ICCJ. Decizia nr. 3873/2006. Comercial. Strămutare. Strămutare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3873/2006
Dosar nr. 17630/1/2005
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 12 mai 2005, reclamantul T.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC V.V. SA pronunţarea unei sentinţe prin care să se dispună anularea hotărârii A.G.A. din data de 2 martie 2005, obligarea societăţii pârâte să îl menţină pe reclamant în funcţia de cenzor până la expirarea duratei mandatului, precum şi obligarea la plata sumei de 300.000.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin revocarea din funcţia de cenzor a reclamantului.
În motivrea cererii s-a arătat, în esenţă, că prin hotărârea A.G.A. menţionată, s-a dispus revocarea reclamantului din funcţia de cenzor al societăţii pârâte, deşi mandatul său expira în noiembrie 2007 cu toate că şi-a îndeplinit toate obligaţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 şi HG nr. 863/2001, revocarea sa fiind nejustificată.
Începţnd cu luna martie 2005, reclamantul nu a mai fost convocat la şedinţele A.G.A. şi ale consiliului de administraţie, nu i s-a dat posibilitatea să se apere împotriva deciziei revocate. În locul său a fost numită cenzor P.S. care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 republicată, ale Legii nr. 31/1990 republicată şi ale Legii nr. 186/1999 şi ale HG nr. 863/2001.
Prin sentinţa comercială nr. 4645 din 15 noiembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte cererea, a obligat-o pe pârâtă la plata sumelor de 300.000.000 lei cu titlu de daune-interese către reclamant şi de 16.640.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, a respins ca neîntemeiate capătul de cerere privind anularea hotărârii A.G.A. din 2 martie 2005 şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la menţinerea reclamantului în funcţia de cenzor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că din procesul verbal al adunării generale din 2 martie 2005 nu reiese că revocarea reclamantului din funcţia de cenzor s-a făcut din motive imputabile reclamantului, de aceea măsura apare ca intempestivă şi se justifică acordarea de daune-interese prin prisma prevederilor art. 391 şi 374 alin. (2) C. com.
A reţinut că nu reiese existenţa vreunui motiv de nulitate absolută a hotărârii A.G.A. prin care reclamantul a fost revocat din funcţia de cenzor şi că nici reclamantul nu a arătat în concret dispoziţiile legale imperative încălcate la adoptarea acestei hotărâri.
În ce priveşte cererea de obligare a pârâtei să îl menţină pe reclamant în funcţia de cenzor până la expirarea mandatului de 3 ani, prima instanţă a apreciat-o, ca neîntemeiată, prin prisma dispoziţiilor art. 1553 C. civ., conform cărora mandantul poate revoca oricând mandatul acordat, manifestarea de voinţă a acestuia neputând fi cenzurată de instanţă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel pârâta susţinând, în esenţă, că hotărârea de acordare a sumei de 300.000.000 lei cu titlu de daune-interese este netemeinică, în primul rând pentru că instanţa de fond a schimbat obiectul cererii, întrucât reclamantul a solicitat daune morale, iar instanţa i-a acordat daune-interese, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., cuantumul acestora fiind aleatoriu.la termenul de 13 aprilie 2006, din oficiu, Curtea a invocat excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind acordarea de daune morale în raport de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 201 din 13 aprilie 2006, admite apelul declarat de pârâta S.C.V.L.C. V. SA, împotriva sentinţei comerciale nr. 4645 din 15 noiembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul că admite excepţia invocată din oficiu şi în consecinţă respinge cererea de despăgubiri ca inadmisibilă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs în termen legal, motivat şi timbrat reclamantul T.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că excepţia invocată de instanţa de apel privind lipsa procedurii prealabilă a concilierii directe prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii nu este obligatorie, întrucât competenţa de soluţionare a litigiului de către instanţa comercială a fost dată de capătul de cerere privind anularea hotărârii A.G.A. a pârâtei din 2 martie 2005.
În consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, aşa cum a fost formulat şi motivat, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului şi menţinerea sentinţei comerciale nr. 4645 din 15 noiembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti.
Recursul este întemeiat pentru urmtăoarele considerente:
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei rezultă că instanţa de apel în mod greşit a apreciat actul juridic dedus judecăţii şi probatoriile administrate în cauză pronunţând o hotărâre netemeinică şi nelegală care va fi reformată prin recursul declarat de reclamant.
Hotărârea instanţei de apel prin care s-a respins cererea de despăgubiri a reclamantului ca inadmisibilă, în raport de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., este greşită, întrucât, în speţă, recurentul a învestit instanţa de judecată cu o cerere neevaluabilă în bani, respectiv cu anularea Hotărârii A.G.A. apârâtei nr. 1 din 2 martie 2005, repunerea în funcţia de cenzor şi achitarea drepturilor neplătite din luna martie 2005.
Potrivit art. 7201 alin. (1) C. proc. civ., în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
Cum în speţă natura litigiului fiind comercială, dar neevaluabulă în bani, instanţa de apel, în mod greşit a invocat excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind acordarea de daune materiale întrucât nu s-a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant şi va modifica Decizia atacată în sensul că respinge apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei comerciale nr. 4645 din 15 noiembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, pe care o menţine.
Potrivit art. 274 C. proc. civ., intimata-pârâtă va fi obligată la plata sumeo de 19,65 RON cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul T.M.
Modifică Decizia nr. 201/ COM din 13 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială şi respinge apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei comerciale nr. 4645 din 15 noiembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, pe care o menţine.
Obligă intimata la 19,65 RON cheltuieli de judecată către recurent.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 29 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3919/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3806/2006. Comercial → |
|---|
