ICCJ. Decizia nr. 3632/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3632/2006
Dosar nr. 2579/1/2006
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 august 2002, reclamanta SC A. SRL Medgidia cheamă în judecată pe pârâta SC M.P.C. SRL Bucureşti solicitând instanţei, în temeiul art. 139 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 3/1996 şi al art. 42 din Legea nr. 129/1992, să pronunţe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtei la încetarea imediată a producerii şi comercializării băuturii răcoritoare J.F. în recipientul „Pahar pentru băuturi răcoritoare" pentru care nu deţine aviz sau licenţă de utilizare, producere sau comercializare, model industrial al cărui titular de drept este reclamanta, precum şi obligarea la repararea prejudiciului cauzat prin reproducerea fără drept a produsului „Pahar pentru răcoritoare" înregistrat la O.S.I.M. sub nr. 010632, constând în pierderi efectiv suferite prin beneficiu nerealizat în valoare de 500.000.000 lei determinat de pierderea pieţelor de desfacere cauzată de concurenţa neloială şi daune morale în valoare de 800.000.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 13494 din 6 noiembrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, admite excepţia prematurităţii introducerii acţiunii invocată de pârâtă şi respinge acţiunea reclamantei reţinând, în esenţă, că prin raportare la temeiul de drept invocat de reclamantă, art. 42 din Legea nr. 129/1992, dreptul acesteia la acţiune nu s-a născut, nefiind făcută dovada parcurgerii prealabilă a procedurii speciale prevăzută de menţionata lege, respectiv a introducerii, în termenul legal, a unei plângeri penale la organele competente.
Prin Decizia comercială nr. 644 din 15 aprilie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admite recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva soluţiei instanţei de fond, casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că obiectul acţiunii promovată de reclamantă nu îl reprezintă „opoziţia" prevăzută de art. 21 din Legea nr. 129/1992 pentru a fi necesară parcurgerea procedurii reglementată de art. 24,25 şi 37 din aceeaşi lege, reclamanta ca titular al certificatului de înregistrare a modelului industrial având la dispoziţie atât acţiunea penală [(alin. (2)] dar şi acţiunea civilă conform dreptului comun [(alin. (6)], iar recurenta reclamantă a probat că anterior introducerii acţiunii, respectiv la 13 august 2002 a formulat o plângere penală împotriva reprezentantului intimatei pârâte, precum şi că dispoziţiile art. 139 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 8/1996 nu condiţionează introducerea cererii de parcurgerea vreunei proceduri prealabile.
Prin sentinţa comercială nr. 967 din 25 februarie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge, ca neîntemeiate, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei invocate de către aceasta din urmă, admite acţiunea reclamantei şi obligă pârâta la încetarea imediată a producerii şi comercializării băuturii răcoritoare J.F. în recipientul „pahar pentru băuturi răcoritoare" pentru care nu deţine avizul sau licenţa de utilizare, producere sau comercializare, precum şi la repararea pierderii suferite prin beneficiu nerealizat, în valoare de 117.589.000 lei şi respinge cererea de acordare a daunelor morale ca neîntemeiată, cu 28.865.000 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că pârâta a reprodus fără drept modelul industrial numit „pahar pentru băuturi răcoritoare" înregistrat de către reclamantă la O.S.I.M. la data de 22 martie 2001 cu certificat nr. 010632 eliberat la 4 februarie 2002 valabil de la 22 martie 2001 la 22 martie 2006 şi anterior depozitului reglementar pentru acelaşi produs făcut de pârâtă la O.S.I.M. cu nr. 2002/0629 la 25 aprilie 2002.
