ICCJ. Decizia nr. 3679/2006. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3679/2006
Dosarnou nr. 6512/1/2005
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta S.I.F. T. SA a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta SC L. SA Braşov să se dispună anularea hotărârii adunării extraordinare a acţionarilor societăţii pârâte din data de 14 iulie 2005 prin care s-a hotărât: mutarea fabricii de mobilă din Braşov, str. Hărmanului, în Braşov str. Poienelor şi vânzarea acţiunilor teren şi construcţii identificate în C.F. nr. 15628.
Prin sentinţa nr. 42/ CC pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, la data de 17 octombrie 2005, în dosar nr. 1498/2005, s-a admis cererea reclamantei şi s-a anulat hotărârea A.G.E.A. a pârâtei din data de 14 iulie 2005.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, în convocarea făcută de pârâtă s-a menţionat că „sunt convocaţi la A.G.E.A. din 13 iulie 2005, toţi acţionarii înregistraţi la SC R. SA până la 30 iunie 2005, iar folosirea sintagmei „până la data de" şi nu „la data de" echivalează cu neindicarea unei date de referinţă pentru determinarea acţionarilor îndreptăţiţi să voteze, încălcându-se art. 123 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 şi creându-se confuzie cu privire la acţionarii îndreptăţiţi să voteze.
Tot din conţinutul convocatorului s-a reţinut că, documentaţia necesară informării acţionarilor a fost pusă la dispoziţia acţionarilor la o altă locaţie decât de sediul social, încălcându-se dispoziţiile art. 243 alin. (5) din Legea nr. 297/2005.
S-a mai avut în vedere că schimbarea sediului reprezintă o modificare a actului constitutiv ceea ce presupunea îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 224 alin. (4) din Legea nr. 287/2004, de comunicare a proiectului de modificare către C.N.V.M. şi ale dispoziţiilor art. 117 alin. (8) referitoare la cuprinderea în convocator a titlului legal al modificărilor.
Apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei a fost admis ca fondat prin Decizia nr. 33 din 9 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, în dosarul nr. 1142/C/Ap/2005.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa apelului a reţinut că pârâta a stabilit data de referinţă conform legii, fiind foarte clar că la şedinţă pot participa numai acţionarii înscrişi la R. la data de referinţă şi nu a existat nici o confuzie astfel cum a interpretat prima instanţă.
De asemenea, s-a considerat că pârâta a respectat prevederile art. 243 alin. (5) din Legea nr. 297/2005 cât timp, prin convocator a adus la cunoştinţă că „documentele şi materialele referitoare la problemele incluse pe ordinea de zi se pot consulta şi procura contra cost de la sediul din Braşov, str. Poienelor, începând cu 5 iulie 2005.
Cu privire la sediul indicat în convocator s-a motivat că sediul pârâtei a fost stabilit la adresa din Braşov, str. Poienelor, prin hotărârea A.G.A. din 30 iunie 2005, hotărârile care la data publicării convocatorului nu fusese înscrisă în registrul comerţului, această situaţie nefiind de natură să afecteze dreptul la informare al acţionarilor.
S-a mai reţinut că prin hotărârea atacată nu a fost schimbat sediul societăţii şi nici un alt element din actul constitutiv astfel că nu se pune problema respectării dispoziţiilor art. 117 din Legea nr. 31/1990.
În fine, s-a mai reţinut că pârâta a întocmit un studiu de dezvoltare la locaţia sa din str. Hărmanului din care rezultă că desfăşurarea activităţii pe actuala locaţie produce mari pierderi societăţii, fapt pentru care se impune mutarea acesteia.
A fost întocmit şi un raport de evaluare a activelor societăţii pentru stabilirea unui preţ minim de pornire a negocierilor ca eventualii cumpărători.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta care a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9, în argumentarea cărora arată următoarele:
- hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii în ce priveşte considerentul că nu a existat nici un risc de confuzie cu privire la data de referinţă.
- Decizia atacată conţine motive contradictorii în ceea ce priveşte considerentele referitoare la obligaţiile legale stipulate în art. 243 alin. (5) din Legea nr. 297/2004, întrucât deşi se reţine că documentele au fost puse la dispoziţia acţionarilor la noul sediu consideră că atât noul cât şi vechiul sediu se află în acelaşi oraş astfel că dreptul de informare nu a fost încălcat.
