ICCJ. Decizia nr. 3628/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3628/2006
Dosar nou nr. 15028/1/2005
(dosar vechi nr. 3664/2005)
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 7 august 2000, reclamanta SC C. SA Deva cheamă în judecată pe pârâţii C.J. Hunedoara, C.L.M. Deva, P.J. Hunedoara, D.J.S.J. Hunedoara, SC B.P. SA Deva, SC T. SA Cluj Napoca solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să constate în temeiul art. 111 C. proc. civ., existenţa unui drept al său de creanţă faţă de pârâţi, în solidar, de 1.184.665.090 lei pentru perioada iulie 1995 – 3 noiembrie 1999, reprezentând contravaloare lucrări de antrepriză executate în folosul acestora şi de 2.259.701.686 lei reprezentând penalităţi de întârziere pentru neachitarea în termen a creanţei, să constate inexistenţa unui drept de creanţă al pârâtei SC T. SA pentru suma de 1.424.637.979 lei din contractul de subantrepriză nr. 8/1995 care a fost compensată cu debitele pârâtei faţă de reclamantă rezultate din contractul de antrepriză generală nr. 53/1995, cu cheltuieli de judecată.
Ulterior, reclamanta transformă acţiunea în constatare în acţiune în realizare.
La data de 11 octombrie 2000, pârâta SC T. SA formulează cerere reconvenţională prin care solicită instanţei obligarea reclamantei la suma de 1.424.637.979 lei cu titlu de contravaloare lucrări şi de 7.531.723.507 lei cu titlu de penalităţi de întârziere în achitarea sumelor datorate, cu 114.208.614 lei cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 1467/ CA din 4 iunie 2003, Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi contencios administrativ, admite în parte acţiunea reclamantei faţă de pârâtul Consiliul Judeţean Hunedoara pe care-l obligă la plata sumei de 22.936.615 lei cu titlu de preţ, faţă de pârâta Direcţia Judeţeană de Statistică a judeţului Hunedoara pe care o obligă la plata sumei de 7.768.186 lei cu titlu de preţ, faţă de pârâta SC T. SA Cluj Napoca pe care o obligă la plata sumei de 676.053.503 lei cu titlu de preţ, respinge ca nefondată acţiunea reclamantei faţă de ceilalţi pârâţi, admite în parte acţiunea reconvenţională formulată de pârâta SC T. SA şi, în consecinţă, obligă reclamanta să-i plătească suma de 886.537.420 lei cu titlu de preţ şi suma de 2.259.701.686 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, compensează creanţa de 676.053.503 lei cu creanţa de 886.537.420 lei, în final obligă reclamanta să plătească pârâtei SC T. SA suma de 210.483.917 lei cu titlu de preţ şi 2.259.701.686 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, respinge în rest acţiunea principală şi cererea reconvenţională şi compensează cheltuielile de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că în anexele la contractul de antrepriză nr. 53/1995 s-au prevăzut cotele părţi ce reveneau fiecărui beneficiar din valoarea totală a lucrărilor, urmând ca şi plata preţului să fie suportată în mod proporţional, că faţă de această prevedere pârâţii P.J. Hunedoara, C.L. Deva şi SC B.P. SA Deva au plătit mai mult decât cota parte ce le revenea din lucrările executate, facturile emise fiind neachitate de pârâţii C.J. Hunedoara, D.J.S. şi SC T. SA, cu aceasta din urmă reclamanta încheind contractul de subantrepriză nr. 8/1995.
Prin Decizia civilă nr. 1674 din 29 septembrie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi contencios administrativ, admite recursurile declarate de reclamantă, de pârâtul C.J. Hunedoara şi de pârâta SC T. SA împotriva sentinţei civile nr. 1467/CA/2003 menţionată pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că prima instanţă nu a examinat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată atât de reclamanta principală cât şi de pârâta reclamantă reconvenţională şi de pârâta SC B.P. SA Deva, precum şi că instanţa de fond nu a administrat toate probele necesare în vederea lămuririi depline a situaţiei de fapt, nu a examinat toate cererile cu care a fost investită şi a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1143 şi următoarele C. civ., procedând greşit la o compensare.
