ICCJ. Decizia nr. 3634/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3634/2006
Dosar nr. 5282/1/2006
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 19 din 8 iulie 2005 pronunţată în dosar nr. 19/2005 al Tribunalului Dolj, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC B.C. SRL Craiova împotriva pârâtei SC C. SA Craiova pentru constatarea nulităţii absolute a hotărârii A.G.A. din 24 iulie 2004 şi a tuturor actelor încheiate în vederea convocării şi desfăşurării acesteia, precum şi a nulităţii absolute a proiectului de divizare şi a actului adiţional publicat în M.O. din 19 august 2004. Totodată s-au admis cererile de intervenţie în interesul pârâtei formulate de intervenientele SC N. SRL Craiova şi SC C. SRL Craiova, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că solicitarea reclamantei de a se constata nulitatea actelor anterior menţionate este nefondată, deoarece prin hotărârea A.G.E.A. SC C. SA din 26 martie 2003 s-a decis în unanimitate transformarea societăţii în societate de tip închis şi divizarea conform art. 233 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 inclusiv reclamanta aprobând această modificare a actelor constitutive ale societăţii. Prin urmare, motivele de nulitate ale hotărârii A.G.A. din 24 iulie 2004, care a hotărât asupra divizării în conformitate cu dispoziţiile art. 242 – art. 243 din aceeaşi lege, au fost înlăturate în considerarea faptului că reclamanta nu a formulat opoziţie împotriva hotărârii A.G.E.A. care a hotărât în principiu divizarea. De asemenea, proiectul de divizare a fost avizat de judecătorul delegat şi publicat în M. Of. partea a IV-a din 7 mai 2005, adică cu 30 zile înainte de A.G.E.A. din 24 iulie 2004 fiind întocmit pe baza expertizei efectuate de experţii desemnaţi în acest scop de judecătorul delegat.
De asemenea, contrar susţinerii reclamantei documentele privind divizarea au fost întocmite de administratorii în funcţiune, care au fost numiţi la data de 29 martie 2001, pentru o durată de 4 ani conform certificatului constatator nr. 5227 din 26 ianuarie 2005 emis de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Dolj.
În consecinţă, apreciind că hotărârea A.G.E.A. din 24 iulie 2004 a fost adoptată cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 şi că cererile de intervenţie accesorie sunt întemeiate, acestea au fost admise, ca atare, iar acţiunea reclamantei respinsă.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins prin Decizia nr. 7 din 19 ianuarie 2006 pronunţată în dosarul nr. 3983/2005 al Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Instanţa de control judiciar, confirmând soluţia tribunalului a respins criticile formulate în apel apreciind că motivele de nulitate a hotărârii A.G.E.A. din 24 iulie 2004, sunt nefondate întrucât convocarea s-a efectuat legal atât în M. Of. nr. 1346/7 mai 2005 cât şi într-un ziar de largă circulaţie; mandatul cenzorilor şi administratorilor nu era suspendat în perioada 31 martie 2004 – 6 ianuarie 2005. Conform certificatului constatator emis de O.R.C. Dolj, administratorii au fost numiţi la data de 29 martie 2001 pentru o perioadă de 4 ani, adică până la 29 martie 2005, iar cenzorii prin hotărârea A.G.A. din 22 martie 2003 pe o perioadă de 3 ani. De asemenea, administratorul D.N.M. nu are interese contrare cu cele ale SC C. la care soţia sa era asociat, nefiind prin urmare încălcate nici dispoziţiile art. 149 alin. (1) şi art. 150 din Legea nr. 31/1990.
În acelaşi context, a fost respectată şi obligaţia de informare, administratorii pârâtei respectând întreaga procedură privind convocarea.
În privinţa expertizei solicitate de reclamantă, s-a concluzionat că proba nu este utilă şi pertinentă, în condiţiile în care proiectul de divizare a fost întocmit de expertul contabil desemnat de judecătorul delegat cu respectarea principiului proporţionalităţii împărţirii patrimoniului. Din acest motiv a fost respinsă ca nefondată şi critica referitoare la supraevaluarea sau subevaluarea unor bunuri.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta SC B.C. SRL criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 - 9 raportat la art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
În mod concret, recurenta, reluând sintetic motivele acţiunii şi criticile formulate în apel, invocă faptul că instanţele plecând de la o stare de fapt insuficient cercetată şi probe contradictorii sau insuficiente au interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale incidente materiei, solicitând în principal admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Astfel, deşi din certificatul constatator emis de O.R.C. la data de 22 noiembrie 2004, rezultă că pârâta SC C. SA se află sub incidenţa art. 232 din Legea nr. 314/2001, având mandatul administratorilor şi cenzorilor expirat, instanţele au ignorat acest înscris dând eficienţă altui certificat constatator eliberat de O.R.C. Dolj, conform căruia aceste mandate au fost prelungite, cele două acte fiind deci contradictorii.
