ICCJ. Decizia nr. 3730/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3730/2006
Dosar nr. 3097/1/2006
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 2193/2005, reclamanta A.V.A.S. Bucureşti a chemat în judecată pârâta SC U. SA Ploieşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 8.361.655.547 lei, reprezentând contravaloarea dividendelor neachitate, aferente anului 2001, precum şi a sumei de 3.101.429.396 lei, penalităţi de întârziere calculate până la data de 10 martie 2001.
Reclamanta mai solicită, de asemenea, obligarea pârâtei la plata în continuare a penalităţilor de întârziere până la achitarea efectivă a debitului.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că în A.G.A. din data de 11 aprilie 2002, s-a aprobat bilanţul contabil aferent anului 2001, ocazie cu care s-a procedat şi la repartizarea profitului net, cuvenindu-i-se în raport de acţiunile deţinute dividende în valoare de 5.260.226.251 lei, pe care în mod nejustificat, pârâta nu le-a plătit la termenul scadent, datorând astfel şi penalităţi.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a depus respingerea acţiunii.
În cauză, pârâta a formulat şi o cerere reconvenţională, prin care a solicitat ca reclamanta să fie obligată să respecte obligaţiile contractuale, aşa cum au fost prevăzute în contractul nr. 77 din 12 noiembrie 2004, în sensul de a face toate demersurile pentru emiterea ordinului comun privind acordarea înlesnirilor la plata obligaţiilor bugetare.
Prin sentinţa nr. 188 din 27 aprilie 2005, Tribunalul Prahova a respins acţiunea formulată de reclamantă, a admis cererea reconvenţională a pârâtei şi a obligat reclamanta A.V.A.S. la respectarea obligaţiei prevăzute în art. 16 din Contractul nr. 77/2004 privind emiterea ordinului comun referitor la acordarea înlesnirilor la plata obligaţiilor în conformitate cu prevederile legale şi s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pronunţând această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în raport cu dispoziţiile legale în materie, într-adevăr pârâta avea obligaţia să achite acţionarilor contravaloarea dividendelor aferente anului 2001, până la data de 1 aprilie 2002.
Dar, potrivit dispoziţiilor art. 26 din OUG nr. 26/2004, privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societăţilor comerciale, aflate în patrimoniul A.V.A.S. reclamanta avea obligaţia să-i acorde pârâtei o eşalonare la plată a acestora pe o perioadă de până la 5 ani, cu şase luni perioadă de graţie, conform unui grafic întocmit de aceasta.
Această obligaţie a fost inserată în contractul de privatizare, art. 16 pct. 7 în conformitate cu care părţile au convenit ca vânzătoarea reclamantă să depună în limita competenţelor legale diligenţele necesare pentru emiterea ordinelor comune, privind acordarea înlesnirilor la plata obligaţiilor în conformitate cu dispoziţiile legale, obligaţie pe care însă nu şi-a respectat-o.
Ca atare, reţine instanţa de fond, acţiunea reclamantei constată că este nefondată şi admite cererea reconvenţională obligând reclamanta să facă toate demersurile necesare în vederea respectării obligaţiilor asumate prin art. 16 pct. 7 din contract.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice, solicitând schimbarea în tot a sentinţei şi, pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi respingerea cererii reconvenţionale.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 3 din 6 ianuarie 2006, a admis apelul reclamantei şi a schimbat în parte sentinţa, constatând ca rămasă fără obiect cererea reconvenţională formulată de pârâtă şi menţinând restul dispoziţiilor sentinţei. Instanţa de apel a avut în vedere emiterea ordinului comun al A.V.A.S. şi Ministerului Finanţelor Publice nr. 6180 din 8 decembrie 2005 prin care s-au acordat pârâtei înlesniri la plata obligaţiilor restante.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta A.V.A.S. solicitând admiterea lui şi modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii în totalitate a apelului său şi admiterea acţiunii sale astfel cum a fost formulată şi completată.
Recurenta. făcând trimitere la prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., a invocat următoarele motive de recurs:
1. Deşi instanţa de apel a dispus admiterea apelului A.V.A.S. în totalitate a schimbat sentinţa numai în parte, constatând ca rămasă fără obiect cererea reconvenţională;
2. Instanţa de apel nu a analizat critica reclamantei-apelantă în privinţa respingerii acţiunii sale şi nu a făcut nici o referire la această critică;
3. Instanţa de apel, în mod greşit şi cu încălcarea prevederilor legale, a menţinut soluţia instanţei de fond de respingere a acţiunii reclamantei întrucât înlesnirile la plat acordate prin ordinul comun nu sunt acordate în mod irevocabil ci ele sunt condiţionate de îndeplinirea anumitor cerinţe.
Examinând recursul prin prima motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Primul motiv de recurs nu este fondat întrucât instanţa de apel nu a menţionat că admite apelul în tot iar din motivare rezultă că a avut în vedere admiterea în parte a apelului numai cu privire la acţiunea reconvenţională, după cum a şi hotărât prin dispozitivul deciziei.
Nu este întemeiat nici al doilea motiv de recurs întrucât instanţa de apel prin modul cum a motivat admiterea în parte a apelului s-a pronunţat implicit asupra respingerii acţiunii reclamantei de către instanţa de fond, apreciind-o ca întemeiată.
În schimb, este întemeiat cel de al treilea motiv invocat prin recursul reclamantei. Este adevărat că prin ordinul comun nr. 13 şi respectiv nr. 1844 din 6 decembrie 1844 s-a acordat pârâtei scutirea în procent de 100 % a creanţelor proprii A.V.A.S. care fac obiectul prezentei cauze, dividendele pe anul 2001 şi daune moratorii aferente acestora, dar această scutire nu este irevocabilă ci este supusă unor condiţii prevăzute la art. 2 al ordinului, iar în cazul în care societatea pârâtă nu îndeplineşte aceste condiţii, scutirea îşi pierde valabilitatea iar societatea pârâtă va datora A.V.A.S., sumele înlesnite la plată.
Ca atare ordinul comun nu exonerează pârâta de plata obligaţiilor sale faţă de reclamantă, obligaţii legale şi deci acţiunea acesteia este întemeiată şi trebuie admisă.
Existenţa ordinului comun menţionat poate fi invocată de către societatea pârâtă şi opusă reclamantei în cazul în care aceasta ar încerca executarea silită a titlului executoriu obţinut în urma admiterii acţiunii sale, dacă, bineînţeles, pârâta a realizat condiţiile stabilite prin ordin.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., să admită recursul şi să modifice în parte Decizia atacată în sensul admiterii acţiunii reclamantei şi obligării pârâtei la plata sumei reprezentând dividende cuvenite pe anul 2001 şi penalităţi de întârziere, constatând ca rămasă fără obiect cererea reconvenţională şi menţinând restul dispoziţiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 3 din 6 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti pe care o modifică în parte, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. împotriva pârâtei SC U. SA Ploieşti şi obligă pârâta la plata sumei de 8.361.655.647 lei cu titlu de dividende aferente anului 2001 şi penalităţi de întârziere şi constată ca rămasă fără obiect cererea reconvenţională formulată de pârâtă.
Menţine restul dispoziţiilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3734/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3725/2006. Comercial → |
|---|