Prin Decizia comercială nr. 776 din 18 noiembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admite apelul pârâtei, schimbă în parte sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei şi menţine celelalte dispoziţii, reţinând că pârâta apelantă nu a întreprins în cauză o acţiune în contrafacere în sensul dispoziţiilor art. 83 coroborat cu art. 85 din Legea nr. 84/1998 deoarece nu fabrică ea paharul de plastic pentru băutura răcoritoare, aceasta din urmă fiind un produs propriu, sub marcă protejată, pe care o comercializează sub denumirea de J.F.M., că foloseşte pahare diferite de cele ale reclamantei intimate, cumpărate de la SC M.M. SRL şi având o folie exterioară cu caracteristici, de asemenea, diferite, faţă de modelul industrial protejat în discuţie, precum şi că în cauză este vorba de o concurenţă loială, că apelanta pârâtă comercializează produsul său sub o marcă şi ea înscrisă şi protejată la O.S.I.M., că sporirea profitului său nu s-a dovedit a rezulta numai ca urmare a comercializării produsului în litigiu şi ca rezultat al unei concurenţe neloiale.
Împotriva deciziei de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, constatarea nelegalităţii şi netemeiniciei hotărârii atacate şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 967 din 25 februarie 2005.
În susţinerea recursului său recurenta critică instanţa de apel pentru aprecierea greşită a raportului juridic litigios neavând în vedere că produsul comercializat de recurentă este protejat de un titlu de proprietate industrială şi reţinând eronat faptul că intimata pârâtă a efectuat fapte de comerţ loiale prin cooptarea clientelei sale.
Recurenta reproşează, de asemenea, instanţei de apel o motivare teoretică, străină de natura pricinii şi străină şi de materialul probator administrat în cauză în faţa instanţei de fond, respectiv de raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză.
Decizia atacată este criticată de recurentă şi pentru faptul că este rezultatul unei aplicări greşite de către instanţă a dispoziţiilor Legii nr. 11/1991, art. 5, art. 9 ale Legii nr. 8/1996, art. 10, art. 47 alin. (6), art. 139 alin. (1) şi (2), ale art. 42 din Legea nr. 129/1996 modificată prin Legea nr. 585/2002, fiind astfel netemeinică şi nelegală.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat, Decizia atacată fiind legală şi temeinică pronunţată cu corecta aplicare a legii şi în special a dispoziţiilor Legii nr. 21/1996 [(art. 6 alin. (1) lit. b)] şi ale art. 134 pct. 2 din Constituţia României.
Recursul este nefondat.
Din actele dosarului reiese că instanţa de apel a apreciat corect actul juridic dedus judecăţii, stabilind corect şi întemeiat că în cauză nu se poate reţine în sarcina pârâtei o acţiune în contrafacere şi nici de concurenţă neloială, aceasta comercializând un produs diferit de cel comercializat de reclamantă, cu o altă denumire, protejat şi acesta la O.S.I.M., în recipiente pe care nu le produce ea însăşi ci le-a cumpărat de la o altă societate, neîncălcând dreptul de proprietate industrială al reclamantei, în speţă neconstatându-se nici acte de deturnare a clientelei acesteia.
Se reţine, de asemenea, că instanţa de apel a examinat întregul probatoriu administrat în cauză, inclusiv raportul de expertiză contabilă ale cărui concluzii nu le apreciază drept convingătoare cu privire la stabilirea unui prejudiciu rezultat pentru reclamanta recurentă din acte de concurenţă neloială înfăptuite de pârâta intimată, pronunţând astfel o hotărâre temeinică.
Se constată astfel şi că Decizia recurată este judicios, coerent şi pertinent motivată, instanţa de apel făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor legale apropriate cauzei, respectiv a dispoziţiilor Legii nr. 84/1998 şi ale Legii nr. 21/1996.
Faţă de cele de mai sus se constată că niciunul dintre motivele invocate de recurentă nu se pot reţine ca fondate, Decizia atacată cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină, strict legate de natura pricinii, instanţa interpretând corect actul juridic dedus judecăţii şi făcând o corectă aplicare a legii, pronunţând astfel o hotărâre temeinică şi legală.
Astfel fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Medgidia împotriva deciziei nr. 776 din 18 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3499/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3629/2006. Comercial → |
|---|
