ICCJ. Decizia nr. 3734/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3734/2006
Dosar nr. 7563/1/2006
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 128/ COM din 15 februarie 2005 pronunţată în dosar nr. 2275/COM/2004, Tribunalul Timiş a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamantul D.O. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA şi a dispus rezilierea contractului de antrepriză nr. 344 din 8 august 2001 încheiat între părţi, exonerarea reclamantului de la plata diferenţei de preţ contractate în sumă de 26.043 EURO, radierea ipotecii convenţionale constituită în favoarea pârâtei asupra imobilului proprietatea reclamantului înscris în C.F., respingând ca inadmisibil petitul privitor la constatarea culpei pârâtei în executarea contractului de antrepriză. Totodată, instanţa a luat act că reclamantul nu a solicitat obligarea pârâtei la penalităţi de întârziere conform art. 9 din contract şi a obligat pârâta la plata sumei de 59.000.000 lei (ROL) cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că între părţi s-a încheiat un contract de antrepriză modificat cu două acte adiţionale în baza cărora pârâta, în calitate de antreprenor, a executat lucrări specifice obiectului său de activitate, instalaţii în construcţii, la imobilul proprietatea reclamantului într-un termen fix convenit de 3 luni, începând cu data semnării contractului (8 august 2001) şi până la data de 30 noiembrie 2001.
Potrivit art. 8 din acest contract antreprenorul răspunde şi garantează calitatea lucrărilor timp de 5 ani, recepţia urmând să se facă pe timpul executării lucrărilor pe tipuri de lucrări, conform art. 10, la terminarea fiecărei lucrări în parte calitativ şi cantitativ.
Valoarea totală a contractului a fost stabilită la suma de 60.911 EURO sumă din care reclamantul urma să achite un avans de 30 % conform art. 6, adică 46.722 EURO, plată necontestată de pârâtă.
Potrivit art. 13 din contract modificarea unilaterală este interzisă, iar art. 14 prevede plata de daune interese pentru nerespectarea totală sau parţială a contractului, care este garantat cu o ipotecă convenţională constituită asupra imobilului casă şi teren înscris în C.F. Timişoara.
De la plata avansului reclamantul nu a mai achitat nici o sumă, iar la data de 24 septembrie 2002 au avut loc procesele verbale de recepţie nr. 1764 şi nr. 1764 pe categorii de lucrări încheiate între părţi prin care a fost acordată o garanţie de execuţie de 60 de luni.
La aproximativ 1-2 ani, reclamantul a constatat deficienţe grave în executarea lucrărilor de construcţii, pe care a încercat să le remedieze pe cont propriu, însă fără rezultat, solicitând pârâtei respectarea garanţiei oferite.
Tribunalul, în soluţionarea prezentei cauze, a considerat esenţială expertiza tehnică judiciară care a exprimat în detaliu modalitatea în care a fost respectată obligaţia contractuală de către antreprenor, concluziile expertului nefiind înlăturate prin alte probe, nici una dintre părţile implicate în litigiu nesolicitând o contraexpertiză.
Tribunalul, coroborând concluziile raportului de expertiză cu fotografiile edificatoare ce confirmă constatările expertului, a reţinut că lucrările nu au fost efectuate la standardele cerute de Legea nr. 10/1995, astfel că invocarea neexecutării corespunzătoare a obligaţiilor contractuale de către reclamantul beneficiar în termenul de garanţie prevăzut de art. 11 din contract constituie un motiv întemeiat pentru a se cere rezilierea contractului şi exonerarea plăţii restului de preţ, reclamantul având facultatea de a alege sancţiunea prevăzută de lege pentru neexecutare.
Raporturile contractuale dintre părţi nu au fost stinse, consideră instanţa de fond, prin procesele verbale de recepţie din 29 aprilie 2002, întrucât aşa cum a constatat şi expertul, aceste lucrări nu au fost finalizate.
