ICCJ. Decizia nr. 3566/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3566/2006
Dosar nou nr. 16941/1/2005
(dosar vechi nr. 4178/2005)
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune, reclamanta SC T. SA a solicitat instanţei obligarea pârâţilor G.Ş.A. Suceava şi Primăria Suceava la plata penalităţilor de întârziere la plata energiei termice furnizate în cuantum de 1.325.676.997 lei.
În motivarea acţiunii se arată că, în perioada 31 decembrie 2001 – 30 aprilie 2004, reclamanta a furnizat pârâtei energie termică în valoare de 7.458.384.363 lei, iar aceasta nu a onorat la timp facturile emise.
Prin sentinţa nr. 132 din 3 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosar nr. 2860/COM/2004, cererea reclamantei având ca obiect daune a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamanta a calculat pentru facturile decontate cu întârziere, penalităţi conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 326/2001 aplicând procentele stabilite de legislaţia în vigoare pentru obligaţiile bugetar, fiscale datorate bugetului de stat cu toate că, pârâta nu şi-a însuşit acea dispoziţie din comandă în care s-a stipulat că se obligă să achite şi penalităţile prevăzute de lege, toate comenzile fiind semnate cu obiecţiuni.
Faţă de situaţia că reclamanta nu a răspuns la obiecţiuni s-a considerat că acestea nu au fost negociate şi deci, neînsuşite de către aceasta.
S-a mai reţinut că pârâta nici nu putea să nu formuleze obiecţiuni cu privire la penalităţile de întârziere cât timp, sumele pentru plata energiei termice sunt repartizate din bugetul local.
În consecinţă, instanţa fondului a constatat că în cauză nu se poate reţine existenţa unei clauze penale astfel încât să se poată solicita penalităţi de întârziere.
Referitor la pârâta Primăria Suceava s-a reţinut faptul că finanţarea pentru servicii revine acesteia, că raportul bugetar existent între ea şi G.Ş. nr. 3, nu creează o răspundere a primăriei faţă de reclamantă care este furnizorul de energie termică.
Apelul formulat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 101 din 19 octombrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 2544/2005.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, de vreme ce reclamanta nu a răspuns la obiecţiunile formulate de G.Ş. nr. 3, potrivit cărora plata energiei electrice se va face pe măsura acordării creditelor bugetare deschise pentru aceste servicii de către ordonatorul principal de credite, înseamnă că acestea au fost acceptate.
Mai mult, reclamanta nu făcut dovada că pârâta, deşi a primit sumele alocate de la ordonatorul de credite nu a achitat la scadenţă facturile emise astfel că, nu se poate pretinde penalităţile de întârziere.
Reclamanta a formulat recurs împotriva acestei decizii, încălcând dispoziţiile art. 304 pct. 8,9 C. proc. civ., în argumentarea cărora arată următoarele:
- Deşi instanţa de apel recunoaşte că furnizorul de energie termică are dreptul şi obligaţia legală de a calcula şi percepe penalităţi de întârziere pentru neplata la termen a serviciilor şi că primăria are obligaţia să achite contravaloarea energiei termice pentru instituţiile bugetare, greşit îşi motivează respingerea apelului pe lipsa răspunsului la obiecţiunile G.Ş. nr. 3.
- Acest mod de interpretare este greşit pentru că nimeni nu poate face obiecţiuni valabile care să fie acceptate tacit şi care să înfrângă dispoziţii legale imperative, mai ales în situaţia în care notele de la subsolul comenzilor nu pot fi considerate obiecţiuni în sensul strict juridic, ci doar menţiuni referitoare la modalitatea de plată.
- Pretinsele obiecţiuni cât şi aşa zisa acceptare tacită a acestora sunt nule absolut pentru că tind la înfrângerea unui text de lege şi oricum, prin cele două convenţii de eşalonare se acoperă orice pretinse vicii la perfectarea contractelor de furnizare;
- dovada că plăţile au fost făcute cu întârziere din culpa pârâţilor constă tocmai în convenţiile de eşalonare nr. 1503/2003, 10304/2004;
- instanţa de apel a interpretat greşit convenţiile nr. 1503/2003 şi nr. 10304/2004, spiritul lor şi voinţa părţilor fiind acela de a eşalona atât plata preţului cât şi a penalităţilor.
Recursul este nefondat.
Referitor la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8, în sensul cărora instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, în speţă, convenţiile de eşalonare a datoriilor nr. 15031 din 12 decembrie 2003 şi nr. 10304/8 iulie 2004, Înalta Curte constată că sunt nefondate.
Astfel, cele două convenţii stabilesc eşalonarea sumelor reprezentând datorie restanţă la energia termică, în cuprinsul acestora stipulându-se că suma reprezintă preţul fără dobânzi şi fără penalităţi de întârziere.
Această menţiune din cuprinsul celor două convenţii de eşalonare nu fac decât să confirme cele reţinute de instanţele anterioare cu privire la inexistenţa unei clauze penale în temeiul căreia, reclamanta să poată solicita penalităţi de întârziere şi cu privire la faptul că obiecţiunile beneficiarului au fost însuşite de reclamantă.
De altfel, în mod corect s-a reţinut că pârâtul G.Ş. nr. 3 nu putea să nu formuleze obiecţiuni cu privire la penalităţile de întârziere atâta timp cât sumele pentru plata serviciilor respective sunt alocate de bugetul local, buget ce depinde de veniturile bugetare încasate.
În conţinutul obiecţiunilor pârâtul a arătat în mod neechivoc că „plata energiei termice livrate se va face în limita creditelor bugetare deschise pentru aceste servicii de către ordonatorul principal de credite, Primăria Suceava; nu acceptăm plata penalităţilor întrucât nu suntem ordonator principal, iar Primăria Suceava nu deschide credite pentru penalităţi.
În consecinţă, nu se poate reţine o interpretare greşită a actelor juridice deduse judecăţii, fiind nefondate criticile aduse deciziei atacate sub acest aspect.
Deşi recurenta invocă dispoziţiile art. 304 pct,9 C. proc. civ., prin argumentele menţionate în cuprinsul cererii de recurs nu se indică ce anume texte de lege au fost încălcate sau aplicate greşit.
Cu toate acestea, Înalta Curte reţine că recurenta a avut în vedere dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 326/2001. Aceste critici nu pot fi primite pentru aceleaşi considerente arătate anterior.
În baza celor expuse, recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecinţa menţinerii deciziei atacate pe care o consideră temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC T. SA Suceava împotriva deciziei nr. 101 din 19 octombrie 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3573/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3565/2006. Comercial → |
|---|