- instanţa de apel a ignorat textele de lege cu privire la sediul unei societăţi deşi, din actele depuse la dosar rezultă clar că sediul societăţii este în Braşov, str. Hărmanului.
- instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 117 alin. (8) când a considerat că textul convocatorului îndeplineşte rigorile textului de lege.
- instanţa a încălcat prevederile art. 224 alin. (4) Legea nr. 297/2004 considerând că actul constitutiv nu s-a modificat.
- în mod nelegal s-a considerat că au fost respectate dispoziţiile art. 117 alin. (7) întrucât convocatorul nu conţine descrierea imobilelor, preţul minimal al acestora, indicarea valorii integrale a activelor şi metoda de valorificare a acestora.
- cu privire la înscrisul depus în apel, stadiul de dezvoltare, se învederează că, din convocator rezultă că înscrisurile nu au fost aduse la cunoştinţă acţionarilor, raportul de evaluarea al imobilizărilor nu a fost aprobat, în prealabil, de acţionari, din hotărârea A.G.E.A. nu rezultă că s-au prezentat aceste înscrisuri.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Decizia atacată nu cuprinde motive străine de natura pricinii. Faptul că recurenta nu este mulţumită de raţionamentul instanţei şi de interpretarea dată sintagmei „până la" nu poate conduce la concluzia că argumentarea folosită este străină pricinii.
- Criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 138 alin. (1) pct. 11 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 13/2004 şi prevederile art. 140 din acelaşi regulament, sunt neavenite atâta timp cât, prin acţiune aceste temeiuri nu au fost invocate ca şi motive pentru anularea hotărârii A.G.E.A.
- Este fondată critica referitoare la existenţa unor motive contradictorii referitoare la obligaţiile legale reglementate în art. 243 alin. (5) din Legea nr. 297/2004, precum şi cea care priveşte încălcarea acestor prevederi prin Decizia atacată.
Astfel, după ce se reţine că sediul societăţii pârâte a fost schimbat la adresa din Braşov, str. Poienelor prin hotărârea A.G.A. din 30 iunie 2005 şi că această hotărâre nu a fost înscrisă la registrul comerţului se menţionează că deşi, schimbarea sediului a fost înscrisă la registrul comerţului faptul că documentele au fost puse la dispoziţia acţionarelor la noul sediul nu este de natură să afecteze dreptul de informare al acţionarilor pentru că ambele sedii se află în acelaşi oraş.
Instanţa apelului a pronunţat o sentinţă nelegală sub acest aspect, încălcând prevederile legale întrucât nu a avut în vedere că sediul unei societăţi, potrivit legii, este cel înscris la Registrul Comerţului, iar potrivit actelor existente la dosar rezultă că acesta este situat în Braşov, str. Hărmanului.
Rezultă fără echivoc că, prin nerespectarea dispoziţiilor legale menţionate s-a încălcat dreptul de informare al acţionarilor astfel că hotărârea A.G.E.A. ce face obiectul acţiunii de faţă este nulă, în condiţiile în care actele au fost puse la dispoziţia acţionarilor la un alt sediu.
Este criticabilă şi reţinerea instanţei în sensul că textul convocatorului respectă cerinţele legale, în condiţiile în care menţiunile din aceasta referitoare la mutarea fabricii, care ar implica chiar mutarea sediului, şi cele referitoare la activele propuse spre vânzare, care nu conţin suficiente date de identificare, evaluare etc. sunt confuze.
Aceste date erau suficiente pentru ca instanţa de apel să constate că hotărârea A.G.E.A. nu respectă dispoziţiile legale şi că sentinţa ce a format obiectul apelului este legală.
Urmează ca în baza considerentelor expuse, Înalta Curte să admită recursul ca fondat, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3), să modifice Decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat împotriva sentinţei nr. 42/ CC din 17 octombrie 2005 a Tribunalului Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta S.I.F. T. SA Braşov împotriva deciziei nr. 33/ Ap din 9 martie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, modifică Decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC L. SA Braşov împotriva sentinţei nr. 42/ CC din 17 octombrie 2005 a Tribunalului Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 3769/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3666/2006. Comercial → |
---|