Prin sentinţa nr. 262 din 23 martie 2005, pronunţată în rejudecare, Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi contencios administrativ, admite în parte acţiunea reclamantei împotriva pârâtei SC T. SA pe care o obligă la plata sumei de 676.053.503 lei cu titlu de preţ şi a sumei de 9.799.814.455 lei cu titlu de penalităţi de întârziere calculate până la 30 septembrie 2004, respinge acţiunea reclamantei împotriva celorlalţi pârâţi, admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă SC T. SA, aşa cum a fost precizată, şi, în consecinţă obligă pe reclamanta pârâtă reconvenţională să plătească pârâtei reclamante reconvenţionale suma de 558.078.090 lei cu titlu de preţ şi a sumei de 6.503.820.598 lei cu titlu de penalităţi de întârziere calculate până la data de 30 septembrie 2004, compensează creanţa de 558.078.090 lei cu creanţa de 676.053.503 lei şi creanţa de 6.503.820.598 lei cu creanţa de 9.799.814.455 lei şi, în final, obligă pe pârâta SC T. SA să plătească reclamantei suma de 117.975.413 lei cu titlu de preţ şi de 3.295.993.857 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, respinge în rest cererea reconvenţională, compensează cheltuielile de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de fond a reţinut că parte din suma pretinsă de reclamantă prin acţiunea principală este prescrisă faţă de data înregistrării acesteia faţă de pârâta SC T. SA, că ceilalţi pârâţi au achitat sumele datorate reclamantei, că faţă de precizarea cererii reconvenţionale a pârâtei SC T. SA şi a constatărilor expertizei tehnice efectuate în cauză, reclamanta pârâtă reconvenţională datorează pârâtei reclamante reconvenţionale sume cu titlu de preţ şi penalităţi pe care le compensează cu aplicarea art. 1144 C. civ., obligând pârâta reclamantă reconvenţională la plata către reclamanta pârâtă reconvenţională a diferenţelor rezultate în urma compensării.
Apelul declarat de pârâta reclamantă reconvenţională SC T. SA împotriva hotărârii de mai sus a fost admis prin Decizia civilă nr. 141/ A din 8 iulie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi contencios administrativ, care schimbă în parte sentinţa civilă atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei şi împotriva pârâtei SC T. SA şi înlătură din sentinţă dispoziţia privind compensarea creanţelor şi plata sumei de 3.413.969.270 lei, cu 67.460.339 lei cheltuieli de judecată în sarcina reclamantei intimate către apelantă, menţinând restul dispoziţiilor, iar prin încheierea nr. 18/ A din 7 intimată pentru îndreptarea şi lămurirea dispozitivului deciziei menţionate, şi prin încheierea nr. 153/ A din 15 septembrie 2005 a fost respinsă cererea pârâtei apelante SC T. SA de completare a deciziei.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de apel a reţinut că potrivit acţiunii introductive reclamanta a arătat că debitul pârâtei SC T. SA faţă de ea este de 665.392.279 lei, iar creanţa pârâtei SC T. SA faţă de reclamantă este de 1.424.637.979 lei, datorii reciproce stinse prin compensare până la concurenţa sumei mai mici, astfel că reclamanta mai avea de plătit pârâtei suma de 759.245.700 lei din care aceasta din urmă a pretins numai 558.078.093 lei, restul sumei fiind prescrisă faţă de data depunerii cererii reconvenţionale, precum şi că solicitarea apelantei pârâte de calculare a penalităţilor de întârziere aferente sumei de 558.078.093 lei până la 19 ianuarie 2005 nu este întemeiată întrucât în contractul de subantrepriză s-a prevăzut că penalităţile de întârziere se vor achita de beneficiarul investiţiei, calitate pe care reclamanta intimată nu o are.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs atât recurenta reclamantă cât şi recurenta pârâtă SC T. SA.
Cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 7 C. proc. civ., recurenta reclamantă solicită admiterea recursului său, modificarea în totalitate a deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtei SC T. SA şi menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei instanţei de fond arătând că instanţa de apel s-a pronunţat plus petita întrucât, deşi pârâta a pretins o creanţă de 558.078.093 lei ROL faţă de reclamantă, instanţa a reţinut că ar fi avut o creanţă de 1.424.637.979 lei sumă pe care a compensat-o cu creanţa de 665.392.279 lei a reclamantei faţă de pârâtă, stabilind că din această sumă, rezultată în urma compensării, de 759.245.700 lei pârâta ar fi pretins cei 558.078.093 lei, acordând astfel mai mult decât pârâta a cerut. Recurenta reclamantă critică instanţa de apel pentru motivarea defectuoasă a hotărârii care, deşi în considerente reţine că nefiind beneficiara investiţiei, reclamanta nu datorează penalităţi de întârziere aşa cum se prevede în clauza penală înscrisă în art. 19 – art. 20 din contract, soluţia nu se regăseşte în dispozitivul deciziei atacate, înţelegându-se astfel că reclamanta recurentă rămâne obligată în continuare la plata penalităţilor de întârziere dispusă prin hotărârea instanţei de fond. Recurenta reclamantă reproşează instanţei de apel pronunţarea unei hotărâri cu dispoziţii contradictorii întrucât, deşi în considerentele hotărâri recurate se reţine că operează compensarea, prin dispozitiv se dispune înlăturarea compensării menţionate în dispozitivul sentinţei instanţei de fond.
