ICCJ. Decizia nr. 371/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.371/2006
Dosar nr. 4110/1/2005
Dosar nr. vechi 924/2005
Şedinţa publică din 1 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea adresată Judecătoriei Moreni la data de 7 septembrie 2004, F.D., în numele şi pentru C.C.I.L.C., a chemat în judecată pârâta, A.F.I.I., solicitând ca prin sentinţa ce va pronunţa să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 18.500.000 lei, reprezentând chirie neachitată pentru lunile iunie 2003 – ianuarie 2004, pentru spaţiul comercial deţinut în comuna I.L.C.; rezilierea contractului de închiriere şi evacuarea pârâtei din acest spaţiu comercial.
Judecătoria Moreni a admis, în parte, acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 18.500.000 lei, despăgubiri civile, şi a sumei de 1.666.400 lei, cheltuieli de judecată respingând celelalte capete de cerere.
Spre a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că, în condiţiile în care pârâta a rămas în posesia şi folosinţa spaţiului comercial în litigiu, locaţiunea s-a prelungit tacit, conform art. 1437 C. civ., iar pârâta datorează pentru perioada iunie 2003 – ianuarie 2004 suma de 18.500.000 lei, dar că, „actualmente", nu există un contract de închiriere valabil încheiat.
Secţia comercială şi de contencios administrativ a Curţii de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 40, pronunţată la data de 31 ianuarie 2005, în dosarul nr. 8802/2004, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri pe care a schimbat-o, în parte, admiţând şi celelalte capete de cerere cu consecinţa rezilierii contractului de închiriere intervenit între părţi şi evacuării pârâtei din spaţiul comercial ce a făcut obiectul închirierii, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a pronunţa menţionata hotărâre instanţa de apel a reţinut, în principal, că soluţia obligării pârâtei la plata chiriei restante în perioada iunie 2003 – ianuarie 2004 pentru spaţiul comercial pe care a continuat să îl folosească şi după încetarea termenului stipulat în contractul din 22 martie 2001 este corectă, iar nerespectarea acestei obligaţii de plată de către pârâtă justifică cererea reclamantei de a se dispune rezilierea contractului şi evacuarea sa din acest spaţiu.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs intimata pârâtă, invocând greşita apreciere a probelor administrate şi aplicarea eronată a legii cu referire la soluţia dată cererii de reziliere a contractului de închiriere şi de evacuare a sa din spaţiul închiriat.
Având în vedere că la data pronunţării deciziei atacate pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. era abrogat prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, critica vizând greşita stabilire a situaţiei de fapt ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, faţă de reglementarea în vigoare a art. 304 la acea dată, iar critica privind greşita aplicare a legii se încadrează în aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Astfel, este de observat că în cauză a intervenit tacita relocaţiune a contractului din 22 martie 2001, evocă locaţiune, fără termen, în afara căruia clauzele contractului primitiv rămâne în vigoare şi că părţile au stipulat, în mod expres, prin art. 16 alin. (1) al evocatului contract a 2-a clauză rezolutorie în conformitate cu care „contractul poate fi reziliat de proprietar .. în cazul neplăţii chiriei sau a utilităţilor pe o perioadă de 30 de zile", iar prin lit. c) a aceluiaşi articol că „în cazul rezilierii contractului de către proprietar chiriaşul se obligă să evacueze spaţiul .. în termen de 5 zile de la data primirii somaţiei din partea proprietarului, în caz de neconformare proprietarul este în drept să evacueze spaţiul .." iar, urmare a neîndeplinirii obligaţiei de plată a chiriei de către intimata-pârâtă în perioada iunie 2003 – ianuarie 2004 aceasta a fost pusă în întârziere de apelanta reclamantă prin adresa nr. 107, din 17 decembrie 2003, depusă la dosar.
Din perspectiva enunţatei clauze de reziliere convenţională, ce-şi găseşte incidenţa în cauză, faţă de neexecutarea obligaţiilor chiriaşului A.F.I.I. de plată a chiriei o perioadă mai mare de 30 de zile, şi a celei referitoare la obligaţia acestuia de a părăsi spaţiul în caz de reziliere, soluţia dată de instanţa de apel cererii de reziliere a contractului de locaţiune încheiat între C.C.I.L.C. în calitate de proprietar şi A.F.I.I. în calitate de chiriaş, având ca obiect spaţiul constând în B.A.G.V. în suprafaţă de 163 mp, soluţia dată cererii de evacuare a chiriaşului din acest spaţiu, întruneşte cerinţele de legalitate, dând eficienţă precizatelor texte contractuale ce fac aplicarea voinţei expres exprimată prin acestea şi înlătură, astfel incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.F.I.I. împotriva deciziei nr. 40 din 31 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 1 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 374/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 365/2006. Comercial → |
|---|