O altă critică vizează greşita soluţionare a cauzei sub aspectul insuficienţei probelor.
Ambele instanţe au apreciat că expertiza efectuată pentru întocmirea proiectului de divizare respectă cerinţele legale, iar valoarea bunurilor a fost corect stabilită.
Dar, o atare concluzie, susţine recurenta, nu rezultă din probele dosarului, în condiţiile în care acest raport de evaluare nu a fost depus la dosar, iar cererea pentru efectuarea unei noi expertize tehnice şi contabile a fost nelegal respinsă.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, probelor administrate raportat la dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Curtea constată că acesta este întemeiat admiţându-l ca atare.
Astfel, instanţele aplicând textele legale incidente materiei fără o cercetare reală şi profundă a fondului litigiului au pronunţat hotărâri nelegale, încălcând şi dispoziţiile art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. Relevant sub acest aspect este faptul că la dosar au fost depuse acte contradictorii emise de O.R.C. Dolj cu privire la mandatul şi perioada în care au funcţionat cenzorii şi administratorii societăţii pârâtei. În condiţiile în care conform certificatului constatator nr. 55022 din 22 noiembrie 2004, SC C. se afla la acea dată „sub incidenţa art. 232 din Legea nr. 314/2001, având mandatul administratorilor şi cenzorilor expirat", iar unul dintre motivele de nulitate a hotărârii A.G.E.A. din 24 iulie 2004, consta tocmai în faptul că la data respectivă pârâta nu avea organe statutare, instanţele erau obligate să solicite O.R.C. Dolj un certificat constatator „in extenso", pentru a se verifica toate modificările intervenite, şi nu să dea eficienţă celui cu nr. 5227/26 ianuarie 2005, în opinia tribunalului şi respectiv 5227 din 14 ianuarie 2005, în accepţiunea instanţei de apel.
Ambele instanţe au reţinut ca fiind valabil acest din urmă act, conform căruia mandatul administratorilor şi cenzorilor era în vigoare la data desfăşurării A.G.E.A., fără a explica însă motivele pentru care primul certificat nu a fost luat în considerare.
De asemenea, şi respingerea probelor constând în efectuarea expertizelor solicitate de reclamantă cu motivarea că proba a fost administrată în temeiul dispoziţiei judecătorului delegat la O.R.C., este greşită.
Procedura desfăşurată la O.R.C. are un caracter necontencios, astfel încât în ipoteza în care se solicită în cadrul unui litigiu în condiţii de contradictorialitate administrarea altor probe, instanţa este datoare să le încuviinţeze pentru justa soluţionare a cauzei. În caz contrar, nu este posibilă examinarea temeiniciei pretenţiilor reclamantei, mai ales că proba a fost efectuată în cadrul procedurii necontencioase la cererea părţii adverse. În consecinţă, nu doar pentru egalitate de tratament, se impunea încuviinţarea probei, ci şi pentru că aceasta era utilă şi pertinentă cauzei, întrucât raportul de evaluare a bunurilor avut în vedere la întocmirea proiectului de divizare a fost criticat deoarece a creat o situaţie inechitabilă prin subevaluarea şi respectiv supraevaluarea unor terenuri.
În concluzie, recursul fiind întemeiat sub aspectele reţinute, şi în cauză fiind dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., soluţia ce se impune este aceea a admiterii recursului şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Cu prilejul rejudecării se vor administra toate probele necesare justei soluţionări a cauzei inclusiv expertize tehnice şi contabile, după clarificarea situaţiei referitoare la existenţa sau inexistenţa mandatelor cenzorilor şi administratorilor la data adoptării hotărârii a cărei nulitate s-a cerut a se constata, precum şi orice altă probă utilă şi necesară.
Faţă de soluţia preconizată examinarea celorlalte critici formulate de recurentă este inutilă şi lipsită de interes juridic, dar vor fi avute în vedere ca şi critici de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC B.C. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 7 din 19 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleeaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3643/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3633/2006. Comercial → |
|---|
