
