Recepţia lucrărilor nefăcându-se, potrivit art. 10 din contract, calitativ şi cantitativ pe tipuri de lucrări executate prin încheierea unui proces verbal la terminarea fiecărei lucrări în parte, pretenţiile pârâtei în sensul că întreaga sumă de 72.765 EURO s-ar reflecta în lucrările deja executate nu corespund realităţii, aspect confirmat şi de expert.
Tribunalul a mai reţinut că deficienţele constatate de expert nu sunt izolate şi nici accidentale, acestea fiind imputabile exclusiv antreprenorului, astfel că partea care şi-a executat obligaţiile prin plata a peste 2/3 din preţ are dreptul de a cere aplicarea sancţiunii corespunzătoare şi nu poate fi obligată să menţină un contract păgubitor fără a exista indicii că eventualele viitoare reparaţii vor fi de o calitate superioară celor anterior efectuate.
În drept, instanţa a făcut aplicarea prevederilor art. 969, art. 970, art. 1412 – art. 1413 C. civ. şi art. 284 C. proc. civ.
Împotriva sentinţei civile de mai sus, în termen legal, a declarat apel pârâta SC C. SA, cererea ei fiind înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub nr. 9935/COM/2005, solicitând modificarea în tot a hotărârii apelate în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
Prin Decizia nr. 68 din 28 februarie 2006, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a exonerat reclamantul-intimat de plata diferenţei de preţ contractate de 9.852,04 EURO, a respins capătul de cerere privitor la radierea ipotecii convenţionale constituită în favoarea pârâtei-apelante şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamantul D.O. solicitând admiterea lui şi modificarea în tot a deciziei atacate în sensul păstrării sentinţei instanţei de fond.
Recursul reclamantului este întemeiat în drept pe prevederile pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., însă motivele invocate nu sunt încadrate în aceste prevederi la care se face trimitere iar criticile aduse vizează, sub multe aspecte, aprecierea probelor administrate, împrejurări ce nu pot fi examinat în calea extraordinară de atac a recursului.
Examinând recursul prin prisma motivelor şi textelor legale invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Astfel, recurentul reclamant critică hotărârea instanţei de apel pentru că „a interpretat greşit acţiunea sa" ce a făcut obiectul dosarului la instanţa de fond, motiv ce nu se încadrează nici în pct. 8 şi nici în celelalte motive prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.
Recurentul nu invocă interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii ci susţine doar că instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt care trebuia să se impună şi instanţei de apel faţă de concluziile expertizei coroborate cu celelalte probe administrate.
Recurentul consideră Decizia atacată ca nelegală şi netemeinică, în contradicţie cu starea de fapt şi de drept caracteristică speţei, dovedită fără echivoc prin probele administrate la dosarul de fond al cauzei. Este considerată nelegală, neîntemeiată şi chiar arbitrară cenzura instanţei de apel, „sub aspectul material al recalculării (redozării) sumei ce trebuieşte a fi dedusă din preţul total al contractului ... modul de calcul, „individualizarea" sumei, este absolut subiectiv, atât timp cât din probele administrate în cauză ... s-a făcut dovada că toate lucrările executate de intimata-executantă au fost efectuate defectuos, altele neexecutate iar unele au fost executate cu materiale care sunt reţinute şi încasate prin deviz, dar nu se regăsesc fizic în construcţie".
Toate aceste critici şi celelalte în acelaşi sens, vizează, în mod evident, stabilirea situaţiei de fapt şi aprecierea probelor, aspecte ce nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recurentul mai consideră că, instanţa de apel nu a făcut aplicarea dispoziţiilor imperative de lege incidente în cauză, art. 969, 970 C. civ., raportat la prevederile Contractului, cap. XIV C. proc. civ., Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale. Nu se indică însă care sunt dispoziţiile imperative neaplicate şi cu privire la care aspecte ale cauzei pentru a se putea face un control judiciar efectiv prin prisma prevederilor pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. În lipsa unor asemenea precizări, „consideraţiile" recurentului rămân simple afirmaţii ce nu pot fi verificate.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul D.O. împotriva deciziei nr. 68 din 28 februarie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2730/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3730/2006. Comercial → |
|---|
