ICCJ. Decizia nr. 3806/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
`
Decizia nr. 3806/2006
Dosar nr.11706/1/2006
Şedinţa publică din24 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă.
Din examinare lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta SC B.T. SA TIMIŞOARA a solicitat obligarea pârâtei SC A.G. SRL BUCUREŞTI la platasumei de 108.435,32 RON, reprezentând penalităţi de întârziere. În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că între părţi s-a încheiat la data de 21 mai 2004, un contract de transport, prin care reclamanta s-a obligat să execute pentru pârâtă transport de diferite materii prime şi materiale, iar pârâta se obliga să achite contravaloarea prestaţiilor. Conform art. 8 din contract, pentru achitarea cu întârziere a facturilor, pârâta va plăti o penalitate de 0,15% din valoarea sumelor neachitate.
Prin sentinţa civilă nr. 1118/ COM din 29 noiembrie 2005, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de către reclamantă, reţinând că prin acţiunea de faţă se solicită penalităţi de 0,15 %, calculate de la data scadenţei facturilor emise până la data achitării lor efective, insă aceste penalităţi au fost deja calculate la data adoptării ordonanţei care conţinea somaţia de plată a pârâtei, devenită executorie la data de 24 iunie 2005. Achitarea cu întârziere de o lună de la data când ordonanţa privind somaţia de plată a rămas executorie se reţine că este lipsită de relevanţă, având în vedere că plata eşalonată a fost făcută cu acordul reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, calificat de către instanţa ca fiind apel, la termenul de judecată din data de 11 aprilie 2006. Prin criticile aduse sentinţei atacate, reclamanta a arătat că intre ea şi pârâtă nu a intervenit un acord de eşalonare a plăţilor, de asemenea nici un acord cu privire la renunţarea la penalităţi. A susţinut că noua cerere de chemare în judecată are cu totul alt obiect decât cererea de somaţie de plată, în nici un caz penalităţile calculate pentru perioada 31 martie 2005 până în 29 iulie 2005 nu au fost cuprinse în ordonanţa respectivă.
Prin Decizia civilă nr. 121 din 23 mai 2006, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins apelul declarat de reclamantă. Instanţa de control judiciar a reţinut în considerente că excepţia neîndeplinirii procedurii concilierii directe este neîntemeiată iar acţiunea reclamantei trebuia respinsă pe acest motiv şi nu pe fondul cauzei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta criticile sale de nelegalitate fiind structurate în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Recurenta şi-a structurat criticile de nelegalitate pe trei aspecte, în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele:
- în mod greşit a fost a fost respins apelul promovat de către reclamantă cu trimitere la dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., text aplicabil recursului şi nu apelului.
- apelul a fost respins pentru nerespectarea procedurii concilierii prealabile, deşi acest aspect nu a fost reţinut de către sentinţa atacată sau invocat prin motivele de apel. Se invocă prevederile art. 296 C. proc. civ., teza a II-a, în raport de crearea unei situaţii mai grea în propria cale de atac.
- în ceea ce priveşte îndeplinirea procedurii concilierii prealabile, arată că şi-a îndeplinit această obligaţie prin convocarea din data de 6 aprilie 2005, care nu a fost efectuată în vederea introducerii cererii privind somaţia de plată.
- faţă de termenele prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., susţinerile reţinute de către instanţa de apel nu au nici un temei legal.
Recursul este fondat.
Potrivit celor reţinute în Decizia nr. 121 din 23 mai 2006 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, instanţa a luat în examinare, prin prisma dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., excepţia neîndeplinirii procedurii concilierii prealabile, invocată de către pârâtă SC A.G. SRL BUCUREŞTI, prin întâmpinarea depusă în cadrul dosarului de fond. Deşi, instanţa de fond Tribunalul Timiş a respins acţiunea formulată de către reclamantă, ca neîntemeiată, urmare analizării fondul cauzei în ceea ce priveşte pretenţiile solicitate prin cererea de chemare în judecată, fără a pune în discuţia părţilor şi a se pronunţa asupra excepţiei neîndeplinirii procedurii concilierii prealabile, instanţa de apel în mod greşit s-a pronunţat asupra acestei excepţii şi pe cale de consecinţă a apreciat acţiunea reclamantei ca prematură, respingând apelul pentru acest motiv.
Din considerentele deciziei pronunţată în apel, se constată că prin cererea de apel formulată, reclamanta a invocat critici cu privire la următoarele aspecte:
- între părţi nu a existat nici un acord cu privire la renunţarea la penalităţi sau acord de eşalonare a plăţilor.
Penalităţile au fost calculate în două etape, o parte până la data de 31 martie 2005, penalităţi ce i-au fost acordate prin ordonanţa nr. 522/2005, iar a doua pentru perioada 31 martie 2005 până la data achitării facturilor, solicitate prin acţiunea de faţă.
Penalităţile solicitate în prezent nu au fost cuprinse în ordonanţa nr. 522/ 2005.
Nu poate fi vorba de calcularea de penalităţi la penalităţi, având în vedere că pentru perioada 31 martie 2005 - 29 iulie 2005 nu au mai fost calculate penalităţi de întârziere.
Analizând hotărârea pronunţată de instanţa de apel, prin prisma dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., în raport de criticile invocate de către reclamantă în susţinerea cererii de apel, se constată că instanţa de apel, a respins apelul declarat de reclamantă, pentru neîndeplinirea procedurii concilierii prealabile, dar nu a cercetat nici unul din motivele de apel invocate şi pe cale de consecinţă, nu s-a pronunţat asupra acestora.
Într-o altă ordine de idei, hotărârea instanţei de apel este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 109 alin. 2 şi art. 7201 C. proc. civ., întrucât prevederile privind efectuarea concilierii prealabile sunt obligatorii, în schimb termenele, condiţiile, locul, mijloacele şi modalităţile de manifestare a voinţei părţilor, nu reprezintă condiţii cerute imperios de lege. Pe de altă parte, nerespectarea unora din prevederile textului legal invocat, nu atrage automat nulitatea concilierii, ci numai dacă partea dovedeşte o vătămare, dar pârâta nu numai că nu invocă vătămarea, ci prin întâmpinarea formulată faţă de cererea de chemare în judecată recunoaşte că a primit cele două convocări la conciliere.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 (1) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantă şi va casa Decizia atacată cu trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru rejudecare, prilej cu care vor fi avute în vedere şi celelalte apărări formulate de către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC B.T. SA TIMIŞOARA împotriva deciziei civile nr. 121 din 23 mai 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi24 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3873/2006. Comercial. Strămutare. Strămutare | ICCJ. Decizia nr. 3747/2006. Comercial → |
|---|