Recurenta pârâtă critică Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii în totalitate a cererii reconvenţionale formulată de SC T. SA aşa cum a fost precizată prin scriptul cu nr. 128 din 17 ianuarie 2005, arătând că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 19 – art. 20 din contractul de antrepriză nr. 53/1995 încheiat de reclamantă, ca antreprenor general, cu investitorii pârâţi, dispoziţii preluate şi de contractul de subantrepriză nr. 8/1995 încheiat de pârâta recurentă, ca subantreprenor, cu reclamanta, ca antreprenor, atunci când i-a acordat penalităţi de întârziere până la data de 30 septembrie 2004 şi nu până la data de 19 ianuarie 2005 cum a cerut, ignorând că recurenta pârâtă avea acţiune directă împotriva celor cinci investitori din contractul de antrepriză nr. 53/1995 pe care a şi exercitat-o prin cererea reconvenţională. Recurenta pârâtă reproşează instanţei şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1487 – art. 1490 C. civ., referitoare la contractul de antrepriză, precum şi neexaminarea petitului său referitor la neacordarea cheltuielilor de judecată la fond şi a dobânzii legale.
Prin întâmpinările depuse la dosar recurentele intimate solicită fiecare respingerea recursului părţii adverse ca fiind nefondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că recursurile sunt fondate.
Se reţine astfel că, deşi expertiza contabilă administrată în cauză, pe care instanţa o are în vedere, a stabilit că reclamanta recurentă are o creanţă de 665.392.279 lei faţă de pârâta recurentă care, la rândul ei, are o creanţă de 558.078.093 lei faţă de reclamantă, când procedează la compensarea datoriilor, pe care le stinge până la concurenţa sumei mai mici, instanţa de apel ia în considerare creanţa pârâtei recurente de 1.424.637.979 lei în cuantumul anterior luării în calcul a sumei prescrise, astfel că într-adevăr a acordat pârâtei recurente mai mult decât a cerut, aceasta precizându-şi ea însăşi pretenţia la nivelul sumei de 558.078.093 lei.
Respingând acţiunea reclamantei recurente faţă de pârâta recurentă întrucât a constatat că în urma compensării, greşit realizate, de altfel, cu luarea în considerare a unei sume parţial prescrise, a rezultat o datorie mai mare a recurentei reclamante faţă de pârâta recurentă decât aceasta din urmă a pretins, instanţa de apel a omis să ia în considerare obligarea pârâtei recurente de către instanţa de fond şi la plata de penalităţi a căror respingere nu o motivează.
De asemenea, respingând acţiunea reclamantei recurente faţă de pârâta recurentă reţinând în considerente ca intervenită compensarea creanţei mai mici a acesteia cu creanţa mai mare a pârâtei recurente, dar înlăturând prin dispozitivul deciziei dispoziţia din sentinţa instanţei de fond privind compensarea creanţelor, instanţa de apel pronunţă o hotărâre cuprinzând motive contradictorii.
Tot astfel, menţinând dispoziţiile sentinţei pronunţate de instanţa de fond privind obligarea recurentei reclamante şi la plata de penalităţi către recurenta pârâtă calculate până la data de 30 septembrie 2004, dar respingând cererea aceleiaşi părţi de a-i fi plătite penalităţile până la data de 19 ianuarie 2005 pe motivul că acestea ar fi datorate, conform art. 19 – art. 20 din contractul de antrepriză numai de către investitori ca beneficiari, instanţa de apel dă o motivare contradictorie soluţiei sale.
Se reţine însă, ca neîntemeiată, critica recurentei pârâte referitoare la neexaminarea de către instanţa de apel a petitului său referitor la neacordarea cheltuielilor de judecată la fond şi a dobânzii legale, întrucât un asemenea petit nu a fost formulat prin cererea de apel.
Din examinarea actelor dosarului se constată, de asemenea, că instanţa de apel nu a stabilit dacă suma reprezentând creanţa reclamantei recurente asupra pârâtei recurente a fost stabilită cu luarea în considerare a sumelor prescrise, aşa cum s-a făcut cu privire la cuantumul creanţei pârâtei recurente asupra reclamantei, aspect sesizat de pârâta apelantă în cererea de apel, dar neexaminat de instanţă.
Astfel fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., recursurile urmează a fi admise ca fondate şi, pe cale de consecinţă, Decizia recurată urmează a fi casată iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care va stabili cuantumul pretenţiilor precum şi al penalităţilor eventual datorate, cu luarea în considerare a intervenirii eventuale a prescripţiei unora dintre pretenţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta SC C. SA Deva şi de pârâta SC T. SA Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 141/ A din 8 iulie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3629/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3626/2006. Comercial → |
|---|
