ICCJ. Decizia nr. 3666/2006. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3666/2006
Dosar nou nr. 35760/2/2005
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2006
Asupra cererii de revizuire de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 342 din 4 iulie 2002 pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Asociaţia Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti – U.C.E.C.O.M. O.R.R.I.S. a fost admisă cererea reclamantei S.O.C.O.M. O.R.R.I.S. Bucureşti formulată în contradictoriu cu pârâta C.M.A.P., a fost obligată pârâta să-i lase în deplină proprietate, posesie şi folosinţă, imobilele mijloace fixe ce fac obiectul sentinţelor Curţii de Arbitraj şi a sentinţei civile nr. 10030 din 6 decembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, să evacueze imobilele la care a fost obligată să le lase în deplină proprietate şi să predea reclamantei şi celelalte bunuri patrimoniale în valoare de 94.961.000 lei.
Împotriva acestei sentinţe, SC A.P. SA a formulat acţiune în anulare.
Intimata S.O.C.O.M. O.R.R.I.S. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în formularea acţiunii în anulare a sentinţei arbitrale.
Prin Decizia nr. 582 din 8 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC A.P. SA invocată de SC S.O.C.O.M. O.R.R.I.S., a fost respinsă acţiunea în anularea sentinţei arbitrale nr. 342 din 4 iulie 2002 pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă A.N.C.M. – U.C.E.C.O.M., în dosarul nr. 276/2002, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
La data de 26 noiembrie 2002, reclamanta C.M. S.O.C.O.M. O.R.R.I.S. a chemat în judecată pe pârâta SC A.P. SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună declararea nulităţii SC A.P. SA. Acţiunea a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa nr. 10543 din 10 septembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Cooperativa Meşteşugărească S.O.C.O.M. O.R.R.I.S. a declarat apel care a fost admis prin Decizia nr. 145 din 25 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în sensul că s-a dispus nulitatea SC A.P. SA.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.P. SA Bucureşti.
Prin Decizia nr. 4723 din 13 octombrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursul, a modificat Decizia atacată şi pe fond a respins apelul declarat de reclamanta Societatea Cooperativa Meşteşugărească S.O.C.O.M. O.R.R.I.S.
SC A.P. SA a formulat cerere de revizuire în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 582 din 8 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, şi a deciziei nr. 4723 din 13 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, susţinând că soluţia adoptată prin Decizia nr. 4723/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în contradicţie totală cu Decizia nr. 582 din 8 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti.
Revizuienta susţine că prin cele două hotărâri definitive şi contradictorii se soluţionează şi aspectul existenţei şi a continuităţii aceleiaşi persoane juridice SC A.P. SA, că aceste hotărâri au fost pronunţate între aceleaşi părţi şi că în cel de al doilea proces, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu a fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat prin raportare la art. 166 C. proc. civ. şi art. 1201 şi urm. C. civ.
Cererea de revizuire este nefondată.
Decizia nr. 582/8 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, nu este contradictorie cu Decizia nr. 4723 din 13 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, nu există hotărâri definitive potrivnice date în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Prin Decizia nr. 582 din 8 iunie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în dosarul nr. 23/2004, a fost respinsă acţiunea în anulare a sentinţei arbitrale nr. 342 din 4 iulie 2002 a Curţii de Arbitraj de pe lângă A.N.C.M. – U.C.E.C.O.M., prin care a fost soluţionată cererea reclamantei S.O.C.O.M. O.R.R.I.S., pentru ca pârâta C.M.A.P. să-i lase în deplină proprietate, posesie şi folosinţă, imobile mijloace fixe, să evacueze imobilele.
Prin Decizia nr. 4723 din 13 octombrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 1863/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a soluţionat recursul având ca obiect declararea nulităţii SC A.P. SA.
Se constată că, sunt cauze diferite şi obiectul este diferit şi în consecinţă, cererea de revizuire fiind nefondată, urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, cererea de revizuire, formulată de revizuenta SC A.P. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 582 din 8 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti şi a deciziei nr. 4723 din 13 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 3679/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3660/2006. Comercial → |
---|